AmFosT la Botoşani

Două zile, două nopți, zece spectacole.

Îmi tot trecea pe la urechi că AmFiTeatru e baby Ideo. Că dacă ești acceptat, nu prea ai cum să mergi cu toată trupa, că mult lăudatele căbănuțe din Ipotești sunt de vreo opt locuri; așa că merg numai ăia care joacă și ăia care folosesc drept motiv că sunt la sunet și lumini. Așa că de când am auzit de prima dată de el, AmFi mi-a dat senzația de casa aia din copac ascunsă bine de tot la care știu să ajungă numai copiii cool. Și când m-am suit și eu în sfârșit în ea, am înțeles de ce îmi tot zumzăiau urechile de voci șoptite și entuziasmate când aduceam vorba de festivalul ăsta.

Deși eu am prins numai două zile și două nopți, festivalul a început miercuri, 22 aprilie, și s-a terminat sâmbătă noapte, pe 25. Nouă spectacole în competiție, cinci în afara ei (Clubul etichetelor; Toți privesc înainte; Nu de gât; A little drop of Hamlet; Jocul de-a vacanța), și două spectacole invitate (Iluzii; Paravan.Două telefoane). Spectacolele s-au jucat pe scena Casei de Cultură din Botoșani, și unul în Chrome, barul din holul Casei de Cultură, iar cazarea a fost în Ipotești, în mai sus menționatele și mult lăudatele căbănuțe.

Programul, la rece

Pe la ora 9 vine monitorul (fiecare trupă are câte un monitor care își asumă rolul de părinte permisiv pe perioada festului) să te trezească, la 9:30 vine să se asigure că te-ai trezit, la 10 îți aduce un senviș, și la 10.30 te urci în autocarul către Botoșani, în care, pe drum, se cântă de la muzică populară până la B.U.G. Mafia. Mai stai la o țigară, la un samurai*, mănânci prânzul, și apoi intri în casa de cultură unde vezi trei spectacole de teatru tânăr. Cină, încă două spectacole, invitate sau înafara competiției, iar la 12 te urci din nou în autocar, înspre Ipotești, în care melodiile populare și B.U.G. sunt cântate în crescendo, în așteptarea partyului de printre căbănuțe.

Programul, la cald

Când mergi pe stradă ai impresia că te știi cu toată lumea și cel mai probabil arăți destul de dubios, neștiind dacă să faci cu mâna, să rânjești, să dai din cap, să murmuri un salut sau să te năpustești într-o îmbrățișare. Voluntarii și organizatorii, toți botoșăneni, se recunosc de la o poștă, după tricourile albastre, dar mai ales după timpul record în care ți se proptesc în față dacă aud că ai o problemă (și aud întodeauna), fie ea de genul au!-m-am-tăiat-într-o-hârtie-nu-am-leucoplast, sau mai grave, cum a fost cazul meu foarte delicat de vegetariană, care a întors toți voluntarii pe dos: nu știau ce salate frumos ornamentate să-mi mai pună pe masă, de m-am ofticat pe toată perioada festivalului că nu mi-am îndesat pur și simplu carnea aia în buzunar și gata. În holul din casa de cultură există un stand cu mere cu poezii (bucăți mici de hârtie pe care sunt scrise poezii sunt atașate de codița mărului cu un paperclip), un stand cu îmbrățișări și pupici gratis pe care le primești și dacă nu vrei (dar vrei) și tot felul de măsuțe cu suveniruri amfitetriene.

Sala pare mereu plină, deși probabil că fizic, nu sunt ocupate chiar toate scaunele. Dar e un vuiet înainte de fiecare spectacol care te face să te simți ca într-o mulțime de concert din ăla mare, și aplauzele de la final fac de rușine orice teatru din capitală. Iar Ilinca Prisăcariu, cu niște mișcări de șolduri dulci și în același timp amenințătoare și cu o voce de se aude până la intrare, bagă mințile în cap publicului, înainte de fiecare spectacol, să-și închidă telefoanele, să nu șușotească și dacă e urgent să părăsească sala s-o facă în momentele muzicale și neapărat în pași de dans.

Unul dintre spectacolele din afara competiției a fost A little drop of Hamlet, adaptat de Ilinca și jucat de Atelierul de Teatru, trupa care organizează AmFiTeatru. Nu aș vrea să intru în detalii, dar eu nu prea plâng la teatru - filmele sunt mai manipulatoare deci îmi ajung la glande mai rapid. Dar spectacolul ăsta mi-a transformat fața într-o pungă cu lichide incerte care ieșeau intermitent pe ochi, nas, gură și urechi. Și punga asta nu s-a oprit din șiroit nici după aplauze, ba dimpotrivă - de fiecare dată când trecea pe lângă mine cineva care jucase în spectacol, începeam să-i mormăi numele personajului și să șoptesc în urechilor oamenilor de lângă mine cât de tragic e Hamlet și că eu nu vreau să moară și că de ce moare. Și de parcă n-ar fi fost de ajuns, monitoarea mea a jucat-o pe Ofelia (cea mai bună Ofelie pe care am văzut-o în viața mea, pe lângă cel mai bun Hamlet pe care l-am văzut în viața mea, pe lângă cel mai bun Poloniu etc.), și să-mi văd monitoarea murind a fost climaxul exploziei pungii cu lichide incerte. Așadar, recomand.

Ciorbă de temperaturi

Concertul din ultima noapte (Kryptonite Sparks+friends) ar trebui să funcționeze pe principiul what happens in Ipotești stays in Ipotești. Câteva secvențe neexplicate/abile, totuși:
- cineva întinde mâinile pe buza scenei după picioarele tipei cu părul scurt care e Johnny Rotten varianta feminină și frumoasă
- cineva se duce până în cameră să desfacă vinul dându-l cu fundul de perete dar îl sparge și se întoarce la concert cu tot vinul pe haine, sânge până la coate și ditamai rânjetul mândru, înconjurat de țipete și CE-AI-FĂCUT-uri
- cineva se duce să facă pipi în spatele scenei și cade în niște crengi țepoase fără să poată să se ridice pentru câteva minute, dar bubuiala care se aude la câțiva metri mai încolo funcționează ca morfină pentru pielea zdrelită
- cineva dă cu un extinctor sau ceva asemănător ca să facă fum de scenă
- cineva își face bagajul în două minute fără să fie conștient că își face bagajul
- cineva plânge scurt și zgomotos că trebuie să fugă la autocarul spre Botoșani și nici n-apucă să-și ia la revedere de la nimeni și nimic
- cineva șchiopătează de la autocar până la gară
- cineva e salvat de trupa Shakespeare care din fericire merge tot spre București; cineva doarme cu un băț numit Baltagul în brațe; cineva ajunge acasă, doarme o zi și o noapte și când se trezește așteaptă țeapăn senvișul.

*joc faimos printre trupele de teatru, cu reguli secrete

A 7-a ediție a Festivalului de teatru pentru adolescenți AmFiTeatru, organizat de Atelierul de teatru al Colegiului „Mihai Eminescu” Botoşani, împreună cu Asociaţia Amfiteatru 2006 s-a desfășurat între 22 și 25 aprilie la Botoșani.