5 short stories pentru vacanţa de 1 mai

Junot Diaz – Fiesta, 1980

Ştiu mai mult despre Yunior, alter egoul lui Junot Diaz şi povestitorul cărţilor sale, decât despre unii dintre prietenii mei. Ştiu că fratele lui a murit de cancer, că undeva de-a lungul bolii mama lui a găsit religia, că tatăl lui şi-a abandonat familia în Republica Dominicană şi a fugit la Nueva York. Ştiu că cel mai bun prieten şi o profesoară l-au abuzat sexual când era adolescent, că a fost dealer de iarbă la el în cartier şi că îi plac femeile cu funduri mari. Ştiu că din cei trei copii ai familiei, Yunior s-a simţit cel mai puţin iubit, cel mai neînţeles, cel mai singur. Ştiu că este promiscuu. Ştiu că o copilărie petrecută în Santo Domingo şi New Jersey l-a transformat într-un outsider fără scăpare. Yunior este o rană vie, un om iremediabil pierdut, ceea ce îl face un scriitor incredibil.

Dar în Fiesta, 1980 Yunior încă este un copil. Tatăl lui şi-a adus familia în State de vreo trei ani şi azi se duc la petrecerea mătuşii Yrma. Ar trebui să fie o zi festivă într-o casă de imigranţi dominicani cu ciucuri aurii, canapele învelite în plastic şi o masă plină de chestii prăjite.

Dar tatăl lui nu îl lasă să mănânce, pentru că are rău de maşină, aceeaşi maşină cu care îl ia în vizite la amanta lui. “Papi was a voracious reader, couldn't even go cheating without a paperback in his pocket.”

Yunior deja îşi dispreţuieşte fratele, pentru că ştie să evite palmele tatălui, şi deja simte milă faţă de mama sa, pentru felul în care se lasă dominată. Dar încă îşi doreşte dragostea tatălui său şi încă nu este totul pierdut. – Luiza Ilie

Colin Barrett – Bait

Sarah Dignan. Blondă, palidă, cât uşa, naiba înţelege cum o fi ieşit aşa frumoasă din familia aia de urâţi şi îndesaţi. Unii zic că e orfană din Cernobîl, unii zic că e bipolară, unii zic că i-a venit ciclul la 6 ani, de-aia e aşa înaltă. Şi din toţi tipii din Bleak Woods, parcarea de lângă pădure unde vin vinerea băieţii şi fetele care n-au bani de club, fix lui Matteen Judge i-a dat-o juriul ăla dubios care stabileşte partide după criterii pe care nu le înţelege nimeni. Şi-o dorea ca nebunul. A vomitat când s-a întors din pădure, dar nu a povestit nimănui ce a făcut acolo cu ea. Treaba n-a ţinut, însă: Sarah l-a expediat după ce l-a lăsat s-o ţină de câteva ori de mână. Şi de-asta acum, în Quillinnans, îi rupe pe toţi la biliard, îl sparge până şi pe hăndrălăul de Nubbin Tansey, pentru că asta e tot ce mai poate face Matteen ca să convingă fata: să-i rupă pe toţi în faţa ei, cu tacul în mână.

Degeaba, însă: noaptea asta secetoasă, care se lasă cu tensiune, cu muşcături, cu fugă după fete prin pădurea care duhneşte a futut, nu e a campionului. Vărul lui Matteen – umbra eternă, plasa de siguranţă, inofensivul, dar indispensabilul secund – îşi simte gâtul strivit de o cizmă. "Oh, Teddy, Teddy, Teddy, we are We are going to..." – Gabriela Piţurlea

Ernest Hemingway – Cat in the Rain

"Across the square in the doorway of the café a waiter stood looking out at the empty square", zice naratorul undeva la început în Cat in the Rain. Și zic și eu că acest empty square îmi amintește că 1 mai înseamnă pentru mine nu Vamă și muzică și golăneală la răsărit, ci Piața Victoriei cu trei mașini la semafor în mijlocul zilei. Bucureștiul gol și singur. Și mai cred că povestirea asta merge cu un asemenea setting, pentru că oricum încăpățânarea femeii care vrea să ia pisica din ploaie e doar un paravan pentru goliciune și singurătate – e destul de evident, pentru că, deși e un text scurtissim, cuvintele capătă n valențe, iar straturile de dedesubt devin foarte clare. Bonus: ea, soţia americană care se transformă pe parcurs în the American girl, alintându-se în oglindă. – Ioana Moraru

J.D. Salinger – O zi perfectă pentru peștii banană

Sybil are 3 ani și pribegește pe plajă. Seymour îi laudă costumul de baie albastru, dar el e galben. Sybil e supărată că o altă fetiță i-a spus că Seymour a lăsat-o să stea lângă el pe scaun când cânta la pian. Seymour îi spune că nu avea ce să facă. Sybil îi răspunde că data viitoare trebuie s-o împingă pe Sharon Lipschutz de pe scaun. Se împacă, pe moment. Se îndreaptă spre apă, cu misiunea simplă să prindă un pește banană, că doar e plin oceanul de ei. Lui Sybil îi place să mestece lumânări. Peștii banană sunt pești normali, până intră într-o gaură care e plină de banane și o iau razna. Unii pești banană mănâncă și până la șaptezeci și opt de banane! Se îngrașă atât de tare că nu mai pot să iasă și mor de febra bananelor. În brațele lui Seymour, făcând pluta pe burtă, Sybil vede și ea unul. Are șase banane în gură.

Seymour, sper că știi că i-ai frânt inima lui Sybil, și lui Sharon, și multor altora care și-au petrecut de atunci, din 1948, o zi perfectă pentru peștii banană cu tine.

Alice Munro – Passion

În cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care am citit-o anul ăsta e vară și Grace e ospătăriță într-un hotel. Un băiat din oraș o invită să iasă împreună. El e Maury, e timid, hotârât și inocent. Se logodesc, dar Grace se-ndrăgostește mai degrabă de mama lui, doamna Travers, care îi dă să citească. În loc să iasă cu Maury sâmbăta, Grace alege să petreacă serile de duminică la ei în familie, ca să fie în preajma ei. Neil e fratele mai mare, iar Neil e înalt, slab și nervos. Când îl cunoaște prima oară, Grace se rănește la picior. Neil e doctor. Neil bea. Neil o va duce la spital. Ai grijă de Neil azi, apucă să-i spună mama lui. Azi e o zi lungă cu Neil, la spital, în mașină, în bar, la un dealer de alcool. O zi lungă cu Neil în care nu se-ntâmplă nimic și-n care Grace învață totul. – Karin Budrugeac