Artă sub 18 ani

Când m-a sunat Andreea să-mi propună să preiau secțiunea de visual-arts din cadrul SYT2017, Showcase of Young Talent, nu mă gândeam că o să am de-a face exact cu talents. Propuneri multe, foarte bune, trimise profesionist, îngrijit. Iar atunci când chiar primești propuneri bune, te panichezi.

Mă gândeam la fetele și băieții care au aplicat, la cât s-au agitat, cât își doresc și, după 18 de ani de curatoriat, începusem să am pentru prima dată temerea că voi greși în alegerile mele, că parcă îi dezamăgeam dacă nu-i alegeam pe unul sau pe altul. Și pe toți. Parcă întregul proces de alegere a unui curator, care e mereu unul subiectiv, răutăcios așa, construit pe metehne personale, pe valorizări subiective, era pus la îndoială de vlăstarele artei contemporane românești. Când ceri ceva de la un licean, parcă nu te aștepți să fie așa de responsabil.

Nu aveam însă prea multe opțiuni și trebuia să aleg dintre toate propunerile primite doar 10. Zece.

M-am bazat mult pe instinct și am ales proiectele care se pot pune foarte ușor într-o expoziție de artă, într-o galerie. Oricând și oriunde. M-am gândit că proiectele alese trebuie oricând să fie gata să stea intr-un muzeu, ori o galerie, sau o expoziție importantă de artă contemporană, pentru ca au potențial; unul foarte mare. Copiii ăștia chiar sunt talentați. Am văzut ceva fain în arta lor și am ales lucrări ce vin din diverse zone, medii (desen, grafică, sculptură, colaj).

Să lucrezi în calitate de curator cu elevi atât de tineri e un challenge în sine. Nu urmezi aceleași tipare, reguli, cărți din bibliografia despre curatoriat. Te poziționezi altfel în raport cu ei și, mai ales, cu lucrările lor. Te apropii mai atent de ceea ce ei fac, de ceea ce vor să spună, să anunțe, trebuie să depistezi sensurile, să înțelegi mai bine ce au vrut să spună, cum s-au raportat la cerințe, ce tip de analiză creativă au urmat, dacă au făcut-o, ce expresivitate au căutat. Nu sunt manieriști, nu copiază la îndemână, nu justifică lucrarea, nu urmează tipare. Când ai undeva înspre 16-17 ani, exact asta eviți: punerea în sertăraș, catalogarea, imitarea, prin urmare, blamarea și blazarea.

Aleșii mei din secțiunea visual-arts sunt Alexandra Costea (Brașov), Alexandra Moț (Arad), Alexandru Petrican (Bistrița), Ana Poenariu (Mândra, Brașov), Andreea Cristea (București), Erik Bobocea (Bacău), Ingrid Enache (Constanța), Alma Laura Parască (Constanța), Raluca Pasparuga (Piatra Neamț) și Teodor Gheorghe Papadopol (Arad). Lucrările celor 10 vorbesc despre o perioadă acerbă din viața unui om, perioadă a transformărilor profunde fizice și fiziologice, a unor conturări complicate a intereselor, aptitudinilor și conștiinței morale; apoi vine echilibrarea puternică, intimă a concepției despre lume și viață, prin clarificarea și intensificarea elaborării idealurilor, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective și voliționale a personalității. Apoi, vom vedea dacă ei confirmă toate acestea sau nu. Dar asta este structura de bază a lor acum, și palierul pe care ei au creat lucrările propuse la SYT. Este o expresie a ceea ce sunt ei acum, acum și aici - ce îi înconjoară, marchează, ce subiecte aleg, unele romantice, altele raționale, unele queer, altele aparent banale, genul ăla de trăire de care crezi că o să scapi după adolencență - dar despre care știi prea bine că te va urmări toată viața.

De la colajele aparent sexy, poate porno pe aici colea, care intensifică un anumit tip de discurs artistic, până la un desen foarte „naiv”, care îți expune latura extrem de romantică a unei adolescente în căutarea unor lucruri de care să se lege, stabile și puternice, pilonii ăia după care ne uităm toți, la problematica rromilor, sau un anumit tip de discurs politic, toate narează despre subiectele pe care copii ăștia le abordează și îi preocupă. Nu fac artă de dragul talentului, și nici de dragul artei. Au înțeles că arta transcende deja estetica, că merge mai departe, că se implică în social, în economic, în politic, că artistul nu e doar un individ lăsat deoparte, are ceva de spus și trebuie să spună. Arta care violează tabuul artei, care pune la îndoială însuși conceptul de artă, care urmărește să inducă publicului o anxietate estetică și să-i testeze capacitatea de a recunoaște arta de non-artă. Dacă arta nu mai ține de estetic, ci doar de mesajul transmis, care ar mai fi scopul denumirii acesteia drept artă în condițiile în care relativizarea și extinderea definiției acesteia a permis absolut orice experiment care s-a legitimat drept artistic? „Toate regulile, toate canoanele artei vomită moarte”, spune artistul James Ensor, instituind așa-numita anti-estetică, o negare a legăturilor formale ce leagă un subiect de reprezentarea sa. Refuzând participarea la istoria artei, artiștii par că se detașează de tradiție, atât artistul, cât și istoricul de artă pierzându-și încrederea în acest proces rațional și teleologic al istoriei artei, evoluând spre negarea conceptului însuși de artă.

Până acolo însă mai e, iar lucrările din SYT2017 vorbesc despre toate astea la un loc, împreună și separat, în maniere diferite și obiective, pentru că fiecare artist ales problematizează un anumit tip de discurs care îl ajută, ca în câțiva ani, numele său să conteze. Și eu am încredere că ajungem acolo curând.

***

Mai multe despre categoria Visual Arts & Mixed Media găsești pe site-ul SYT.