Damir Očko şi clănţănitul dinţilor

Repeat After Me reunește patru scurtmetraje și zeci de colaje, sculpturi, instalații și partituri care explorează mecanismele corpului uman sau, îmi pare mie, toate Revelioanele mele la un loc.

E 6 dimineața, 1 ianuarie, nu contează ce an și tu dârdâi de frig într-o stație de autobuz cu sloiuri de gheață la picioarele tale. Te-ai trezit prea târziu să chemi taxi și n-ai mai găsit la ora aia pentru că niciodată nu ții minte că de Revelion e aproape imposibil să găsești o mașină. Ai băut toată noaptea, iar corpul o resimte. Îți spui că la anu’ o să te îmbraci mai gros, dar măcar de Revelionul ăsta ai dat bine în poze. Nu contează că acum tremuri în stația aia de autobuz la colț de stradă. Niște puști încă beți care așteaptă lângă tine aruncă bulgări de zăpadă murdară în puținele mașini care trec prin fața ta, iar sunetul acela de lovitură în surdină îți șade în urechi cu ecou până dinții-ncep să îl imite, clănțănind de frig. Tk tk tk tk tk...

Asta e scena care mi-a trecut prin fața ochilor privind unul din filmele lui Očko. La demisolul galeriei Eastwards Prospectus faci cunoștință cu TK (2014), vreo 20 de minute de tremurat care îți acaparează privirea, dar îți înfige picioarele mai tare în podea. TK este descrierea onomatopeică a sunetului dinților când îi închizi și se-ncleștează sau a sunetului pietrelor când se lovesc violent, nume potrivit perfect cu spasmele din film și cu clănțănitul dinților de la Revelionul amintit.

Scurtmetrajul alternează între două cadre principale: primul în care un bărbat în vârstă care suferă de Parkinson se chinuie să scrie fraze dintr-o poezie, al doilea în care câțiva bărbați la bustul gol tremură de frig lângă un lac înghețat. Interacțiunea este tăcută, făcută prin convulsii și priviri cel mult, dar acoperită de vocea naratorului, care recită o poezie completată pe alocuri de momente de liniște atent alese.

TK pune sub observație prezența fizică într-o lucrare complexă, care combină mișcare, sunet, poezie și anduranță. Cuvântul cel mai des pronunțat în timpul celor 7 strofe de poezie, tranquility, își pierde încet încet din semnificație, cu fiecare mușchi care cedează sub influența bolii sau a frigului și sub forța cuvintelor grele, violente recitate până la final.

În 2015, la a 56-a ediție a Bienalei de la Veneția, în cadrul Pavilionului Croației, Damir Očko (născut în 1977) a prezentat proiectul Studies on Shivering: The Third Degree. La București, o parte din acele lucrări, dar și altele, au fost reunite într-una din cele mai cuprinzătoare expoziții ale lucărilor sale de până acum - Repeat After Me (curator Branka Benčić). Patru filme, printre care și TK, alături de colaje, sculpturi, instalații și partituri explorează mecanismele corpului uman și propun un spațiu critic de gândire asupra violenței, puterii, fragilității și interacțiunii cu mediul înconjurător.

Fiecare film este de fapt un proiect complex, completat de câte o instalație, fotografii-colaj și poezii cu inserții grafice, alcătuind la final o panoramă amplă a creațiilor tip-studiu pe care le abordează artistul.

Tot la demisol, alături de TK, te întâlnești cu The Third Degree (2015), filmul produs de Očko pentru Bienala de la Veneția. Scurtmetrajul juxtapune de data aceasta prim-planuri directe sau oglindite cu pielea arsă a câtorva personaje și, treptat, cadre cu echipa de filmare, numele filmului, The Third Degree, făcând astfel referință atât la arsurile de gradul III, cât și la cea de-a doua conotație: interogarea violentă a camerelor de filmare enorme în fața corpului lovit și fragil.

E o singurătate izbitoare prezentă în fiecare lucrare a lui Očko, în ciuda multiplelor personaje și a interacțiunii acestora cu mediul lor. Poate din acest motiv îmi amintește de Revelion, acea petrecere la final de an care unește toate așteptările tale și ale prietenilor tăi într-un amalgam social incert. Expoziția te îndeamnă la reflexivitate la început, apoi te absoarbe din ce în ce mai mult, odată cu sunetele primordiale provenite de la ultima cameră din cadrul galeriei, produse de o instalație audio. Repeat After Me creează astfel un soi de subconștient, unde cuvintele se amestecă într-un discursiv agresiv, iar corpurile comunică instinctiv.

***
Expoziția lui Očko e deschisă la Eastwards Prospectus (Str. Plantelor 50) până pe data de 23 decembrie 2016.