Forțați-vă să fiți banali, pentru că ridicolul nu ține de cald, scrie Radiguet într-un articol din aceeași perioadă, Sfaturi marilor poeți, apărut în revista literară Le Coq. Și se ține de asta. Proza lui este neafectată, c-un ton sec, just şi fără pretenţii, în opoziţie cu toate căutările dadaiste ale vremii.
Purta o eșarfă pe post de rochie, care se șifonase după ce stătuse jos. Nu m-am putut abține să nu-mi imaginez desenele pe care i le imprimase modelul de pe scaun pe piele.
Le Diable au corps, tradus atât de aiurea ca Neastâmpăr, este povestea unei prime iubiri. Adolescentul îndrăgostit oscilează permanent între idealizarea candidă a iubitei și cruzime. Puștiul lui Radiguet este lipsit de morală. Pentru el războiul este un mare noroc, pentru că soțul celei pe care o iubește este plecat pe front, și asta îi lasă lui mână liberă. În ciuda egocentrismului care-l caracterizează, Radiguet nu-l judecă în niciun moment.
Prima dragoste este despuiată de arsenalul obişnuit de siropuri şi dodii şi trăită au jour le jour: pur, egoist şi chimic, cu diavolul adăpostit în corp şi perfect conştient de sine. Sfârșitul ei este tragic, dar viața merge mai departe.
Deşi scrisă la persoana I, din perspectiva adolescentului, cartea acordă la fel de multă atenţie obiectului pasiunii, Marthe, ale cărei trăiri sunt descrise cu remarcabilă intuiție feminină. Povestea Marthei este cea a unei femei măritate la doar 19 ani, cu proaspătul soț plecat pe front, și care se îndrăgostește de un băiat de 14. Tânărul și impetuosul amant o supune la tot felul de probe și de umilințe, inclusiv aceea de a fi văzută cu el și astfel descoperit adulterul, pe care ea le acceptă cu resemnarea senină a sacrificiilor din dragoste. Până la urmă, este evident că tot Marthe este ceea care plătește cel mai mult pentru iresponsabilitatea ei.
Raymond Radiguet era alintat Monsieur Bébé în cercurile pariziene, în care a fost o apariție. Un băieţel miop şi stingher de 16 ani i-a sedus fără apel pe contemporani mai în vârstă şi artişti afirmaţi ca Francis Poulenc, Erik Satie sau Brâncuși. Jean Cocteau, cu care s-a iubit, urma să-l numească elevul care mi-a devenit mentor. Se zvoneşte c-ar fi fost pur și simplu genial. Desigur, abuza de alcool, opiu şi nesomn şi nu rareori i se întâmpla s-adoarmă cu capul pe câte o masă plină de pensule şi de tuburi de culoare în vizită la prietenii lui pictori din Paris. Ce e mai rău este că deşi petrecea foarte mult timp în compania lui Cocteau, îi plăceau și femeile. Hemingway povesteşte de altfel că dramaturgul ar fi declarat despre protejatul lui, într-un moment de furie, Bébé est vicieuse. Il aime les femmes*.
Din păcate, copilul teribil Radiguet moare la 20 de ani de febră tifoidă.
Când am citit la 15 ani romanul, am vrut să cred că Radiguet era frumos. Dar nu era. Nu vedea la un metru şi mergea adus de spate, în baston, cu alura tărăgănată a unei păsări rănite. Purta un monoclu care îi dădea un aer arogant şi uşor ridicol, de care probabil nu-şi dădea seama.
Cartea Neastâmpăr de Raymond Radiguet a apărut la editura Leda în 2005, în traducerea lui Demostene Botez. O găsiți în original la Kyralina.
Purta o eșarfă pe post de rochie, care se șifonase după ce stătuse jos. Nu m-am putut abține să nu-mi imaginez desenele pe care i le imprimase modelul de pe scaun pe piele.
Le Diable au corps, tradus atât de aiurea ca Neastâmpăr, este povestea unei prime iubiri. Adolescentul îndrăgostit oscilează permanent între idealizarea candidă a iubitei și cruzime. Puștiul lui Radiguet este lipsit de morală. Pentru el războiul este un mare noroc, pentru că soțul celei pe care o iubește este plecat pe front, și asta îi lasă lui mână liberă. În ciuda egocentrismului care-l caracterizează, Radiguet nu-l judecă în niciun moment.
Prima dragoste este despuiată de arsenalul obişnuit de siropuri şi dodii şi trăită au jour le jour: pur, egoist şi chimic, cu diavolul adăpostit în corp şi perfect conştient de sine. Sfârșitul ei este tragic, dar viața merge mai departe.
Deşi scrisă la persoana I, din perspectiva adolescentului, cartea acordă la fel de multă atenţie obiectului pasiunii, Marthe, ale cărei trăiri sunt descrise cu remarcabilă intuiție feminină. Povestea Marthei este cea a unei femei măritate la doar 19 ani, cu proaspătul soț plecat pe front, și care se îndrăgostește de un băiat de 14. Tânărul și impetuosul amant o supune la tot felul de probe și de umilințe, inclusiv aceea de a fi văzută cu el și astfel descoperit adulterul, pe care ea le acceptă cu resemnarea senină a sacrificiilor din dragoste. Până la urmă, este evident că tot Marthe este ceea care plătește cel mai mult pentru iresponsabilitatea ei.
Raymond Radiguet era alintat Monsieur Bébé în cercurile pariziene, în care a fost o apariție. Un băieţel miop şi stingher de 16 ani i-a sedus fără apel pe contemporani mai în vârstă şi artişti afirmaţi ca Francis Poulenc, Erik Satie sau Brâncuși. Jean Cocteau, cu care s-a iubit, urma să-l numească elevul care mi-a devenit mentor. Se zvoneşte c-ar fi fost pur și simplu genial. Desigur, abuza de alcool, opiu şi nesomn şi nu rareori i se întâmpla s-adoarmă cu capul pe câte o masă plină de pensule şi de tuburi de culoare în vizită la prietenii lui pictori din Paris. Ce e mai rău este că deşi petrecea foarte mult timp în compania lui Cocteau, îi plăceau și femeile. Hemingway povesteşte de altfel că dramaturgul ar fi declarat despre protejatul lui, într-un moment de furie, Bébé est vicieuse. Il aime les femmes*.
Din păcate, copilul teribil Radiguet moare la 20 de ani de febră tifoidă.
Când am citit la 15 ani romanul, am vrut să cred că Radiguet era frumos. Dar nu era. Nu vedea la un metru şi mergea adus de spate, în baston, cu alura tărăgănată a unei păsări rănite. Purta un monoclu care îi dădea un aer arogant şi uşor ridicol, de care probabil nu-şi dădea seama.
Cartea Neastâmpăr de Raymond Radiguet a apărut la editura Leda în 2005, în traducerea lui Demostene Botez. O găsiți în original la Kyralina.
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
.jpg)
