Ce păstrăm din 2013: Cărţi

The Flamethrowers de Rachel Kushner

Anii sunt 1970, naratoarea e o artistă motociclistă fără nume, proaspăt aterizată în New York de la facultate, căreia unii îi spun Reno, pentru că de acolo e. Se îndrăgosteşte de mai maturul Sandro Valera şi, prin el, ajunge într-o lume de artişti şi galeriste – toţi nişte rătăciţi, toţi dispuşi să te înfăşoare în amintirile şi anecdotele lor relative. Despre White Lady, cea cu perucă albă, machiaj alb, mănuşi albe care cumpăra numai mâncăruri albe şi se dădea cu White Shoulders. Despre Brâncuşi, care când se culca cu Peggy Guggenheim o lăsa să pună mâna pe orice, dar nu pe barba lui. Despre Saul Oppler, care stătea cu Saul Bass şi Peter Saul în Central Park şi la un moment dat i-au văzut pe Saul Bellow şi Saul Steinberg cumpărându-şi hot dogs mai jos de ei. Pe măsură ce Reno trece prin lume şi lasă timpul să treacă prin ea „ca printr-o conductă”, te cuibăreşti tot mai adânc în cuvinte, nevrând să se facă dimineaţă. 

The Guardian s-a întrebat dacă The Flamethrowers (nume provenit de la arditti, trupele italiene din Primul Război Mondial care mânuiau aruncătoarele de flăcări) ar putea fi Marele Roman American al secolului XXI. Kushner nu ştie exact ce este acest MRA şi, de altfel, nici n-are nevoie de el ca selling point. Te prinzi şi singur când îţi ajunge un diamant în bibliotecă.

Ship of Theseus by V.M.Straka, de fapt S. de J.J. Abrams și Doug Dorst

J.J. Abrams a regizat două Star Trek-uri, Mission Impossible III şi pregătește Star Wars VII. A fost co-scenarist al serialelor Felicity, Lost, Alias, Fringe. Și multe altele, și multe premii. S. a fost idea lui, făcut în colaborare cu scriitorul Doug Dorst. O carte care îți testează capacitățile de concentrare. În primul rând, un roman scris de un autor fictiv misterios, V.M. Straka, în jurul căruia se țes nenumărate ipoteze și conspirații. O carte despre un om fără trecut, care este răpit și dus pe o corabie, aruncat într-un univers complicat și periculos. Și o poveste paralelă, a celor doi cititori care pasează cartea la bibliotecă, notând supoziții, păreri, și înfiripând o tocilărească, dulce poveste de dragoste. Romanul nu este doar o carte de aventuri – are absurditatea lui Borges, metafore transparente à la Hesse și absurdul lui Kafka. În sine cred că ar fi o lectură interesantă și oarecum facilă, dacă nu ar trebui să faci un on/off continuu pentru a te conecta la povestea studenților șoricei de bibliotecă. Amorul lor geek e presărat de multe documente anexe: vederi, scrisori cu confesiuni personale, xeroxuri şi busole.

The Cuckoo’s Calling de Robert Galbraith, dar nu s-a vândut prea mult așa că a mărturisit: e J.K. Rowling

Detectivul privat rock’n’roll, Cormoran Strike este angajat de prietenul lui din copilărie, John Bristow, să investigheze sinuciderea surioarei sale adoptive, supermodelul Lula Landry. Nu crede că ar fi vorba de o crimă, dar e falit, părăsit de gagică, doarme pe canapeaua din birou și are un picior bulit. Are și un Robin, omonim, dar feminin: secretara lui temporară, isteață și motivată de același delir pe care l-am avut cu toții în copilărie – să mintă și manipuleze pentru cauza nobilă de a afla Adevărul. JK a scos romanul sub pseudonim, a vândut doar 1500 de exemplare, apoi a dezvăluit cine e autorul și a devenit cea mai vândută carte pe Amazon. Dacă ești unul din copiii care la 12 ani dormea două ore pe noapte să termine ultimul volum, cu Penguinul lângă tine, îi recunoști stilul. Numărul uriaș de adverbe și adjective care creează o muzicalitate aproape hipnotică, dar fac ca frazele să fie lungi și greu de urmărit. E inteligentă, foarte lucidă în felul în care-și construiește și drămuiește narațiunea, și are simțul umorului. British.

Părul Venerei de Mihail Șișkin

„Sunt bolnavă, dar nu știu ce boală este, sufăr, dar nu am nicio rană, sunt tristă, dar niciuna dintre oile mele nu a dispărut.”

Șișkin a frânt niște inimi cu romanul lui de dragoste epistolar Scrisorar. În al doilea roman tradus la noi anul ăsta, scriitorul rus ne-mbârligă între șuvițele unui păr lung și gros, probabil blond-roșcat, printre minciunile sau poveștile reale sau cui îi pasă ale imigranților care cer azil în Elveția, printre scrisorile către fiul Nabucodonosaurus din imperiul pe al căror palisade aleargă veverițe, și prin jurnalul Isabellei cea vinovată și îngrozită de sine, încolăcindu-ne duios în jurul morții lui Sașa și împotmolindu-ne în războaie antice. Un roman de limbaj, pentru cei care nu sunt fani ai narațiunii lineare, și care nu-ncearcă să-nțeleagă.

„Atunci se aude clopoțelul. Nataleșka se întoarce, are fața plânsă, obrazul sănătos e și el purpuriu, ca și cel bolnav. Își trage nasul în batistă și spune, pentru prima dată nesfărâmând nuci, ci încet, aproape în șoaptă: Plecați.”

Soldații de Adrian Schiop

În Ferentari sunt două reguli de bază pe care le știe orice pârlit, până și autorul-narator implantat de bunăvoie acolo: să nu-ți dai numele real – nu arăți buletinul nimănui și lumea te știe după poreclă – și să nu-ți dai adresa exactă cuiva – în niciun caz nu bagi în casă oameni cunoscuți la o bere. Naratorul le-ncalcă pe amândouă, ba mai mult, se îndrăgostește de un fost pușcăriaș prea bleg să fie șmecher și prea smardoi să fie util societății. Ce urmează este o poezie-poveste-jurnal, cu acțiunea în Ferentariul de care ne este frică. Prin gaura cheii pe care ne-o dă Schiop cartierul este o fundătură în care oamenii viermuiesc în poezie crudă și într-o la fel de crudă speranță. Citeşte cronica 

Cimitirul de Adrian Teleșpan

Pe Teleşpan îl mai cheamă şi Adrian şi Malvinus şi este un tip irezistibil. Adică ori îl adori irevocabil şi indiferent de circumstanțe, ori vrei să moară în chinuri ACUM. Cimitirul este prima lui carte, scrisă pe şest, şi dată apoi la prieteni cu mențiunea „Am scris o carte, dar vezi că e cu mult sex, să nu faci pe mironosița şi să sari peste pasaje. Vreau să mi spui sincer cum ți s-a părut.”

Cimitirul e cu sex. Sex ratat, sex spectaculos, fantezii sexuale. Mai are şi zâne, înmormântări pe întuneric, râsete isterice în capelă, totul în jurul unui tip hotărât că cel mai important pe lumea asta e să trăiască viața fără bătaie de cap: „Eu sunt Adrian Green. 3 lucruri simple despre mine: Lucrez într un cimitir, sunt gay şi cred că „morții mă-tii” poate fi reformulat cu uşurință în „persoanele decedate din partea mamei dumneavoastră”. Interviu cu autorul în Caietele SUB25 #1 

Behind the Beautiful Forevers: Life, Death and Hope in a Mumbai Slum de Katherine Boo

Undeva în India, într-o altă lume, trăiesc oameni foarte săraci. Sunt înghesuiţi în case de carton într-o mahala pe o fostă mlaştină, lângă aeroportul din Mumbai, mărginită de o groapă de gunoi şi un lac toxic. Oamenii care ar trebui să îi ajute – guvernul, primăria, poliţia, preotul, şcolile, ONG-urile, spitalele – îi trădează, îi fură, îi ignoră, îi abuzează. Mai mult, ei îşi fac rău unul altuia. Viaţa e o pradă. Sunt oameni care luptă să îşi construiască o viaţă mai bună din gunoaie. Pentru ei, moartea este un fapt de zi cu zi, peste tot în jurul lor. În acelaşi timp, toţi cred că ei vor fi cei norocoşi, cei care vor reuşi, cei pentru care viitorul nu va semăna cu trecutul. Sunt vii, disperat, minunat de vii. Şi sunt reali. Katherine Boo şi-a petrecut ani în mahalaua de lângă aeroportul din Mumbai, câştigându-le încrederea. Cartea ei este atât un exerciţiu în compasiune şi empatie, cât şi o minune jurnalistică.

BEST OF proza scurtă a anilor 2000 – editor coordonator Marius Chivu

23 de autori și 40 de proze scurte, în 435 de pagini, care să țină cât vacanța de iarnă. Care încep cu „Igor a avut o mamă care și-a tăiat sfârcurile când l-a născut – ca să nu-l alăpteze”, și se sfârșesc cu „Gândindu-se așa, legănat de hârtoapele drumului, Ieronim prinse să îngâne un cântecel. Poate chiar prima baladă despre Gagarin.” De la realism magic la cultură pop și SF-uri, nu mai rămâne decât să ne alegem preferații și să le citim cărțile. N-avem proză scurtă? Cine spune asta minte.