Cinci cărţi ale inocenţei

Orhan Pamuk - Muzeul Inocenței

Muzeul Inocenței e cartea unei obsesii și a unei iubiri pure. E povestea de dragoste (aproape) neîmpărtășită a lui Kemal pentru Fusun, făcută din așteptări, obiecte mici pe care le colecționează obsesiv și imagini fugare cu iubita lui. Are o scurtă, puternică și extrem de senzuală aventură cu ea (descrierile momentelor intime sunt, în același timp, de o delicatețe și o intensitate amețitoare), o pierde și o regăsește apoi, căsătorită însă. Sunt ani de zile în care Kemal o vizitează pe Fusun la familia ei, vrând doar să îi stea aproape, și „fură” obiecte pe care le colecționează, fiecare amintindu-Iide un moment sau stare.

Extraordinar este însă că Orhan Pamuk chiar a făcut un muzeu în Istanbul ce poartă numele cărții, unde a strâns obiectele care apar în poveste. Vizita în muzeu după ce ai citit cartea este o experiență care te aduce la limita dintre realitate și literatură, poți vedea ce doar ți-ai imaginat și povestea asta de dragoste capătă o concretețe stranie. Și, bineințeles, te gândești la toate iubirile tale neîmpărtășite, la toate lucrurile pe care le ai acasă amintindu-ți de acel cineva și la toate momentele când nu vroiai decât să-I stai aproape.

Patti Smith – Pe când eram doar niște puști

Cartea asta te prinde cu totul în paginile ei, pe bune. E povestea lui Patti Smith, autobiografia ei, mai precis, o artistă neconvențională, inovatoare, o tipă care trăiește artistic, care caută încontinuu și experimentează la greu. Mai mult, e povestea de dragoste dintre ea și Robert Mapplethorpe, un tip la fel de nebun și pur în căutările sale, chiar și când vorbim de seriile super uber artistice de fotografii pornografice pe care le-a făcut.

Patti, influențată puternic de scriitori rebeli, outsideri, furioși, ca Rimbaud, Genet, Dylan Thomas, Oscar Wilde sau, evident pentru epoca aceea, beatnicii, scrie poetic, ușor emfatic, cald și în același timp intransigent, conștientă de menirea ei artistică și cu o gândire, da, mitică. Își transfigurează artistic existența, iese din norme, caută și experimentează cu toată intensitatea freneziei, inocenței și cruzimii tinereții.

Legătura dintre Patti și Robert are ceva magic. Cei doi puști cresc împreună, legați ombilical prin destinul lor artistic. E povestea căutărilor lor, a descoperii de sine atât ca artiști, cât și ca oameni, a unei forțe aproape supranaturale care-i leagă și-i duce înainte.

Vă spun, vă veți îndrăgosti de cartea asta, veți dormi cu ea sub pernă și veți vrea să fiți ca ei.

Malala Yousafzai – Eu sunt Malala

E cel puțin dubios (și trist de-a dreptul) să citești cum o puștoaică de 13-14 ani nu-și ocupă timpul ascultându-i pe cei mai neînțeleși artiști pop, jucându-se pe ultimul smartphone și chatuind cu fetele, îndrăgostindu-se de colegul de clasă ăla simpatic și un pic arogant din ultima bancă sau citind young fiction, ci se ocupă cu lupta pentru lucruri care nouă ni se par (oare?) normale: educație, drepturi egale pentru fete și băieți, libertate sau pace. Pare o agendă cam grea pentru 14 ani, nu-i așa?

Și când afli că Malala, născută și crescută în Pakistan, a fost victima unui atac terorist marca talibani, care mai că a omorât-o (din fericire, a scăpat și s-a vindecat complet), te gândești că chestia asta cu vârsta e relativă, printre altele, la situarea geografică și la istoria țării unde te naști. Malala e un exemplu nu doar pentru copiii de vârsta ei, ci pentru noi toți, un exemplu al luptei pentru lucrurile în care crezi iar cartea ei e o poveste a inocenței în cel mai frumos sens al cuvântului.

Cronica pe larg. 

Mathias Malzieu - Cel mai mic sărut pomenit vreodată

Până și titlul, Cel mai mic sărut pomenit vreodată, îți transmite că volumul se înscrie în același registru ludic și metaforic precum Mecanica inimii și că este posibil ca, pe parcursul sau la sfârșitul cărții, să fii puțin „îndulcit”. Da, vei asista la cel mai mic sărut din lume, vei porni, împreună cu eroul cărții, cu un detectiv pensionat și un papagal atipic, în căutarea fetei invizibile, vei trece prin diverse aventuri, vei gusta din bomboane care reproduc aroma unui sărut, iar, în cele din urmă, vei răsufla ușurat că ai/ ați găsit fata. Ajuns la jumătatea cărțuliei de 120 de pagini, te vei întreba dacă mai ai ce citi. Fii fără grijă, Malzieu complică puțin lucrurile: le condimentează aducând-o pe scenă pe „bomba de dragoste”, fosta iubită a protagonistului nostru. Ei, și să vezi aici desfășurare de forțe! Cu toate acestea, povestea se va termina cu bine.

Toată aventura aceasta amoroasă este descrisă în fraze simple și puneri laolaltă de cuvinte și concepte obișnuite care, împreună, devin neobișnuite – poetice și muzicale; capitolele sunt scurte, iar ritmul este alert. Nu ai timp să te plictisești de candoarea și iubirea la superlativ, căci Mathias Malzieu știe când să se oprească, când să accelereze și când să decelereze. Este o poveste de iubire pentru cei cu capul în nori, pentru cei dispuși să creadă și să-și administreze câteva doze de melancolie, câteva de fericire și câteva de suprarealism (apropiindu-se de Boris Vian). Acum, că tot e vară .

Shani Boianjiu - Oamenii eternității nu se tem niciodată

Nici prin cap nu ne-a trecut vreodată cum ar fi să facem armata, mai ales dacă suntem fete. Ascultăm poveștile din armată ale taților, ne amuzăm la pozele cu instrucția obligatorie pentru fete a mamelor, ne mai uităm la un film de război dar cam atât. E ceva abstract.

În Oamenii eternității, trei adolescente prietene, israeliene, care trăiesc într-un sat foarte aproape de granița cu Liban, merg să-și facă stagiul militar obligatoriu în momente și locuri diferite: Yael într-o tabără de instrucție de lângă Hidna, pe care o păzește, dar și învață recruții să tragă cu arma, Lea face parte din poliția militară și păzește un punct de frontieră spre Cisiordania, iar Avișag păzește granița egipteană. Cele trei prietene se vor intersecta des, mai ales în permisii. O caracteristică aparte a scriiturii lui Boianjiu este chiar urmărirea acestei relații de prietenie dintre cele trei adolescente care se vor maturiza forțat în timpul serviciului militar – prietenie care are momentele ei dure, pline de răutate, bârfe, adevăruri crude aruncate, supărări și despărțiri temporare, dar în care traspare iubirea pe care și-o poartă una alteia, lucru care le ajută să treacă mai ușor peste frică, plictiseală, dezamăgiri. Oamenii eternității nu se tem niciodată este, pe de-o parte, un roman despre trecerea de la adolescent la adult în timpul stagiului militar (împreună cu riturile aferente) – cu precădere la femei, totul în cadrul israelian – și despre așteptarea și iminența războiului.

***
Cronici pe larg ale celor 5 cărți de mai sus, interviuri și povești despre literatuă și scriitori găsiți pe Bookaholic, locul unde se tratează dependența de cărți.