Ciocârlia este nu foarte inteligentă, nu foarte imaginativă și nu foarte frumoasă, ba de-a dreptul urâtă.
Toată copilăria mea, fetele erau de două feluri: frumoase sau deștepte. Mai exista o categorie de mijloc, interesantele, ori mai degrabă deștepte decât frumoase, ori invers, dar în orice caz dotate cu șarm, iar eu ezitam dacă să fac pe deșteapta sau pe interesanta. Evident, cel mai rău lucru care ți se putea întâmpla în viață era să nu fii niciuna nici alta; așa cum ne anunță din start, cu cruzime, coperta a patra a romanului Ciocârlia că este eroina sa omonimă.
M-a cucerit din prima.
„Pe o bancă, în fața straturilor de flori, la umbra castanului sălbatic, stătea o fată. Croșeta o față de masă dintr-un ghem de bumbac galben.
Doar părul negru i se zărea, care îi umbrea fața, acoperind-o pe trei sferturi, lăsând vederii doar un sfert. (...)
Bătrânii o priveau duios.
Apoi, când chipul ei s-a ivit deodată din frunziș, zâmbetul părinților a pălit un pic.
- E timpul să mergem, draga mea, a zis tata, uitându-se în pământ.”
În spațiile miniaturale, uitate de lume, care funcționează după reguli proprii, te-mpaci mai ușor cu magia sau cu monștrii. E fapt dovedit de Nicio privire a lui José Luís Peixoto, de Fetița care iubea prea mult chibriturile a lui Gaétan Soucy, cât și evident, de Twin Peaks. Avem o așezare cu câțiva oameni, că-i sat sau urbe, în mijlocul la nicăieri, sigur se va întâmpla ceva acolo! Nimic extraordinar nu se va-ntâmpla însă în Sárszeg.
Deși titlul cărții este Ciocârlia, ea nu apare decât în primul și ultimul capitol, și mai are o intervenția la mijlocul cărții printr-o scrisoare pe care o trimite alor ei. Destinul ei este unul anost, care se scurge identic și-n care nu există nicio scăpare, pentru că șansa ei a fost ratată - asta dacă admintem c-a avut vreodată vreuna. Ciocârlia are 35 de ani și e nemăritată, au trecut 5 sau chiar 10 ani de la pragul speranței că și-ar mai putea găsi soț, iar la începutul cărții își face bagajele să plece în vacanță la niște rude. Înțelegem din prima că o astfel de călătorie e un eveniment care survine o dată pe deceniu în familie, iar părinții ei sunt copleșiți de anxietatea plecării. Cei trei trăiesc sub același acoperiș dintotdeauna, în simbioză, departe de interferențele lumii. Doar așa pot duce povara de a avea o fată bătrână, fugind din fața falsei compasiuni și a malițiozității gurii târgului. Ciocârlia le gătește și le face curat, asta o face necesară și compensează în teorie faptul că nu are o familie a ei pentru care să facă asta. Este o gospodină mediocră, dar ai ei simt nevoia să-i ridice în slăvi calitățile - Ciocârlia gătește mai bine decât la restaurant! - și faptul că e cumsecade, cea mai cumsecade. Plecarea ei îi va obliga să iasă din casă, să se arate, să confrunte curiozitatea și conversația cu alți oameni, să mănânce la restaurant și să meargă la teatru - practic, să-și reia viața pe care o aveau înainte ca blestemul nemăritișului să se abată asupra casei lor.
Tatăl, care este de fapt personajul principal al cărții, va avea mai multe întâlniri dificile în săptămâna fără Ciocârlia. Îl va întâlni, de pildă, pe inamicul public numărul 1 al casei, cel despre care soția lui și el amintesc uneori în șoaptă, cu ură: băiatul care a stat de vorbă cu Ciocârlia într-o seară și nu a luat-o apoi de nevastă. Singura ei șansă. O cunoaște pe actrița-gheișă care l-a tulburat pe scenă. Ajunge să-și revadă foștii prieteni, gașca „Panterelor”, ba chiar joacă table și se face și muci într-o seară de joi cu ei, când e dezlegarea la beție a orașului. O beție la 20 de ani duce la concluzii ca „nimeni nu mă iubește”, una la 60 la revelații de tipul „nu-mi iubesc fiica”. Liniștea de după o discuție reală cu nevasta ta de mai bine de 40 de ani despre singura voastră odraslă e mai apăsătoare ca oricare alta.
Ciocârlia se-ntoarce și lucrurile își reiau cursul, ca mai înainte.
***
Ciocârlia a fost scrisă de Dezső Kosztolányi în 1923 și a fost publicată la noi anul acesta, la editura ALLFA, în traducerea lui Andrei Dósa.
Adevărul despre Ciocârlia
O carte tragi-comică, cu o scriitură limpede, familiară ca un obiect bine păstrat din copilărie și dureroasă ca pierderea lui.
Imagine din ecranizarea după „Ciocârlia”, „Pacsirta” (Ranódy László, 1963)