21 de cărţi pentru plajă

Michel Houellebecq – Particulele elementare
Sex, moarte, frică. Cartea asta fie te face fanul lui Houellebecq, fie te alungă categoric. În ea norii sunt mici zvâcniri de spermă, iar maturii amari și maturele uitate își trăiesc cu disperare (și prea rar cu resemnare) viața, conștienți că tinerețea era totul. Citește-o, nu căuta ecranizarea. Nu e nimic de văzut.

Liviu Antonesei – Victimele inocente și colaterale ale unui sângeros război cu Rusia
Cu zăpada de pe copertă și cu titlul ăla, cartea lui Liviu Antonesei e camuflarea perfectă într-o zi care nu-i de plajă. Ce primești de fapt nu e vreun tratat istoric împănat cu numere, ci 11 povestiri plasate în Cracovia sau în Grecia, la un ștrand sau în trecutul scriitorului, numai bine cât să te simți plimbat fără să faci nimic altceva decât să dai pagina. 

J. G. Ballard – Nopți de cocaină
În stațiunea Estrella del Mar, de lângă Gibraltar, toată lumea se bronzează, se droghează și face sex. Când Frank Prentice e arestat pentru o crimă, fratele lui, Charles, pornește în căutarea adevărului printre duiumul de expați veniți să-şi trăiască în excese bogăția. Poate fi citită ca o carte de mister și detectivi sau ca o întrebare despre societate, dar, din orice unghi(uri) e văzută, va transforma orice plajă într-un potențial loc de pierzanie.

Zaza Burciuladze - Kafka Instant
Zaza (scriitorul) e georgian. Georgian e și Zaza (personajul). Un alt personaj, dintr-o poveste scrisă de unul dintre Zaza, ar vrea să îl dezgroape pe Kafka din Praga, să îi zdrobească oasele, să le macine în râșniţă și să le bea. O linguriță de Kafka, apă fierbinte și ceva zahăr – Kafka Instant. Praga e doar una dintre destinații. Pentru că textul lui Zaza (scriitorul) se plimbă prin Psalmi, Dante, advertising și un million de referințe pop. Și nu-i un postmodernism din acela scremut, „iată cât de deștept sunt eu”. E natural, din genul „bag pastille dubioase și mi se amestecă incontrolabil gândurile”. Sunt patru povestiri în carte. Una foarte tare, una bună și două așa și așa. Cartea merită cumpărată și doar pentru prima.

Anton Cehov – O mică glumă
E o scenă în The Reader când Hanna ascultă obsesiv o bucată din Doamna cu cățelul, una din cele mai cunoscute povestiri ale lui Cehov, în timp ce urmărește rândurile pe carte pentru a învăța să citească. Doamna e și în O mică glumă, precum și alte șapte povestiri de iubire pe care dacă-ți pui mintea cu ele, le poți da gata încă din tren.

T.O.Bobe – Contorsionista
T.O. Bobe a devenit cunoscut prin romanul Cum mi-am petrecut vacanța de vară. Romanul cu pricina este construit în jurul vocii unui narator-copil-agramat. Contorsionista este o colecție de proze scurte, care merge în cealaltă extremă. Cele 8 texte sunt premeditate, cizelate, aproape manieriste. Poveștile au registre (stilistice și narative) diferite. Sunt o suită de experimente unite de o logică internă – felul în care T.O. Bobe privește lumea (și literatura).

Trevor Norton – Ochi holbați și păr vâlvoi
Cele mai trăznite experimente din istorie, cu oamenii de știință care au decis că, decât să folosească animale, mai bine să încerce totul pe ei înșiși. Capul masochismului a fost victorianul Jack Haldane, care susținea că nu trebuie să pui pe nimeni să facă ceva ce tu n-ai face. Dacă ne gândim la Stubbins Ffirth, un student la medicină din secolul al XIX-lea care, pentru a dovedi că febra galbenă nu era contagioasă, a dormit lângă bolnavi, le-a inhalat vaporii din vomă și le-a băut saliva și sângele, poate că a fost mai bine că n-a recurs la altcineva pentru asta.

Allen Ginsberg – Howl și alte poeme
Pentru cine n-a văzut Howl (sau n-a pus mâna pe o carte de Ginsberg imediat după), e o lectură necesară, mai ales că se apropie ecranizarea On the Road, şi toată lumea va vui din nou despre Beat Generation. Dacă nu-ţi surâd traduse, le poţi citi în original, numai nu te îndrăgosti atât de tare de ele încât să zbieri pe băncile Expiratului, cu berea-n mână, “I saw the best minds of my generation destroyed by madness, starving hysterical naked, dragging themselves through the negro streets at dawn looking for an angry fix, angelheaded hipsters burning for the ancient heavenly connection to the starry dynamo in the machinery of night.”

Venedikt Erofeev – Moscova Petușki
Ia mai plecaţi voi de-aici, Paştele mamii voastre de îngeri trimişi cică să mă ajute. Ia mai plecați voi toți de aici și mai lăsați-mă să-mi trag sufletul. Plecăm imediat, Venicika, da’ ia răspunde-ne tu la o ghicitoare mai întâi: dacă Minin și Pozharsky amândoi vor să meargă la Petușki, dar se întâmplă să fie amândoi morți de beți și se conving unul pe celălalt că Petușki e în direcția opusă, unde va ajunge Pozharsky?
- extras din poezia pe care Oana Maria* a închinat-o acestei cărți.

Jeffrey Eugenides – Sinuciderea fecioarelor
E cartea idilică de vară, cu fete frumoase din părinți urâți, trupuri care par goale chiar și îmbrăcate și săruturi cu lichior date pe ascuns într-o seară de bal. Surorile Lisbon își poartă tragic adolescența sub privirile militărești ale părinților și fascinate ale băieților din cartier. Probabil ai văzut filmul, dar nu contează: debutul lui Eugenides e de citit pentru cuvinte și pentru cum construiesc ele cartea perversă de vară: cu ștreanguri, pastile și monoxid de carbon.

David Hajdu – Heroes and Villains
“Why don’t we let rock stars grow up? The pop music domain is like a confederation of Never-Never Land and the Island of Lost Boys, where nobody can grow old, and nasty behaviour is the social code.” (primele rânduri din eseul Elvis Costello at Fifty)
N-are cum să nu-ți placă Hajdu, criticul de muzică de la The New Republic. Se mută fără niciun stres de la Bing Crosby la Taylor Swift, de la Phillip Glass la Starbucks și te trece prin pop culture cu o inteligență pe cât de apăsată, pe atât de neintimidantă. Plus că poți lejer să-ți croieşti coloana alternativă a verii din cartea asta.

Ray Bradbury – We’ll Always Have Paris
Nu există fantastic fără Bradbury, aşa cum nu există vară fără o carte care să ne scoată din realitate şi să izbească cu imaginaţia de nişte ziduri noi. Bucăţile de ficţiune din cărţulia asta – scrise în mai multe decenii şi fără legături tematice stricte – încap numai bine la umbră, între două bălăceli.

John D. Barrow – The Book of Nothing
Ce e nimicul și cum îl reprezentăm? Barrow bifează matematică, religie, filosofie, literatură, fizică și cosmologie, pornind de la cele mai vechi timpuri și explorând viziunea oamenilor despre nimic, zero, vacuum, gol. Merită luată în geantă fie și numai pentru satisfacția de a răspunde la „Despre ce citești?” cu „Despre nimic.”

The Paris Review
The Paris Review e un magazin literar, fondat în 1953 de o mână de americani care stăteau pe la Paris. Până în 1973, când redacția s-a mutat la New York, a avut sediul în depozite, cafenele și un doc plutitor ancorat pe Sena. În primii cinci ani de existență The Paris Review a publicat texte de Jack Kerouac, Philip Larkin, V. S. Naipaul, Philip Roth, Italo Calvino, Samuel Beckett, Nadine Gordimer, Jean Genet. Unii dintre ei chiar au debutat în revistă. Sunt celebre multe dintre interviurile (foarte lungi) care au apărut (și continua să apară) în The Paris Review. Mai găsiți în el grafică, fotografie, proză scurtă și poezie.

Daniel Kehlmann – Me and Kaminski
Bătrânul Manuel Kaminski – elev al lui Matisse, prieten al lui Picasso – primește atenția unui jurnalist care vrea să-i scrie biografia ca să devină celebru și bogat. O informație dată de jurnalist îi face să pornească într-un road trip de regăsire a unei iubiri pierdute, în timpul căreia nici Kaminski nu va mai părea așa un mare artist cum îl credea biograful lui, nici biograful profitor nu mai pare capabil să-i facă faţă.

Philip O’Ceallaigh – The Pleasant Light of Day
Philip e din Irlanda și locuiește în România de peste zece ani. Recomandăm cu toate mâinile și prima lui colecție de povestiri, Notes from a Turkish Whorehouse. Numele lui știm că se pronunță Ocheală, iar povestirile lui sunt plastice, suculente și arse de soare.

Junot Diaz – Drown
O carte de proze scurte (majoritatea narate de adolescentul Yunior) care merg din Republica Dominicană (de unde e Diaz) până în New Jersey. Pentru cine nu l-a citit până acum, e introducerea ideală în scrierile lui. La 12 ani de la această primă carte, Diaz a câștigat premiul Pulitzer pentru romanul The Brief Wondrous Life of Oscar Wao, povestea unui băiat dominican care locuiește în New Jersey și al cărei narator e același Yunior.

Vladimir Nabokov - The Enchanter
Nuvela lui Nabokov este ultima scrisă de el în limba maternă și o ciornă pre-lolitiană. El este tot obsedat și mama tot moare, dar nimfeta nu este chiar nimfetă, ci mai degrabă o copchiliță speriată și copleșită de atenție. Personajele nu au nume, și acțiunea se petrece într-un flu temporal și spațial, ca într-un vis. Titlul, tradus în română ca Vrăjitorul, este o ironie, iar cartea, scrisă de parcă ar fi în așteptarea Lolitei, pare preludiul cel mai bun pentru a pune mâna pe bijuteria nabovkiană.

Yukio Mishima - The Sailor Who Fell from Grace with the Sea
Un marinar e oprit din peregrinările lui pe mare de dragostea pentru o văduvă. Copilul ei face parte dintr-o gașcă de băieți care nu cred în sentimentele umane și care își descarcă violența pe pisici. Copilul îl idolatrizează pe omul liber, venit de pe mare, până-și vede mama făcând sex cu el. Marinarul cade în dizgrație din cauza slăbiciunii lui, iar gașca se revoltă, hotărând să-l omoare. Dacă nu ți-a fost frică de copii de 12 ani după ce ai văzut Hostel, acum s-ar putea să se întâmple. 

Granta
Granta e un bastion al spusului de povești, în toate formele sale: ficțiune, non-ficțiune, memorii, foto-reportaj. Revista e fondată în 1889, de un grup de studenți la Cambridge University. Granta este vechiul nume al râului care traversează orașul. Începând din 1983 Granta a început să publice liste de tineri scriitori de urmărit, împreună cu fragmente din textele lor. Demersul a fost repetat și pentru SUA sau Spania. Apoi din nou pentru UK. 20 de tineri scriitori de urmărit din UK (SUA, Spain) a devenit un reper classic, datorită faptului că cei mai mulți dintre cei nominalizați au avut ulterior succes

Philip Roth - The Breast 
Un clin d'oeil la Kafka și Gogol și paf!, profesorul David Alan Kepesh se transformă într-un sân imens. Detașat, rotund ca un pepene, sânul are ca singur membru un sfârc, ițit pe o parte. Sfârcul e cel care aude, vorbește, simte și se excită - când îl spală asistenta de la spital sau când îl freacă prietena lui, geloasă că s-a lăsat ademenit de altă femeie - singura parte umană care a mai rămas din fostul profesor. 87 de pagini de încântare comică și grotescă, numai bune de citit pe o plajă plină de sâni.
______
*Nimeni, în general, nu ajunge vreodată la Petuşki!