„Dansezi?”„Da!” „Ți-ai pus hamul?”

Pentru cine nu ştie, pereţii pot fi şi scene pentru spectacole de dans. Iar dansatorii nu sunt oameni păianjeni care îşi țes pânza prin colţuri, ci trei fete cu păr lung şi blond care se mişcă agăţate într-o coardă. Spectacolul Sideralis a fost pus în scena care, de fapt, este un perete, în cadrul festivalului de dans contemporan Explore dance festival.

Sideralis este o combinație între mișcări de dans contemporan și escaladă sportivă, acel sport „frate” cu alpinismul. Spectacolul are nevoie de un spațiu de 12 metri înălțime, iar fațada cu vedere către fântână a Universității de Arhitectură „Ion Mincu” a devenit suport pentru trei perechi de picioare. Povestea se clarifică pe parcurs și treptat înțelegi că, de fapt, este vorba de trei ipostaze ale aceelași persoane. 

Spectacolul

Coregrafa Marianna Andrigo a mărturisit c-a construit conceptul fără a avea în minte un fir narativ. A realizat o serie de mișcări abstracte și apoi a adăugat o serie de legături între cele trei artiste, precum aceleași haine, culoarea și dimensiunea părului (fiind necesare două peruci), care să faciliteze o înțelegere facilă din partea unui privitor neinițiat.

Dansul pe verticală se bazează foarte de mult pe jocul de lumini ale reflectoarelor de diferite dimensiuni și intensități, cât și pe umbrele artiștilor care dramatizează mișcările. Cei veniți special pentru spectacol, trecătorii, cât și oamenii din mașinile de pe strada dintre fântână și universitate au rămas cu toții magnetizați de mișcările dinamice. Fetele au început, în forță, prin rotiri realizate sincronizat, apoi au alterat „prin valuri” liniaritatea temporalității, au trișat timpul prin salturi înainte și în finalul spectacolului fiecare dintre ele a avut câte un moment solo. Ce au redat artistele italience a fost multitudinea de fețe pe care un om le poartă cu sine și cum acestea se întâlnesc în motto-ul carpe diem. Astfel, povestea pleacă de la jocul cu ideea timpului, cu pendularea ființei umane între trecut și viitor și ajunge la nostalgia noastră din prezent față de unul dintre aceste două momente.

Antrenamentul

Pentru jumătate de oră de spectacol au fost necesare două luni de antrenament zilnic. Fiindcă a fi suspendat presupune să porți ham, după două ore de antrenament urmează în mod obligatoriu o pauză. În caz contrar începe să devină dureros hamul, mai ales în zona coapselor, inclusiv pentru ele care sunt obișnuite cu orele de repetiție din școlile de dans contemporan.

Pentru spectacolul de la universitate, cea care a întruchipat „prezentul” a coborât pe perete cu toate că era era accidentată. Reprezenția ei artistică a fost redusă, rezumându-se la mișcări mai simple.

La prima vedere acest tip de dans contemporan poate fi asociat cu aplinismul utilitar, însă singurele conexiuni sunt hamul și echilibrul pe care, dacă nu-l ai, trebuie să-l dobândești prin practică asiduă. Şase luni, atâta experienţă are cea mai nouă dintre cele trei în meseria de dansator „pe verticală”.