Bogdan are 23 de ani, a terminat Litere la Brașov și masterul de Teoria Literaturii și Literatură Comparată la Universitatea București. A câștigat concursul de debut al Editurii Cartea Românească în 2010 cu romanul Poker, bestseller la Bookfest 2011. A apărut în antologia Taberei de Creaţie Literară pentru Tineri Scriitori de la Săvârşin – Deranj alături de Andrei Dósa, Lavinia Braniște, V. Leac și alții, și o să reprezinte România la secțiunea First novelists a Târgului de Carte de la Budapesta (19-22 aprilie).
A început să scrie poezie acum trei ani, dar încă nu vrea să vorbească despre asta. Putem doar să-l citim.
imaginează-ți că ești un băiețel
aflat la capătul puterilor
pe scara de incendiu
un pumn în ușa de carton
îți luminează fața
ce vezi înainte
rotit la 90 de grade
sunt trepte pe care se prelinge
lichidul care reflectă metalic
pereți împrejur încep să devină imagini
n-ai putea zice
funcții abia comută
cât timp a trecut?
obrazul 2 e înghețat
urechea 2
prin corp se tot răzgândește viața
Nu e pace
și niciun prilej de uluire
nu e de găsit
Nu e pace
sub nivel
sau deasupra
cînd noaptea ca o menghină
avansează suspect
cînd soarele înfășoară
odată cu ziua
tifonul în jurul ochilor
cînd
din ce în ce mai acut
o senzație străină
ne leagă
de mîini și
de glezne
Nu e pace
E o dorință
în beznă:
cu o putere mărită a minții
să crăpăm siguranțele
înainte de pocnetul electric
înainte de fuga animalelor
în cele patru cardinale
Mai multe despre derapajele lui Bogdan Coșa în spațiile Hilbert, aici.