Daniela Groza: Jurnal de fericire

Despre Daniela Groza aş fi spus înainte să o întâlnesc că este o artistă queer născută în România, dar care acum trăieşte şi lucrează în New York;33 de ani, fotografă. Am cunoscut-o acum câteva săptămâni în Bucureşti şi atunci am încetat să mai fac presupuneri şi am început să pun întrebări. Am vorbit mult şi repede. Am descoperit un om la fel ca motto-ul liniei de tricouri şi organizaţia începută de Daniela. Daniela este BE KIND FOR REAL şi merită descoperită şi cunoscută în complexitatea, calmul şi valurile care o compun şi o descompun în fiecare zi.

OMUL

Ştiu că l-ai citit pe psihanalistul Carl Jung într-un moment foarte important al vieţii tale. Cum pot cuvintele, cum pot cărţile să ne schimbe parcursul vieţii?

Dacă m-ai fi întrebat asta acum câţiva ani, ţi-aş fi spus că a citi este cel mai frumos şi cel mai nobil act de bunătate făcut pentru sine. Nu mai sunt de aceeaşi părere, pare un pic arogant şi un pic elitist. Cartea poate fi şi rai şi iad, nu ştiu cât de bine este să ştim lucruri din cărţi, nu mai ştiu – viaţa este atât de bogată şi fără cuvântul scris. La nivel personal, cartea m-a salvat, însă aveam o afinitate pentru literatură de mică, mă refugiam prima dată în nume de autori, citiţi din pat, ani de zile – aveam o bibliotecă extensivă în dormitor şi la orele de prânz sau seara înainte să adorm, treceam cu ochii peste numele autorilor şi mă gândeam la momentul în care voi putea înţelege secretele ascunse între coperţi. Am păstrat obiceiul să citesc mult şi să colecţionez cărţi, este ceva de la care nu mă pot abţine, le adun mai repede decât le citesc, dar le citesc. Am foarte foarte puţine posesii materiale, dar foarte multe cărţi. Cartea mi-a schimbat viaţa în sensul cel mai profund, dar cartea trebuie percepută ca un simbol – simbolul acelui ceva care s-a manifestat în copilărie ca şi plăcere. Orice ne stârneşte interesul, şi mai târziu pasiunea, merită luat în seamă, de multe ori acel ceva este cheia chemării vieţii noastre.

New York pentru totdeauna? Coasta de Est sau Coasta de Vest a Americii? Cum rămâne cu Europa?

Bucureşti! Mă gândesc serios la o mutare în ţară. Sunt aici de o lună şi jumătate şi nu mi-a lipsit deloc New York-ul. Cred ca am ajuns unde am vrut să ajung în State, mi-am atins toate visele, am înţeles pulsul şi l-am manevrat cu sinceritate şi zel. Nu mai este vorba de carieră. Mă gândesc cum pot lucra la proiecte cu impact direct în ţară – în Bucureşti am întâlnit multe persoane, mult mai multe decât în State, cu care relaţionez nu numai pe plan artistic şi cultural, dar şi pe plan emoţional, o combinaţie rară în New York, unde majoritatea oamenilor preferă, din lipsă de timp, să relaţioneze strict profesional. Nu cred ca este un secret ca America de Nord este puternic orientată către carieră, în timp ce dezvoltarea emoţională este atrofiată, alarmant de atrofiată.

ARTISTA

Când te-ai apucat de fotografie şi de ce?

Fac fotografie din 2004 dacă îmi amintesc bine, atunci mi-am luat primul aparat. La facultate nu mi-a plăcut, eram într-un campus unde majoritatea elevilor proveneau din familii înstărite din California şi nu mă regăseam nicicum. Am ales să lucrez fulltime să pot întâlni şi altfel de persoane. Într-o zi şeful bucătar de la cafeneaua unde lucram mi-a sugerat să-mi iau un aparat pe film. Primul film a ieşit groaznic. Şi al doilea, şi al treilea. M-am încăpăţânat, cum să fie atât de greu să apăs pe un buton şi să fac o poză ca lumea? Ei bine, era foarte greu. Mi-au trebuit aproximativ 10 ani şi peste 25.000 de fotografii pe film şi digital, să-mi înţeleg vocea. S-a dovedit, în 2012, că fotografia documentară este chemarea mea, acum lucrez strict pe film cu un singur aparat de format mediu. Mi-am schimbat joburile de foarte multe ori în decursul anilor, însă fotografia a rămas. De fiecare dată când developez un film mă cuprinde un entuziasm de copil!

Cat de mult te influenţează alte artiste?

De aproape doi ani nu mai frecventez galerii sau website-uri de fotografie. Nu cred în limitarea viziunii la teorie. Orice ating, privesc, citesc, este inspiraţie în diferite feluri. Am spus mai devreme că dragostea de carte, de exemplu, trebuie văzută ca un simbol. Ca artist operez în simboluri şi sunt deschisă total la orice: alte artiste, briza mării, o frază bine scrisă. Atâta timp cât există excelență în spatele lor, atunci procesul de a decoda ce înseamnă să gândeşti așa sau să exiști așa devine procesul de creaţie. Este totuşi o artistă-fotograf care a declanşat dragostea de fotografie pentru mine: Diane Arbus. Ea a devenit fotografie, şi la asta aspir, la identitatea perfectă între mine şi arta mea.

Chiar voiam să te întreb de artiste şi/sau femei fără de care lumea ta nu ar fi la fel.

Diane Arbus. Anul trecut am devenit membru al unui grup de femei care fac fotografie în New York coordonat de fiica ei, Amy. A fost o onoare şi am simţit ca sunt indirect în prezenţa lui Diane. După Arbus a venit Cindy Sherman. Apoi proiectul Sophiei Wallace, Cliteracy, mi-a declanşat interesul în text art, un mediu nou care m-a ajutat să concep proiectul BE KIND FOR REAL, un proiect de suflet care a devenit poate la fel de important ca şi fotografia. Mai sunt Patti Smith, Tilda Swinton, Isabelle Huppert, Louise Bourgeois, Anais Nin, Joan Didion.

BE KIND FOR REAL și ARTISTA QUEER

Despre blândeţea tricourilor BKFR aş vorbi zile întregi. Sunt ele o paletă de sentimente pentru femeile din viaţa ta?

Sunt o paletă universală pentru trăirile de zi cu zi şi o întoarcere la ritual. Este adevărat însă ca majoritatea persoanelor care au luat tricouri sunt femei. Când am început BKFR, spaţiul mental dedicat nimicurilor sufocante de zi cu zi a început să fie dedicat în întregime ritualului desemnat de fiecare cuvânt. [ THE SUN, FAUNĂ, MAGIC, MIRROR, COURAGE, SOFT, WONDER, WANDER,etc.] Nu am ales cuvintele întâmplător şi nu port tricourile fără să le simt semnificaţia zilnic. Sunt magice, dacă sunt purtate cu credinţă. Asta e şi ideea, să practicăm constant dragostea pentru sine, un alt om, pentru animale, plante, lumină ş.a.m.d., cu aceeaşi credinţă care se manifestă într-un spaţiu spiritual organizat. Lumea întreagă devine acest spaţiu al spiritualităţii. Prin aceste ritualuri şi cuvinte putem deveni, cumva, oameni mai buni.

Într-o anumită măsură, orice formă de artă este şi o formă de activism. Cât de vocal crezi ca te exprimi, chiar şi doar în imagini?

Şi orice formă de educaţie este politică. Arta înseamnă pentru mine a înţelege nuanţele vieţii fără ajutorul unui manual. Cred ca este uşor să ne uităm rolul de artist când intervine notorietatea, sau invers, când intervine frica de a nu putea susţine financiar ideile care ne-au împins, în tinereţe, către cunoaşterea de sine. Am vrut ca ambele medii în care mă exprim, fotografie şi BKFR, să exprime spiritul de activist al unui om care a înţeles ce înseamnă dragostea, fericirea, un om liber. Mizez pe energia fotografiilor să transmită acel je ne sais quoi. De câţiva ani primesc mesaje în care mi se mulţumeşte pentru ceea ce fac. Ce fac este prezentarea unui jurnal de fericire. Sunt foarte activă pe Instagram şi Facebook în speranţa de a echilibra fluxul de artă greoaie, „serioasă”. Sunt de părere ca arta trebuie să stârnească emoţii pozitive şi să rezolve probleme. Am decis însă să nu vorbesc direct despre artă, dragoste şi fericire. Pur şi simplu trăiesc şi cumva am învăţat să şi surprind şi să documentez fericirea, fericirea cuiva în proces de vindecare.

AUR CURAT

Traseul tatuajelor tale coincide cu un anumit traseu al vieţii tale, probabil. Ghidează-ne printre semnele pe care le poartă pielea ta.

Am câteva tatuaje, e adevărat. Primul, şi cel mai vizibil, l-am făcut pe dosul palmei stângi. Este o pasăre phoenix, un omagiu adus primei mele slujbe într-o cafenea care se numea The Phoenix. Eram, cum se spune în engleză, fresh off the boat în California, tocmai părăsisem familia din Chicago la sfârşitul clasei a 11a. Îmi doream să mă (re)găsesc, fiind foarte timidă, dar şi foarte curioasă să aflu cum aş putea să-mi înving timiditatea. Am „ancorat” la The Phoenix. Am rămas cu ei 5 ani de zile şi am învăţat, mai presus de toate, ce înseamnă pasiunea, de la şeful meu. Se dedicase acelui loc 14 ore pe zi, de peste 20 de ani. Pasărea îmi aduce aminte şi ce înseamnă renaşterea, trezirea la viaţă. Pe degetele mâinii stângi am numele de familie, un omagiu adus tatălui meu – l-am tatuat înainte de prima expoziţie din New York. Înainte de a doua expoziţie mi-am tatuat MANNA pe degetele mâinii stângi – numele mamei era Ana, şi aici un omagiu simbolic, manna reprezentând hrana din ceruri, nelimitată şi cu sensul de vegetală la origine. Ca fapt divers, nu sunt vegetariană 100%, dar prefer o dietă vegetariană. Tot pe mâna stângă, în palmă, mi-am făcut simbolul BKFR într-un cerc. Palma dreaptă: LIBRE, făcut într-un moment în care am început să simt libertatea spiritului.

Pe piept am AUR CURAT – timp de 3 ani am avut o relaţie destul de serioasă, un fel de căsnicie, din care am învăţat să îmi apreciez mai bine propria valoare. După ce am rupt legătura a venit şi AUR CURAT. Mi s-a spus de tânără să nu mă schimb, că sunt un om bun. Faptul că sunt foarte empatică m-a făcut mai puternică în două feluri: am înţeles ca oamenii nu se schimbă fundamental şi am renunţat să corelez blândeţea cu suferinţa. Există prejudecata că un om bun va suferi mereu. Nu este adevărat. AUR CURAT ţine de esenţa mea. Chiar dacă o port în piept, bunătatea este şi o alegere conştientă, de zi cu zi.

***
Lansarea oficială a tricourilor BE KIND FOR REAL în România are loc sâmbăta viitoare, 2 iulile, la DETOX MARKET în Control.

BE KIND FOR REAL 
Daniela Groza Photography