Carol vs. Romeo

Stăm pe scările galbene ale ultimului etaj din UNATC, pe un coridor liniștit care duce către platourile de scenografie. Carol are în jurul lui un iz plăcut de Davidoff, ultimul parfum pe care l-a purtat tatăl lui, iar pe lângă noi trec din când în când studenți pe care îi salută cu aceeași glumă – „heeeeeeeei!”, apoi o pauză care ar da impresia că mai are ceva de spus, urmată de „nu, glumeam / mă prosteam, nimic” și un zâmbet copilăresc care urmărește fiecare siluetă cum se îndepărtează înainte de a-și întoarce atenția la mine. Chicotește și se alintă puțin când pornesc înregistrarea, „acum brusc totul a devenit mai formal, iar eu o să râd ca prostul la orice.”

Pe Carol Ionescu l-am cunoscut propriu-zis în clasa a IX-a, când el era în a XII-a, la audițiile pentru trupa de teatru Brainstorming. Într-un fel, îmi era teamă de el, așa cum îți e frică de tipul cool din școală – ai vrea să te bagi în seamă, dar în același timp te gândești că probabil în ochii lui ești un eșec lamentabil al naturii și sigur crede că până și felul cum respiri este penibil. Știam despre el de la Ideo Ideis VIII, tot festivalul a fost un maraton de opinii mai mult sau mai puțin măgulitoare despre Carol și Voicu Aaniței („băieții din Brainstorming”, spunea lumea, cu un accent pe rich-kids-of-Bucharest), așa că atunci când am ajuns față în față cu ei la audiții, m-am simțit de parcă stăteam de vorbă cu niște legende urbane.

Acum că stau să mă gândesc, îl asociez mai mereu cu caterinca făcută în primul an de Brain. Cred că ni s-a întipărit tuturor în minte de la bun început că Voicu era tatăl și salvatorul nostru, în timp ce Carol – împreună cu Tudor și Berbec – erau frații ăia mai mari care păreau cool și făceau mereu mișto de absolut orice. Era super tare să spună Carol „hai la un cico în Oktober” la 12, după un semi-workshop, deși strâmbam mai mult sau mai puțin din nas la ideea că trebuie să batem atâta drum pentru un loc care nici măcar nu ne plăcea.

Carol face teatru de cinci ani, de când a intrat în Brainstorming, dar s-a mai gândit să se facă actor când era mic. „Pe la șapte ani le-am spus alor mei că vreau să fac teatru, ei n-au fost de acord, eu am ținut-o așa vreo șapte ani, timp în care s-a tot vorbit de stomatolog, arhitect, veterinar și tot felul de meserii de genul.” Fabi, un tip din generația veche și coleg de clasă în liceu, i-a propus lui Carol să vină la audițiile Brainstorming din anul acela. Într-un final a fost convins să meargă și a fost acceptat în trupă. „Știi, cred că a fost cum e și acum – aveau nevoie de băieți. N-am fost niciunul din noi extraordinari când am mers la audiții, dar am intrat toți la pachet.”

S-a convins încă de la primul spectacol că-i place ce se întâmplă. Brainul juca atunci Death a lui Woody Allen, iar el avea rolul unui soldat ciudat – nu era cine știe ce rol, dar la repetiții îi ieșea grozav și toată lumea râdea. Pe scenă, însă, a fost total diferit – era foarte panicat și palid, iar replicile lui abia dacă se auzeau. A început să fie mai atent după această primă experiență și să învețe din mers – în primul an de Brain a mers împreună cu Voicu la toate spectacolele din București, apoi au început să meargă și prin țară să vadă lucrurile despre care auziseră de bine.

L-am văzut jucând prima dată la gala de fundraising pentru Ideo Ideis VIII, în Șapte dintr-o lovitură, apoi au urmat Cină cu prietenii și Noaptea Ursului. Țin minte că la premiera de la Noaptea Ursului ne-am dus toată trupa, ocupaserăm jumătate din spațiul din Green Hours și ne simțeam destul de speciali că ne știm cu aproape toți trei actorii – almost-cool kids of Bucharest, măcar? În retrospectivă, îmi dau seama că exista un numitor comun între cele trei spectacole, în ceea ce-l privește pe Carol: energia imensă pe care o avea pe scenă, bucuria cu care făcea toate cioacele, nu se lua în serios și juca simplu și sincer.

În vara dinainte de a intra la facultate era în Vamă când a primit un telefon de la Geo Costin să-l invite la o citire de text înapoi în București. Așa a început să lucreze cu regizorul Victor Ioan Frunză într-un proiect care presupune ca grupul de actori invitați să discute texte noi pe care să le facă împreună, lărgindu-și, în cazul lui Carol, orizontul cultural. Primul spectacol a fost Visul unei nopți de vară, în care juca unul dintre meseriași, apoi au tot urmat roluri până când, în 2015, a primit rol principal în Romeo și Julieta. „Dacă e s-o ducem în zona asta mai banală, ești bun, ești Romeo, mamă ce rol, ești cool. Dar privind actoricește, sunt mult mai multe de luat în calcul pentru că e un rol dificil, e o partitură groasă. Te confrunți cu povara unui rol mare.” Frunză îi spunea la repetiții că rolurile de genul sunt cele care definesc și formează un actor. Lucrul la rol este anevoios și continuu, iar tot clișeul cu actorul care duce o lume în spate când se află pe scenă devine oarecum adevărat când ai un rol de anvergură. „E greu să duci în spate un spectacol de două ore, iar atunci când îți iese, măcar puțin, simți o satisfacție imensă.”

Spectacolul montat la Teatrul Metropolis a ieșit mult mai bine decât m-aș fi gândit – de obicei sunt reticentă când aud de Shakespeare, dar m-am dus pentru că văzusem A douăsprezecea noapte cu câteva zile înainte, așa că am ajuns în sală cu niște așteptări destul de ridicate. N-am fost dezamăgită. Carol este, la fel ca în celelalte spectacole în care l-am văzut, o bombă de energie, pare sigur pe el și emană aceeași bucurie proaspătă că este pe scenă și că are oportunitatea să joace. Așa cum o face el să pară, Romeo își pierde din stigma rolului mare și greu cu care s-a confruntat toată vara – pe scenă, Carol își dă timp, e plin de entuziasm și ridică energia partenerilor de scenă. Pentru Marcela Nistor, să primească rol principal în Romeo și Julieta a fost primul proiect mai mare și, spune ea, „cred că muream de frică dacă nu era Carol. Mi-a spus de multe ori să nu-mi fac griji, că suntem împreună în același impas și nu e nimic grav. Calmul lui a devenit și calmul meu.” Silvana Mihai este pe dublă distribuție cu Marcela, dar să joace alături de Carol a fost puțin diferit, în contextul în care cei doi se cunosc încă de pe vremea în care mergeau în festivaluri de teatru alături de trupele din care făceau parte și se gândeau la cum ar fi să fie actori pe bune. „Îmi place că are o inconștiență dementă la lucru: merge pe sârmă, cade, se ridică, cade iar, râde, îl dai afară pe ușă, el intră pe fereastră și tot așa. La un moment dat, ne-am furișat toți trei prin teatru și am vorbit despre momentul îndrăgostirii dintre Romeo și Julieta și am început să repetăm scena în diferite feluri: Romeo și Julieta în Godot, Romeo și Julieta varianta High School Musical, Romeo cu vocea lui Victor Rebengiuc, și aveam chiar și o variantă dansantă, cu iz de tango.”

Carol jonglează cu timpul pe care-l dedică facultății și cel pe care-l petrece la repetițiile din afara școlii. În prezent joacă în șase spectacole profesioniste, iar la școală pregătește un musical după Caragiale și lucrează în două examene de regie. Asocierea cu părinții lui – actorii Magda Catone și Șerban Ionescu – nu i se pare că a influențat vreodată rolurile în care este distribuit sau felul în care e tratat de oamenii cu care lucrează.

Făcând o paralelă între școală și teatrul profesionist, Carol spune c-a învățat din amândouă foarte multe, dar din perspective diferite. În lucrul cu Frunză, deși joacă alături de actori mai mari cărora le recunoaște statutul, simte că de fiecare dată când îi este ceva neclar, sau nu știe cum să facă un anumit lucru, este luat sub aripa lor, învață de la ei fără să-i fie frică să nu pară penibil sau nepregătit. Mai mult decât atât, simte că lucrul în teatrul profesionist l-a disciplinat în mare parte și că acum e mai serios în legătură cu felul în care repetă. Facultatea, în schimb, este un spațiu confortabil unde ai timp și oportunități să greșești – cum ar spune Carol, „du-te, băi, și fă-te de căcat! Nu ești la cine stie ce regizor, ești în școală, frate.”

Anul viitor îl așteaptă spectacolul de licență, dar nu-și imaginează cum arată viitorul. „Nu știu cum o să decurgă. Mi-e puțin teamă, mă doare puțin în cot (râde). La licență chiar aș vrea să fiu eu cu prietenii mei și să lucrăm ce ne place nouă.” Nu-i vine să creadă că au trecut doi ani și se gândește vag la master. Simte că sistemul Bologna nu e de ajuns, i se pare că nu are timp niciodată să termine ce a început, iar masteratul pare că prelungește facultatea.

Carol a crescut foarte mult de când nu l-am mai văzut la workshopurile Brain. Caterinca a rămas, cu siguranță, dar acum ceva din el este mai cizelat și mai structurat. Încă mă simt puțin complexată de eticheta de super cool kid pe care i-am pus-o la începutul meu în trupa de teatru, și cred că asta-l amuză și pe el la fel de mult ca pe mine. Nu știu cum să vorbesc despre băieții grei ai trupei Brianstorming, pentru că am senzația că ratez constant câte ceva. Ce-am învățat, totuși, despre Carol este că îi place Game of Thrones (atât de tare că-n pauzele dintre repetițiile pentru ID Fest 16 făcea reconstituiri ale scenelor din serial), că a plâns după Nea Puiu din Umbre, că este membru onorific al Festivalului Berii Moca și că, în general, nu-și face griji și nu se enervează. Și că e dubios și stângaci și că dansează ciudat și că e un băiat simpatic care face ce-i place și se bucură de asta.

Chestionarul lui Carol:

- Filmul preferat: Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)

- Personajul preferat dintr-un serial: Eddard fucking Stark, sau orice alt Stark. GOT

- Superputerea pe care ți-ai dori s-o ai: Să zbor. Nu, stai. Să nu sughit.

- Spectacolul preferat pe care l-ai văzut în cadrul facultății: Licențele anului III.

- Spectacolul preferat pe care l-ai văzut la teatrele profesioniste: Familia Tot

- O piesă pe care ți-ai dori s-o vezi pusă în scenă: Man of la Mancha, sau un musical foarte bun.

- Un spectacol în care ți-ai dori să joci: În ceva de la Brain. Ochisem Peter Pan, dar nu s-a mai întâmplat.

- Serialele preferate: Community, The Office, Game of Thrones.

- O amintire din anii de Brainstorming: Fiecare prima zi și ultima noapte dintr-un festival.
_

Pe Carol îl poți vedea jucând luna asta la Teatrul Metropolis și la Centrul Cultural European pentru UNESCO Nicolae Bălcescu. Programul spectacolelor.