Cum şi de ce să scrii o piesă de teatru

Când ați scris prima dată o piesă de teatru. Cât de clară aveați în cap regia?

Bogdan: La 19 ani. DW (Dream War), un scenariu de spectacol conceput ca un quest game pe mai multe level-uri. L-am numit text 3D, pentru că e format din două părți, prima - narativă, cea de-a doua parte putându-se întâmpla concomitent, înainte sau după prima parte.

Andreea: Prima piesă am scris-o prin liceu. Doar că totul era foarte confuz, ceva destul de abstract și cred că și cam de nejucat. O reinterpretare a corului antic, pornind de la mai multe tragedii grecești. Primul text însă pe care îl pot lua în considerare a apărut în cadrul workshop-ului de la FITS, coordonat de Neil LaBute. Un monolog despre singurătate. Nu aveam niciun gând de set-up sau regie, poate și pentru că știam că n-o să-l regizez eu.

Andreea, ce-ți aduce teatrul în plus?

Dacă ar fi existat o secție de dramaturgie în cadrul programului de licență de la UNATC când eram eu în liceu, m-aș fi dus sigur acolo. În fine, nici acum nu există. Făceam teatru în liceu, așa că a fost destul de natural să mă întorc la asta după o vreme. După ce mi-am depășit niște frici. Aveam senzația că textul de teatru presupune mai multă responsabilitate. Nu îl faci doar o dată și nu îl montează doar un singur regizor. Îmi aduce ceva ce în film nu mă mai interesează neapărat. În primul rând, e un alt limbaj. Felul în care înțeleg acum filmul, așa cum mi-ar plăcea mie să-l fac, ține 99% de vizual. Nu mai scriu dialoguri aproape deloc. În teatru, pe altă parte, mai totul stă în asta. Și mă interesează să lucrez cu fracturi de gând, cu personalizarea replicilor, cu erorile lingvistice, cu forma pe care o iau minciunile chiar, cu felul în care distorsionăm adevărul. Mă super intrigă cum nu ascultăm și cum totuși ne înțelegem. E un proces care în film nu-mi mai trezește interesul foarte mult.

Bogdan, ai monta o piesă scrisă de altcineva?

Nu am mai încercat asta din școală și nici nu mă interesează prea tare. Cred că sunt atât de multe povești de spus, atâtea piese de scris, încât reinterpretarea sau adaptarea unor texte deja existente pentru un proiect regizoral prin care eu să mă exprim ca artist mi se pare prea puțin. Sigur, proiecte de dezvoltare de text, scenarii pentru spectacole, ateliere de dramaturgie în care dramaturgilor să li se ofere posibilitatea colaborării cu un regizor si o echipă de actori, mă interesează. Însă nu caut texte de teatru existente pentru a le folosi ca suport pentru spectacolele mele. În schimb, în multe din proiectele mele, implic actorii prin biografiile lor sau uneori în selecția materialelor documentare și a stabilirii structurii celei mai relevante pentru problemele ridicate prin spectacol sau proiect de artă activă.

Cât credeți că e ok să modifici dintr-un text astfel încât să „rămână” și al dramaturgului?

Bogdan: Eu cred că nu e ok deloc. Cu siguranță cineva care își propune să scrie o piesă de teatru face asta pentru a o vedea pe scenă într-un final. Rolul regizorului în cazul textelor noi este de a le pune în valoare, de a dezvolta eventual scenariul implicând dramaturgul, însă nu pe un proiect regizoral preexistent, ci pe ceea ce respectivul regizor descoperă în fix acel text, cu o anume structură, cu intențiile și miza lui. Cred că lipsa de respect față de rolul dramaturgului în teatrul românesc e unul din principalele motive care țin lucrurile pe loc. Și o dată la zece ani vom tot descoperi roata, însă din păcate nimic consistent și de durată. Plus că dramaturgia nu e literatură. Îmi doresc mult găsirea unor forme de punere în pagină care să fie mai apropiate partiturilor muzicale decat cărților de orice tip.

Andreea: Cred că e o discuție mai complicată aici. Pentru mine ține și de cât de „crescut” e dramaturgul în teatru. Și când zic teatru nu mă refer neapărat la instituție. Poate să fie o companie, poate să fie un grup, o mișcare. Dar cred că trebuie să înțeleagă foarte bine mecanismele din interiorul procesului de lucru atunci când începe montarea propriu-zisă. Cred că degeaba scrie el de la biroul din apartament. Așa că uneori mi se pare justificată intervenția regizorului, deși acum câțiva ani nu aș fi crezut niciodată c-o să spun asta. Însă atunci când textul e cumva viu și se naște sau măcar se dezvoltă cu echipa, chiar și cu prima echipă care o să-i dea premiera, cred că e foarte important ca scriitorul să lupte pentru toate lucrurile pe care le-a gândit și în care crede și să fie inclusiv deschis la adaptări și modificări, dar ale lui, în lucru cu actorii și regizorul. Dar ajustări pe care să și le asume, nu compromisuri de genul „dacă nu fac asta nu mi se mai montează textul”.

Ce implică pentru voi scrisul unei piese de teatru/scenariu de spectacol?

Bogdan: În primul rând o poveste, o situație care să mă revolte, să îmi producă o mutație în percepția asupra lucrurilor, să mă surprindă și să existe o conexiune profund personală. Apoi documentarea și stabilirea echipei de artiști. Textul îl scriu de cele mai multe ori în repetiții. Lucrez la el până în momentul primelor reprezentații. În momentul în care gândesc un scenariu pentru un spectacol, iau in considerare toate componentele - de la distribuție, la relația cu spectatorul, spațiul, lumina, costume, sunet, mirosuri. Însă multe din aceste elemente rămân specifice doar primei montări a textului, iar textul care rămâne în urma unui spectacol e doar un blueprint al acestuia.

Andreea: Ideea pornește de la ceva foarte personal. Mereu. Doar că nu pot să mă apuc de scris dacă e doar o miză afectivă și doar a mea. Trebuie să fie ceva care să mă intrige atât de mult încât să vreau să și cercetez și în afară. Și aici intervine documentarea. Care poate să dureze muuult! Adică am umplut jumate de caiet recent ca să înțeleg ce vreau să spun cu piesa la care lucrez acum. Scriu mult pe lângă înante să mă apuc propriu-zis să scriu. Și după ce apare primul draft încep lucrul cu actorii și cu regizorul (când e cazul). Și de aici, nu știu ce se întâmplă.

Un dramaturg român contemporan de care ar trebui să știm

Bogdan:  Un dramaturg foarte tare și sub 25 din România e Teona Galgoțiu.

Andreea: Bogdan Georgescu. Nu glumesc. (Să se noteze pe undeva că eu nu mă consider dramaturg. Că mă simt impostoare altfel. Sunt o tipă care scrie și se exprimă prin varii forme și formate.)

Bogdan: Stai, o scot pe Teona. Schimbă cu Borțun.

***
Andreea e co-președinte al festivalului Ideo Ideis, tocmai a terminat ultimul scurtmetraj și lucrează la Înapoi în iarnă, o piesă de teatru despre doi frați vitregi care încearcă să înțeleagă de unde vin; e despre provincie și despre România în tranziție, pe fondul protestelor recente. Bogdan face Reboot, un proiect de artă activă al Teatrului HAU din Berlin, realizat cu liceeni. La vară va avea în cadrul FITS premiera spectacolului mal/praxis, ultima parte a trilogiei # cât de departe suntem de peșterile din care am ieșit?, după Antisocial și #minor. 

Satelit este un proiect al teatrului Apollo 111 & SUB25 în căutare de regizori tineri (sub 35 de ani) care să monteze un text scris de un autor român contemporan. All taken care of. Înscrierile se fac până pe 12 martie, iar detalii găsiți aici.