25 de personaje literare pe care le iubim (1)

Ursu - Cireșarii, Constantin Chiriță

Am început să citesc Cireşarii în clasa a IV-a, ca să-l impresionez pe Andrei, ochelarist slăbănog şi campion la tenis cu piciorul. Dar m-am amorezat de Ursu (numele lui real: Teodor Teodoru), unul dintre Cireşari, care era fix opusul lui Andrei: înalt, model dulap, „vlăjganul din clasa a VIII-a”, boxer campion, salvator de vieţi, rupător de inimi. Ursu alerga, sărea, repara, descoperea („Privirile vultureşti ale lui Ursu descoperiră, însă, ceva într-un tufiş.”), lega, trosnea, rezolva. Lui Ursu îi plăcea de Lucia, adică de mine. Eram convinsă că, fără el, ceilalţi Cireşari n-ar fi avut nici o şansă. Iar acum sînt convinsă că Javier Bardem e un Ursu care s-a făcut mare. Foarte mare. Şi că de aia am ajuns să am o slăbiciune pentru bărbaţii model dulap. (Luiza Vasiliu, Dilema Veche)

Maria - Cireșarii, Constantin Chiriță

M-am gândit inițial la Holly Golightly, dar ar fi fost unfair, am văzut mai întâi filmul, așa că era vorba, de fapt, de Audrey. Multă vreme lecturile mele au fost mai ales din zona SF-ului, a filosofiei, fizicii și sociologiei, că nu mai zic de cei doi ani petrecuți citind tot ce-am prins despre Al Doilea Război Mondial – o perioadă renumită pentru romantism. Așa că a trebuit să-mi îndrept privirile spre ciclurile primare și gimnaziale, când inima tânjea mai ușor la ceea ce-i oferea imaginația. Nu mi-am găsit personajul nici la Jules Verne, nici el foarte darnic cu fete rebele. Apoi mi-am amintit de Maria. Cum naiba am uitat de ea? Am citit Cireșarii de vreo trei ori, dintr-a II-a până într-a VII-a și pot să jur că am fost îndrăgostit de Maria. Și uite că acum încerc să-mi amintesc de ce, și nu-mi mai amintesc nimic din carte, dar pot să jur că Maria semăna a naibii de bine cu o colegă de clasă care stătea cu două bănci mai în spate. (Mihai Ghiduc, ghiduc.ro)

Adolescentul miop - Romanul adolescentului miop, Mircea Eliade

Voiam să mă lase să-i fac ordine pe birou, să-i șterg ochelarii, atunci cînd ochii i s-ar fi împăienjenit de prea mult citit, să-i alin crizele de melancolie, să-i aduc un ceai în nopțile lungi de studiu din care să-mi recite apoi denumiri complicate din Souvenirs entomologiques pe care să nu le-nțeleg și care să mă fascineze. Să mă alunge din cînd în cînd din mansarda lui cu fereastră ca de vapor, din strada Melodiei, îngrozit de superficialitatea și frivolitatea mea, și să-l aștept cuminte să mă primească înapoi, atunci cînd singurătatea prea mare l-ar fi copleșit.

Cam asta visam eu, în clasa a șaptea, să fac cu adolescentul miop pe care-l adoram în secret. Așa că, tot în secret, am hotărît să mă pregătesc pentru acest amor imposibil, reducîndu-mi orele de somn ca sa citesc mai mult… N-am reușit, dar cred că de atunci am rămas cu insomnii. (Adina Rosetti, scriitoare) 

El - Zenobia, Gellu Naum 

Slab, atletic pare-se, iubitor de pipă și deschis la vorbă, mai ales în preajma femeilor. Nu se teme să plângă, ba chiar aproape a reușit să umple cu lacrimi o oliță de noapte. Posesor al unui singur pahar, dar nu unul oarecare, ci de Baccarat. Un snob-sărac-scriitor. A locuit într-o vreme în pădure. Avea un cal și se trezea uneori cu capul în balega caldă. Bucureștiul îi dă amețeli, mai ales când stă prea mult pe străzi. Iubește mlaștinile, căci îi redau liniștea.

Nu m-aș fi supărat dacă ar fi mâncat toate florile pe care ar fi vrut să mi le aducă. Mă visam să împart cu el aceeași scorbură și să viermuim-viețuim numai cu ierburi. El ar fi alergat, eu aș fi zburat lipită de umărul lui. Și am fi avut o mansardă undeva pe lângă Icoanei. Păcat că îl așteaptă mereu Zenobia. Și așa mai departe. (Cristina Murariu, jurnalist, despremine.ro)

Seymour Glass, J.D Salinger 

E imposibil să-ți alegi un singur personaj literar preferat (în afara cazului în care n-ai citit decât o carte). Voi evita și poziția nihilistă, în care aș spune că n-am niciun personaj preferat. Așa că accept exercițiul și propun așa: primul nume care-mi vine în minte, ăla să fie. Cel mai puternic, mai ciudat și mai enervant personaj despre care am citit vreodată este Seymour, creat de J. D. Salinger. Seymour Glass apare în mai multe scrieri ale lui Salinger: O zi perfectă pentru peștii banană (1948), Teddy (1953), Dulgheri, înălțați grinda acoperișului (1955), Seymour: o prezentare (1959). Seymour e un personaj în absență. În afară de câteva scurte fragmente în care apare en passant, despre Seymour aflăm indirect, din poveștile altor personaje. Seymour e un freak, un geniu sau un nebun, nu ți-e niciodată clar, un mistic, un guru și un sinucigaș. Seymour însuși se suspectează de „paranoia pe invers. Am impresia că oamenii complotează să mă facă fericit.” (Cristian Neagoe, redactor-șef Șapte Seri)

Buddy Glass, J.D Salinger

Familia Glass bântuie majoritatea povestirilor lui Salinger de te face să vrei să te strecori printre membrii ei ca un umil observator: 7 copii prodigioși care împreună cu părinții formează un fel de clan imbatabil. Primul impuls a fost să mă îndrăgostesc de Seymour, fratele cel mai vârstnic, geniul intangibil și melancolic. Da, fetele pică în nas pentru din ăștia. Dar tot citind poveștile despre el narate de Buddy, mi-am dat seama că sunt îndrăgostită nu de protagonist, ci de narator.

Relația dintre cei doi frați e de fapt relația dintre un băiețel de grădiniță care își mușcă buzele până la sânge de oftică că n-are tupeu și fetița cea mai cool din grupă  - iar iubirea lui pentru ea rămâne pitită sub cea mai încrâncenată uitătură și sub repetate ghionturi și miștouri. Însă Buddy nu îl trage pe Seymour de păr, ci scrie despre el; migălos-obsesiv și, inevitabil, înduioșător.

Relația mea cu Buddy e tot una cam migălos-obsesivă; mi se activează brusc antene de psihanalist când citesc povestirile în care el narează și cred, victorioasă, că îi elucidez noi trăsături. S-a și înfiripat o competiție imaginară de psihanaliză acerbă între mine și ceilalți cititori și un fel de sentiment de posesiune față de întreaga familie Glass.

Dar povestea noastră de dragoste se ține pasională de câțiva ani încoace, printre pagini tocite și ofuscări, eu mușcându-mi buza în timp ce mă uit urât la Buddy și Buddy la Seymour. (Teona Galgoțiu)

Franny Glass, J.D Salinger 

Mă dau în vânt după gagicile încăpăţânate, isteţe şi incomode, iar tu, Franny Glass, cu replicile tale usturătoare, dar pline de o candoare nespusă mi-ai picat cu tronc demult. Spune-mi şi mie cine s-ar mai încumeta să declare: „Te-ai gândit că poate nu e neapărat poezie, pentru numele lui Dumnezeu. Poate e doar un soi de căcărează sintactică teribil de fascinantă”? Şi totuşi cel mai clar mi-a rămas în minte imaginea cu tine murmurând rugăciunea-mantră ca să-ţi intre în reflex până când cuvintele se vor derula firesc odată cu bătăile inimii. Pelerinajul tău anevoie prin cărticica verde însufleţeşte şi leagă celelalte momente ale cărţii – discuţia în gol cu Lane, şueta din baie cu Zooey şi Bessie, trimiterile la Seymour şi Buddy, miştourile de psihanaliză. Franny Glass, eşti cam lipicioasă, pe cuvânt. (Maria Zirra, M.A. în literatură comparată, Universiteit Utrecht)

Patricianul Vetinari, Terry Pratchett

Ca orice alt adolescent care a crescut în anii 90, am fost bombardat de idei și imagini din vestul seducător, care aveau la fel de multe în comun cu cotidianul românesc ca o povestire sci-fi sau fantasy. Așa că probabil era oarecum predestinat ca personajul literar de care m-am atașat cel mai mult să fie Patricianul Vetinari, dictatorul benevolent al orașului Ankh-Morpork din cărțile lui Pratchett. Ceva rezona între comedia-fantasy a unui oraș mare, murdar și plin de idioți ținut in frâu doar de voința și planurile machiavelice ale unei singure persoane si tragicomedia Bucureșteană circa 1998. Vetinari ar fi fost politicianul perfect pentru tranziție: teoretic fan al democrației, calculat dar parșiv, ticălos dar descurcăreț, dedicat guvernării eficiente dar și rămânerii lui la putere. Pe scurt, copilul din flori al lui Iliescu și Coposu. (Dragoș Costache, Masterand în sociologie la Universiteit van Amsterdam)

V. - V., Thomas Pynchon 

V. este numele ei și a fost pe rând o femeie misterioasă, o amantă obsedată de revoluții, o șobolancă din sistemul de canalizare al New York-ului, preoteasă catolică sexy cu misiunea de a-i converti pe șobolani la dreapta credință, un paradis pierdut pe nume Veisshu, jumătatea feminină a lui Dumnezeu, prizonieră în matricea lumii materiale, femeia al cărei habitat firesc îl constituie starea de asediu. Cum să n-o iubești pe cea sub pielea căreia poți descoperi o „structură complexă de ajur din argint” și minunatele ei organe interne: „intestine din mătase pestriță, plămâni-balon pitorești, viu colorați, o inimă rococo”. V. are toate calitățile necesare pentru a uda cu kerosen imaginarul masculin, mai ales pentru că este mai mult absentă decât prezentă. După V. aleargă toți cu limba scoasă, dar n-o ajunge nimeni niciodată din urmă. (Andrei Dósa, poet, andreidosa.wordpress.com)

Oedipa Maas - Strigarea lotului 49, Thomas Pynchon 

Pentru cei care au citit Freud pe tren poate să pară dubios, dar eu m-am îndrăgostit vag de Oedipa Maas a lui Pynchon pe vremea când nu am înțeles ce înseamnă strigarea lotului 49, dar poate că nici acum nu înțeleg, important e să ajungă mesajul și să nu fie interceptat. Cum Oedipa nu e descrisă prea bine în roman, nu pare prea inteligentă și nici nu bagă LSD cu tinerii, opțiunea mea e clar una ambiguă. Dar, ca și Pynchon, nu cred că răspunsul e Lolita.

„What chance has a lonely surfer boy
For the love of a surfer chick,
With all these Humbert Humbert cats
Coming on so big and sick?
For me, my baby was a woman,
For him she's just another nymphet;
Why did they run around, why did she put me down,
And get me so upset?
Well, as long as she's gone away-yay,
I've had to find somebody new,
And the older generation
Has taught me what to do -
I had a date last night with an eight-year-old,
And she's a swinger just like me,
So you can find us any night up on the football field,
In back of P.S. 33 (oh, yeah),
And it's as groovy as can be.”
- Thomas Pynchon, The Crying of Lot 49 (Constantin Vică, cercetător în filosofie)

Leopold Bloom - Ulise, James Joyce

L-am cunoscut la 5 ani. A încercat să ne combine Al. Mitru, dar nu mi-a plăcut de el. Prea era pe caterinci & golăneală. Și nici măcar nu era zeu, pfff. Au trecut ani, vreo 10, și l-am auzit pe Marcel Iureș declamând sobru „Vorbește-mi, muză...”. A venit momentul, mi-am zis, să mă împrietenesc cu Homer, căci iată ce sexy pare. N.b.: totul pare mai sexy cu vocea lui Iureș. Și mi s-a strecurat sub piele, anti-eroul și mincinosul, călătorul prin toate lumile. M-a pregătit de marea îndrăgosteală, venită la vremea marilor îndrăgosteli. La 17 ani, cele mai frumoase mâini ale celei mai mind-opening profesoare mi-au oferit cea mai intimidantă carte. Ulise/Odiseu al lui Joyce, Leopold Bloom, e cerebral, mâncău, umanist și voyeur. E un secol întreg de contemporaneitate, cuprins într-un singur om, într-o singură zi. Îl iubești așa cum te uiți în oglindă: și cu narcisism, și cu auto-ironie. (Ioana Pelehatăi)

Edmond Dantes - Contele de Montecristo, Alexandre Dumas 

Când eram adolescentă, obișnuiam să mă îndrăgostesc de mai toate personajele pe care le întâlneam. Și pentru că aveam mult timp liber și întâlnirile de acest gen îmi plăceau la nebunie, am făcut să am multe întâlniri.

Una dintre îndrăgosteli a fost de Contele de Monte Cristo. Știți povestea tânărului marinar Edmond Dantes care, trădat, ajunge să fie inchis ani buni în Castelul D'If, apoi cunoaște un abate ințelept care îi dă mult știință și secretul comorii de pe insula Montecristo. Îmi plăcea de Dantes pentru că mi-l imaginam brunet si frumos. Nu mai știu dacă în Dumas ne zicea cum e, dar eu așa m-am îndrăgostit de el. Și l-am iubit pentru că o iubea frumos pe Mercedes. Era curajos și curios. Era inteligent și abil. Nu mai știu dacă avea simțul umorului, nu cred că se zicea sau arăta asta în carte. Știa să aștepte și nu deznădajduia niciodată.

p.s. Rușii mai profunzi și mai complicați la care am trecut mai apoi (în special Vronski, previzibil, și Raskolnikov) ar intra sub un alt status de relație: it's complicated. (Monica Jitariuc, monicajitariuc.ro)

Partea a doua a listei 25 de personaje literare pe care le iubim.