Cool kids of Iaşi: Cristi Bordeianu, ilustratorul barman care face typography

Pe Cristi l-am cunoscut la Acaju, unde este barman și în zilele noastre. Aici e locul unde mi-am petrecut toate serile din ultimele luni. Cafenea și loc de ceai cât e zi, bar distractiv, după ce se întunecă. Era final de vară, eram pe terasă cu niște prieteni lângă o tablă frumos desenată pe care stătea cocoțată pisica locului, cea mai petrecăreață pisică din oraș, când am întrebat „cine a făcut asta?”. Mi-au zis că e un băiețaș nou care lucrează acolo și că e super tare. Păi hai să vedem cine e „băiețașul”!

 

La doar 23 de ani, Cristi Bordeianu ne-a desenat frumos, ne-a hrănit și ne-a îmbătat, pe mine, pe prietenii mei și pe încă o grămadă de alți oameni din Iași, așa că despre Cristi toată lumea are numai lucruri frumoase de zis.

 

Mai mare dragul să stau de vorbă cu Cristi. Mă văd cu el la Acaju, într-o seară, după 8. Suntem amândoi cam emoționați și ne prefacem că știm ce facem, pentru că e și primul meu interviu, dar și al lui. Suntem după job, dar foarte încântați. Mergem în „camera tristă”, așa cum îi zice el, adică cea în care nu e barul, pentru că acolo e mai liniște și putem să vorbim pe îndelete. E sincer, răspunde firesc la toate întrebările mele, iar eu mă gândesc că desenează de o sută de ori mai bine decât vorbește și sunt surprinsă de normalitatea răspunsurilor. Bem vin. Încă se mai fuma.

 

Am fost mai de toate. Factotum. Bucătar la CUIB, patiser, am lucrat la un fast-food, la un casino și într-o librărie în America. Am ajuns în Iași după ce am terminat liceul, pe care l-am făcut în Bacău. M-am ferit o vreme de Iași, am evitat cât se putea să ajung aici, mi se părea gri, câteodată mi se pare și acum. În vara de după BAC, găsisem pe net un job la mare, într-un fast-food. Primul meu job! Eram uimit că-mi dau mulți bani, cazare, mâncare și că pot să fac și plajă. Apoi mai era și nevoia de a mă întreține, așa că am plecat cu niște prieteni și n-am mai prins examenul de la Facultatea de Arte. M-am întors în toamnă, cu o zi înainte de-a doua sesiune, îmbolnăvit de mâncarea făcută de mine pe litoral. Îmi amintesc că erau doar câteva locuri și bineînțeles că am intrat la taxă, și din cauză că-mi era foarte rău în timpul examenului, dar și pentru că habar n-aveam ce-i aia natură statică.

  

Nu mai fac, m-am lăsat.

 

Aș mai fi avut cam un an aproximativ, dar am renunțat. Era prea mare taxa pentru ce mă învățau. Am dat o tonă de bani și chiar nu merita. Știu că asta spun toți, poate e și adevărat, că nu înveți la facultate, ci trebuie să faci lucrurile pe cont propriu. Facultatea îți oferă posibilitatea de a avea acces la niște medii artistice, te ajută să-ți faci cunoștințe în lumea asta și să descoperi oameni ca tine. Însă Iașul este un oraș mic, iar dacă e să fie, tot intri în contact cu lumea artei. Nu regret absolut deloc că m-am lăsat. Nu știu dacă regret cu adevărat că m-am apucat. Știu sigur că e un networking cam scump, iar cu toți banii dați poți face lucruri care să te ajute mai mult ca artist.

 

Maria Căruntu a fost prima persoană care a vorbit cu mine în prima zi de facultate. Am rămas prieteni, este în Spania acum, tot ilustratoare.

 

Este o artă foarte frumoasă, cumva pierdută, deși în ultima vreme mulți s-au reapucat de typography. Sunt însă foarte puțini cei buni și inspirați, încerc să mă uit doar la ei. E ca o întoarcere în timp. La prima vedere, e foarte ușor de explicat, din prisma celui care privește, de ce îți place. Este frumos ce vezi. Este un pic mai complicat de explicat de ce îți place să faci asta. Nu scriu frumos pentru că nu e caligrafie ceea ce fac. Asta e o confuzie care se face foarte des. Scrisul meu este foarte urât, dar în typography nu scrii litera, o construiești. În liceu am făcut graffiti, ori aici nu se potrivește același stil, nu trebuie să iasă doar plăcut, surprinzător, ci trebuie să iasă frumos, curat, făcut cu migală.

 

Am început să desenez întâi pentru mine, apoi pe-afară, graffiti. La facultate, am observat că pot să fac unele lucruri mai repede și mai bine decât ceilalți, chiar decât profesorii de acolo. M-am uitat la ce fac oameni foarte buni în domeniu și am realizat că pot și eu.

 

Animalele fac parte dintr-o serie de ilustrații, am vrut să mai schimb ceea ce făceam pentru că mă plictisesc foarte repede. Îmi place să experimentez, să aleg subiecte noi și să încerc tehnici diferite. Mi-aș dori să abordez mai multe subiecte pe viitor, în ilustrații, dar sunt într-o continuă schimbare, așa că nu am idee ce o să fac mai departe. Mai sunt și leneș și am mereu nevoie de cineva care să mă împingă de la spate.

 

Prima dată când am desenat pentru cineva a fost la CUIB. Lucram acolo ca bucătar. Andreea și Anca au venit cu ideea [n.r. cele care cârmuiesc CUIB-ul. Anca e și una dintre cei care au constituit și conduc asociația Mai Bine din Iași, care susține mersul pe bicicletă, reciclarea hainelor și nu numai, prin Bazar Solidar, mâncarea vegetariană, apa fără plastic în cafenele și în baruri și cișmele în cartiere].
Apoi am mai colaborat cu cei de la The Trumpets, Cărturești, REDU, Bicycle Hostel. Sunt în general oameni care mă cunosc, lumea e mică în Iași, iar ăsta nu e neapărat un lucru rău. Bineînțeles că desenez și dau de băut la Acaju.

 

Habar n-am. Nu mi-am căutat niciodată un job ca ilustrator. Nici nu știu cum se plătește la joburile astea. Nu o să-mi caut momentan, pentru că mai am o mie de lucruri de învățat și pentru că știu că nu-i destul că am talent. Desenez doar pe hârtie, pereți, lemn, pe chestii fizice. De asta am spus că e nevoie de migală. Aș vrea să fiu un Xavier Casalta, Seb Lester, Lloyd Stratton.

Îmi mai doresc tare mult să învăț să tatuez. Mi se pare cel mai frumos lucru pe care-l poți face cu talentul tău, atunci când cineva păstrează pe el, toată viața, ceva desenat de tine. Mă bucur că am putut face deja asta pentru două prietene.  

Dacă ai putea alege să lucrezi oriunde, pentru oricine, pentru cine ai vrea să desenezi? 

Nu știu. Nu am găsit găsit ceva care să-mi atragă atenția. Apoi, momentan o să rămân barman în Acaju. Îmi place aici, toată viața mea e aici. Aș pleca în București sau în Cluj, dar nu chiar acum, poate mai încolo, după ce mai învăț, după ce o să fiu foarte bun, după ce mai lenevesc și mă mai distrez un pic.  

 

Câteodată mă simt inspirat de tot ce în jurul meu, iar uneori absolut nimic. Mă uit la ce fac alții, la cei care îmi plac. Mă impresionează nivelul la care au ajuns ei și vreau și eu acolo. Cel mai importante ar fi stările de spirit, de aici pornește totul. Ah! Și inspirația e tot o stare de spirit, nu? E corect ce am zis? O stare de spirit poate să inspire o altă stare de spirit?

 

 

Cristi e de găsit în Iași, la Acaju, atunci când e tura lui. Legendele urbane locale spun că a făcut probabil cel mai groaznic Cosmopolitan din istorie. L-am întrebat și a confirmat. Nu-i cereți să vă facă așa ceva. Recomand un shot care se cheamă Sinner Man, de simți că și bei, și mănânci dintr-un singur păhărel. Dacă vreți să vă deseneze ceva, tot acolo îl puteți găsi sau pe Facebook și pe Instagram. El zice că nu are principii, probleme etice, nu face mofturi, cere puțini bani și desenează și chestii urâte dacă pentru asta se plătește și vrea cineva neapărat, pentru că nu e la nivelul la care să facă pretenții. Eu cred că nu-i chiar așa, iar faptul că unii dintre cei mai grijulii oameni din mediul ieșean l-au ales să lucreze cu ei spune destule. Dar așa e Cristi, prea modest.