De ceramică. În Moldova.

Cine-i Mădălina Teler când nu e cu mâinile în lut?

Păi tot Mădălina Teler, doar că nu cu mâinile ȋn lut, ci făcând tot felul de alte lucruri, mai mari sau mai mărunte. M-am mutat la Iaşi la ȋnceput de 2013, cu 25 de ani ȋn buzunarul de la piept şi cu un geamantan de vise.

Mădălina este o persoană sociabilă, cu ȋnclinări practice; ȋi place să gătească, să bricoleze de tăt felul prin casă sau să planifice viitorul. Mereu face ea planuri şi proiecte de viitor. Când oboseşte, ia o pauză de harţă cu Miţi, cel mai pufos şi mofturos mâţos. Trebuia să o pun şi pe ea ȋn cadru, pisica ceramistă care se uită lung la mine ȋntrebând de ce i-am făcut un bol special, desenat cu constelaţii, dacă nu i-l umplu. Pentru că eşti la regim, Miţi!

De unde vii și încotro?

Vin de pe drum şi tot pe drum. Merg tot ȋnainte cu ochii larg deschişi şi antenele ridicate la frecvenţe ȋnalte. Mă mai proptesc ȋntr-un gard, mai trag o poză, o balustradă faină, ȋncă o poză, şi tot aşa. „Am de lucru” ȋmi spun, şi mă bucur de noi provocări şi noi proiecte.

Când am luat prima dată o bucată de lut ȋn mână aveam poate 10 ani. Nu mă gândeam atunci că bucata aceea de lut va influenţa parcursul meu profesional. Nici nu aveam cum să mă gândesc la asta, aveam 10 ani! Dar mi-a plăcut să modelez, mi-au plăcut mult oamenii care m-au ghidat către profesia asta şi, iată că, fără mult efort ȋn a lua decizia de a face ceramică, am ajuns acum să fac ceea ce ȋmi place cu adevărat.

Ai lăsat capitala pentru plaiuri moldovenești. De ce?

Pentru că aşa a fost drumul. Pentru că m-am ȋnnamorat de un moldovan prea frumos să fie bucureştean. M-am împiedicat de Victor la intrarea ȋntr-o galerie acum trei ani ȋn Bucureşti. El studia arhitectura lemnului şi visa să construiască case de pământ pe structură de lemn şi mobilier modular; eu visam la sobe călduroase îmbrăcate în cahle ceramice şi vase asortate. El cu lemnul, eu cu lutul. Hai să facem echipă! Scurt şi la obiect. Într-o zi drumul lui a cotit spre meleagurile copilăriei. „I will follow him...wherever he may go...”, mi-am spus, şi l-am urmat la Iaşi.

De profesie și de pasiune ceramist. Cum vine asta?

Cel mai probabil a ȋnceput cu profesia. Şi eu eram aşa, surprinsă cumva de „Certificatul de tehnician ceramist” ce mi s-a eliberat la sfârşitul Liceului de Arte Plastice N. Tonitza. Tehnician ceramist! Deja eram tehnician. Ce mai, profesie! Aveam patalamaua cu mine.

După liceu voiam sa dau la Grafică, dar mi s-a părut prea mare densitatea acolo şi ca să nu stric calculele cu bursa şi liniştea ȋn casă, deoarece la mine ȋn familie nu exista să fac facultatea la cu taxă, am zis că mai bine să continui cu ce am ȋnceput. Pot spune că am fost un pic chicken aici, dar acum pe bune că nu ȋmi pare rău. Mai ales că am avut parte de minunata curte de la Arte Decorative şi de căldura cuptoarelor pe timp de iarnă, ca să nu mai vorbim de primăveri... Am ceva nostalgii.

Pasiunea mi-a dat târcoale o vreme, nu eram convinsă. Am mai plecat un an pe-afară la studii în Paris să văd ce fac oamenii acolo, cu ce se mănâncă pe acolo arta. M-am ȋntors şi eram hotărâtă să fac nu artă sau ceramică, ci educaţie civică :P. M-am lăsat rapid de intenţiile mele altruiste, am terminat facultatea şi am ȋnceput un master ȋn design de interior. Abia acum vorbim de pasiune. Şi zic acum pentru că aici mi-am dat seama de cât de bogată este ea ceramica şi cât de multe lucruri poţi face din bucata aia de lut. Cum schimbă ea un ambient şi cum ȋl ȋncălzeşte. Cât de utilă şi frumoasa poate fi.

Ce este De ceramică şi de ce ai ales un nume atât de...sec?

Sec, simplu, concret. Asta am şi vrut să fie. „De ceramică” şi atât. Tot ce ȋnseamnă ceramică, obiect şi decor, util şi frumos. Să ȋmpac şi capra şi varza.

Este ceea ce ȋmi place să creez din materialul ceramic. Forma ȋmi dictează de cele mai multe ori decorul, iar decorul este inspirat din elemente arhitecturale (vorbeam mai sus de garduri şi balustrade) sau vegetale.
„De ceramică” este ȋncă la ȋnceput şi ȋmi doresc ca el să crească şi să acumuleze experienţe noi şi felurite, colaborări cu alţi creatori şi proiecte cât mai interesante şi provocatoare. Provocarea este mereu bine venită; mă ajută să descopăr noi feţe ale ceramicii şi să găsesc soluţii, iar asta nu poate duce decât la noi ȋnvăţături.

Tu ești un fel de capul răutăților în proiectul ăsta. Le faci pe toate? Cum e?

Ceramica este o meserie ce necesită muşchi şi răbdare dacă o faci cap-coadă. Dragoste nu mai spun...
Când spun muşchi, spun ridicat, turnat, şlefuit, şi apoi vine răbdarea pentru decor. Iar cum eu sunt o fire perfecţionistă, decorul pentru un singur obiect poate dura mult, uneori ȋl şterg de 2-3 ori din cauza unei linii strâmbe.

Satisfacţia cea mai mare este când deschizi cuptorul şi vezi color. Apoi ȋl ȋnchizi rapid la loc, pentru că mai are ȋncă 300°C de coborât, şi aştepţi bătând din picior de curiozitate. But it's worth it!

Oale, ulcele și alte cele sau design de interior și proiecte de arhitectură?

Nu pot să le am pe amândouă?

Îmi plac prea mult vasele; pahare, boluri, căni, tot felul. Merg prin magazine şi mai găsesc o formă faină şi nu mă pot opri. Am atâtea care stau la rând să le realizez. Lucrez acum la o colecţie de vase pentru sezonul toamnă-iarnă şi o planific pe cea pentru primăvară-vară 2014. Pe de altă parte, sunt proiectele de design de interior – o serie de piese geometrice din gresie sau lut menite să ȋmbrace diverse suprafeţe.

Care e proiectul de care eşti mândră şi l-ai arăta lumii întregi?

Pentru lucrarea de licenţă am realizat un panou decorativ cinetic care se numea chiar aşa, „Panou decorativ cinetic”. (La fel de sec probabil ca şi „De ceramică”.) Acest panou despre care vorbesc are 2mp şi este compus din 64 plăci de porţelan realizate şi decorate manual, ataşate apoi cu un sistem special de un placaj. În spatele acestui placaj se află un mecanism asemănător corzilor de pian ce face ca fiecare placă să aibă o mişcare pe verticală, astfel ȋncât decorul dă senzaţia de mişcare fluidă.

A fost mare bătaie de cap cu acest proiect de licenţă şi nevoie de mult ajutor şi ingeniozitate la realizarea ȋntregului mecanism. Pentru acest lucru ȋi mulţumesc prietenului meu de breaslă, Ion Cojocaru, cu care mai colaborez ȋn diverse proiecte.

La ce tânjeşti când nu stai cu ochii pe cuptor?

Tânjesc la multe lucruri, dar mai ales la călătorii. Îmi doresc să vizitez locuri frumoase cu tradiţii ȋn arta ceramicii mai ales. Planific o călătorie ȋn Portugalia de ceva vreme şi sper ca până la finele anului să o fac.

Ce faci în timpul liber la Iaşi?

Sunt câteva locuri foarte faine ȋn Iaşi unde mă simt ca acasă şi ȋmi place să merg la un ceai de vorbă cu prieteni. Acaju este unul dintre locurile acestea. Am un mare noroc să cunosc un grup de oameni minunaţi aici, care m-au adoptat şi m-au hrănit cu prietenie şi ȋnţelegere.

Acum Iaşiul este bombardat de proiecte de restructurare şi modernizare, un mare şantier. Dar ascunde el ceva comori bune de explorat. Iubesc să hălădui pe străzi şi prin grădini când am timp; surprind case vechi cu accente sclipitoare pe care le adaug la lista mea de elemente decorative bune de pus ȋn operă. Şi când am şi mai mult timp, las casă, masă, iau iubit şi pisică şi merg unde văd cu ochii, şi ai ce vedea peste cele şapte coline.