dela Sora Treişpe: Eastern Connection

Cuvânt înainte

În perioada asta, unii oameni, poate în special prin București, nu își îndreaptă atenția către consumul de spectacole.

Golul care s-a născut în oraș în ultimele zile parcă nu poate fi umplut cu nimic, iar senzațiile sunt diferite în cazul fiecărui gest de zi cu zi, cu atât mai mult în cazul receptării unor mesaje din cadrul unor spectacole. Cu siguranță mă număr și eu printre oamenii care așteaptă produse culturale mult mai conștiente politic sau filosofic, așa că mă bucur să pot să observ evenimente care se grefează pe starea colectivă, contribuind minim cu atenție, ba mai mult, poate cu o tendință analitică sau vreo sugestie. Oricum, e cinic să îți distragă cineva atenția în perioada asta. Am exersat autoresponsabilizarea odată cu NAMAEGANAI, spectacol la care parcă am avut un moment în care mi-am cercetat și eu sistemul valoric și limitele personale. Ulterior, la Zmeul chiar am conștientizat, - reducționist, ce-i drept -, cum poți acționa dacă vrei să iei lucrurile de la zero.

Am avut senzația, mergând la spectacolele despre care urmează mai jos, că am putut măcar să construiesc o paranteză de reflecție pe marginea problemelor societale care mă împiedică să mai pot consuma vreodată un produs artistic așa cum o făceam înainte de 30 octombrie 2015.

Eastern Connection

24 octombrie – 13 noiembrie 2015: au loc la București evenimentele platformei de colaborare artistică româno-japoneze Eastern Connection, găzduit în principal de Centrul Național al Dansului București - în calitate de partener. Scurt istoric: Eastern Connection începe în 2012, odată cu rezidența lui Cosmin Manolescu în Japonia, la The Saison Foundation. În 2013 evenimentele se mută în București, la studioul Zona D și la CNDB, respectiv în Cluj, la Fabrica de Pensule. Mihaela Dancs este „recrutată” și urmează să își manifeste prezența în mai multe puncte ale proiectului. Au loc mai multe evenimente la care participă mai mulți artiști (Vlaicu Golcea, Cinty Ionescu, Mihaela Michailov, Miki Braniște, Mădălina Dan și alții).

It is important for those who connect artists and societies to also understand about each other`s culture. Contemporary dance will continue to play an important role for our countries to better understand each other`s culture. Dance can instantaneously draw out reality embraced by society before it`s even verbalised. (Norikoshi Takao, critic de dans și scriitor)

28 octombrie: are loc premiera excepțională a piesei NAMAEGANAI („nu este niciun nume / fără titlu”), un spectacol de dans contemporan 100% japonez, realizat de coregraful Zan Yamashita în colaborare cu dansatorul Kim Itoh. Avându-și începuturile în dansul Butoh, Kim Itoh este un dansator - lider de generație, care a susținut și inspirat scena de dans contemporan japonez începând din anii 1990. Zan Yamashita este un coregraf stabilit la Kyoto, autor al unui număr important de piese experimentale, cunoscut în special pentru modul unic în care integrează cuvintele drept o metodologie pentru dans. Yamashita a reușit să poziționeze prezența performativă concentrată a lui Kim Itoh într-o coregrafie plină de precizie, într-un univers bizar de cuvinte și mișcări care confruntă treptat diverse teme problematice din societatea japoneză contemporană.

Piesa spune povestea unui dansator care își privește viața cu dezaprobare și nemulțumire. Emanând din microcosmosul problemelor sale personale, spectacolul se deschide pentru a integra un context mai larg și numeroase dispute care invadează astăzi societatea japoneză. 90% din episoadele spectacolului sunt bazate pe evenimente reale (cum ar fi experiența de lucru dintr-o fabrică de tofu din Japonia). Dialogul cu scara, acest obiect banal, dar esențial pentru posesor, pune pe tapet problematici elementare, dar însărcinate cu simbolistica unor parabole atemporale. Yamashita preferă ca performance-urile sale să funcționeze mai degrabă low tech, folosind mai repede creion și hârtie decât elemente video sofisticate.

30 octombrie: un accident pune Bucureștiul pe lista celor mai tenebroase tragedii din istoria recentă a țării. Este vorba despre un incendiu care a avut loc într-unul din cluburile alternative din oraș, ale cărui proporții au îndemnat chiar și pe cei mai indiferenți dintre noi să analizeze un pic contextual ce se întâmplă în jur.

13 noiembrie: are loc ZMEUL sau ce este dansul contemporan?, semnat de coregraful Cosmin Manolescu, cu participarea lui Zan Yamashita în calitate de performer. În conexiune cu spectacolul ZMEUL a fost parțial integrat și filmul-documentar al proiectului, Ce este dansul contemporan?, de Cosmin Manolescu și Tania Cucoreanu.

Zmeul se integrează în contextul în care „fiecare perioadă are alți idoli” (Manolescu), iar acum parcă a venit un curent reducționist care ne îndeamnă să pornim privirea dintr-o cheie de lectură neutră și să lucrăm cu elemente cotidiene, redesenându-le pe harta noastră materială. Coregraful atinge subiectul acestei reformatări funcționale, nominalizând și bețișoarele cu care se mănâncă în Japonia către recalibrare în componența unui gest coregrafic. Iar cum instrumentul depinde de contextul de care aparține, Zmeul nu ocolește subiectele curente legate de evenimentele care au schimbat cursul țării, iar nu o dată s-a întâmplat ca japonezii din acest proiect să ajungă în România în prag de prosteste. La cele pentru Roșia Montană, au și ieșit în stradă.

Cosmin Manolescu a profitat de experiența pe care a avut-o descoperind sau redescoperind zmeul, de data aceasta sub forma unui instrument coregrafic și a unei necesități motorii mai degrabă decât ca pe un obiect ludic. Întâlnirea cu zmeul a prilejuit ideea de a organiza ateliere pentru micuți, unde Cosmin s-a bucurat, din ce îmi părea mie, de un adevărat good feel, pentru că probabil reușește să negocieze limitele etimologice și cele practice în privința dansului contemporan: „În workshopuri de dans, nu există bine sau rău, e important să descoperi ceva”, declară Manolescu într-un reportaj de Elena Vlădăreanu. Cercetările lui au pulsat către tot felul de întrebări pe parcursul rezidențelor în Japonia, iar Cosmin se întreabă ce e dansul, ce e dansul contemporan, este un singur spectator sau mai mulți, încearcă dansul să livreze ceva, este dansul politic, dar o face după ce experimentează un context total diferit de cel european. Cosmin propune practic un laborator deschis publicului, în care putem să folosim amintiri din propriile experiențe întru decodare și să ne punem întrebări despre viață și dans în țările noastre.

În lumina gesturilor coregrafice ale lui Manolescu, dansul contemporan îmi apare precum o caracteristică fizică sau o setare trupească, asemenea vocii. Așa cum poate să îți placă sau nu vocea unei persoane, poți să auzi sau nu ceea ce transmite corpul prin dans. Asta înțeleg eu, ca un răspuns la căutările și întrebările celor doi coregrafi, despre dansul contemporan: un exercițiu intens și puternic autoreferențial de frământare a frecvențelor de mișcare în scopul unei comunicări unilaterale. E un send&receive, din ce în ce mai îndepărtat de dogme și rigoare, un fenomen care migrează autonom și independent. Proiecte precum Eastern Connection creează precedennt pentru o reprezentare actualizată a dansului contemporan în fața societății și funcționează în graficul timp vs. spațiu pentru setarea unei pietre de hotar. În ochii unui nepriceput, instrumentul propriului fizic și apoi instrumentarea acestuia par că vor să cucerească terenul ocupat până acum de executarea parametrică și de supunerea critică în coregrafie. În același reportaj citat mai sus, Vlădăreanu remarcă: Cosmin Manolescu (Romania) and Zan Yamashita (Japan) work together on a show that questions the nature of contemporary dance. What is contemporary dance? - the two choreographers ask each other; and I don`t think the future audience should wait for an answer, but only follow a journey.

Întrebați despre ce a schimbat proiectul Eastern Connection în felul în care vor lucra de acum înainte, cei doi au vorbit pe rând despre cum un astfel de proiect influențează pozitiv mobilitatea dansatorilor, care migrează în general mult mai lent și anevoios decât artiști din alte zone ale artei (Zan). Într-un interviu realizat de Ștefania Ferchedău, Yamashita spune: I have a lot of ideas. But it depends on the opportunities to make these happen and on the context. Performing art is difficult to make without support. The most important thing for me is the process, I don`t have a special message, I don`t want to change the world. I would only concentrate on my process, and then I hope to come up with some message and motivation, continuând într-un material ulterior: Contemporary dance is a white field. Anything can happen.

Japonezul continuă și mărturisește că însuși aspectul moțional al călătoriei îl influențează să își cerceteze, iar Cosmin întărește că a fost puternic influențat de dezvoltarea unui obiect simplu într-un element spectacular. Zmeul este un exemplu care arată că dansul oglindește actualmente preocuparea contemporană pentru subiect și ulterior pentru sistemul de referințe personal. Întâlnirea mea cu Japonia a fost foarte puternică, spune Cosmin. Reflectând pe tema comunicării - nu numai coregrafice - care este deopotrivă importantă, dar și foarte dificilă, Cosmin se declară foarte mulțumit și fericit după Eastern Connection, care i se pare una din cele mai bune colaborări: comunicarea dintre noi a fost un pilon important al acestei seri. Deși admit că există multe diferențe în abordările lor, Yamashita ridică problema mobilității, iar Manolescu sugerează oboseala de care e cuprins artistul care trebuie să se autopromoveze, amândoi păreau să fie mult mai absorbiți de execuții în sine, prezenți direct la sursa de creație și mai puțin în problemele structurale.

Epilog

9 octombrie: Pe Cosmin Manolescu l-am văzut și în Piesă cu răspundere limitată, un exercițiu coregrafic transparent și o negociere plăcută a termenilor de execuție. Ca și când ar avea o audiție pentru un coregraf absent și de parcă ar viza un spectacol ideal, Mihaela Dancs și Cosmin Manolescu își oglindesc identitățile și își poziționează limitele într-un cadru viu de creație, unde este loc și de reacție din partea privitorilor.

Plonjând relaxat în oceanul formelor postmoderne de spectacol, Piesă cu responsabilitate limitată mixează elemente binecunoscute ale paradigmei: auto-citarea propriilor spectacole anterioare ale performerilor, autoironie și autoreferențialitate, spargerea limitelor dintre scenă și sală. Le rearanjează după o logică internă ne-negociată și neconfirmată, însă nu mai puțin valabilă. Publicul devine captivat de însăși această alunecare agilă pe suprafața reprezentației, fără asumarea unui rol clar - cum ar fi acela de performer angajat într-o demonstrație pentru ochii/mintea unui public. (Cristina Modreanu)

***
Inițiat de coregraful Cosmin Manolescu, Eastern Connection este primul proiect de cooperare în domeniul dansului contemporan între România și Japonia, organizat de Fundația Gabriela Tudor în parteneriat cu Festivalul Dance New Air, Tokyo și finantat de The Saison Foundation, Tokyo. Partener asociat în Japonia este Centrul Internațional de Arta din Kinosaki. Proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural Ești București al ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București. Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.