Din traista colorată: Vali Petridean

În fiecare dimineaţă de luni, la ora 5, se auzea un ciocănit uşor în uşă. Era încă întuneric și frig, și pe masă așteptau deja, gata pregătite, micul dejun și o cafea. Vali Petridean era, pe atunci, un băiat care făcea naveta din satul Lisa până la Brașov, la liceul de arte. Patru ani i-au fost dimineţile aşa, cu noaptea în cap, cu tata conducându-l la gară, şi cu trenul personal înghesuit, în care îşi continua somnul întrerupt. Ani mai târziu, avea să se trezească într-o dimineață în același pat, la aceeași oră, cu același ciocănit în ușă, și, deși lăsase adolescența în urmă cu mai bine de 15 ani, plecarea la liceu și temele nefăcute aveau să-i invadeze din nou mintea. Până să se dezmeticească, să-și dea seama că nu mai e la liceu, că venise acasă în vizită, că e om mare, a retrăit cei patru ani în câteva secunde. Acum descrie întâmplarea emoționat, și spune că, probabil, aceea a fost călătoria lui în timp. Aşa a prins viață lucrarea Waking Up. E o imagine cu tatăl lui întâmpinându-i dimineţile.

***

Nu toate poveştile frumoase încep cu o întâmplare fabuloasă care schimbă cursul destinului. Unele povești sunt ca un balon călător peste lume, care alunecă lin, dus uşor de vânt.

Cam aşa este şi povestea lui Vali Petridean. E cunoscut, acum, ca omul din spatele ilustraţiilor pentru cărțile lui Iv cel naiv, dar munca lui merge mult dincolo de Versez şi Uibesc. 13 ani de publicitate fac parte din istoria tipului de 35 de ani care conturează lumea în culori vii şi linii moi. A învățat cum se deschide un calculator într-o mică firmă de publicitate, în care a ajuns prin anii studenției, după ce în atelierul de sculptură a intrat o fată care a întrebat dacă știe cineva să deseneze. A devenit, peste ani, head al art-directorilor și group-creative. În ultimii ani, lucrările lui au fost publicate de două ori în catalogul Lürzer 200 Best Illustrators Worldwide.

Toate ilustraţiile lui au o poveste. Ele vorbesc, în general, despre experienţe şi vise, dar ilustrează şi diverse dispoziții. Nu-i place să fie abstract, şi crede că oamenii nu ar trebui să încerce să le găsească înţelesuri ascunse. „Desenele mele sunt simple”, spune. Însă e o simplitate a fericirii, pentru că poveştile din spatele imaginilor vorbesc despre acele mici detalii, micile momente esenţiale care alcătuiesc marele carusel.

Desenul i-a fost preocupare de când îşi aduce aminte, şi a început ca orice copil: lupi bătându-se în cozi şi maşinuţe. La vârsta de 3 ani, a tocit creioane câteva luni la rând, imobilizat la pat, cu piciorul în ghips, şi nu s-a mai oprit de atunci. Spune că liceul şi facultatea de arte s-au succedat firesc, într-atât de firesc încât nici nu se gândea la ce va face în viitor. Cumva ştia deja, chiar dacă s-a hotărât precis că asta îi va fi meseria abia după ce a terminat studenţia. S-a mai scăldat, pe parcurs, prin sculptură, fotografie, grafică, muzică, chiar şi poezie. Sculptura i-a fost domeniu de studiu, sub bagheta magică a lui Napoleon Tiron și Aurel Vlad, şi încă se îndeletniceşte cu ea. Ba chiar constată încântat că doi dintre copiii lui îi calcă pe urme.

Cu fotografia s-a împrietenit în liceu, când a început să privescă prin ochiul unui Zenit, iar cu basul se relaxează şi acum, chiar dacă nu mai are trupă. Acum vreo şase ani, încă mai compunea muzică şi versuri alături de Ducu Buzea și Cătălin Rulea (în prezent parte din Toulouse Lautrec şi The Pixels), dar ilustraţiile şi meseria de părinte l-au îndepărtat de perspectiva unei vieţi în turnee.

Colaborarea lui cu Iv cel naiv, în spatele căreia stă, de fapt, o prietenie de 12 ani, a pornit simplu: „te ajut, că-mi place ceea ce faci”. N-a bănuit nicio clipă, atunci când a acceptat să facă parte din proiectul „tipului fictiv”, că va deveni unul din cele mai cunoscute ale sale. Ba chiar a fost un puzzle atât de bine îmbinat, încât a continuat să colaboreze cu editura Vellant, realizând şi coperta cărţii Moştenirea Matildei Turpin, de Álvaro Pombo. Mai departe, are în plan o expoziţie la Cărturești Verona în noiembrie, pentru care pregăteşte câteva lucrări noi, şi se gândeşte să se ocupe tot mai serios de benzi desenate.

În rest, Vali este un tip cu barbă, părinte a trei copii, fan Radio România Muzical, iar dacă intri pe profilul lui de Facebook, o să vezi o poză cu o valiză – a fost surprins când a realizat că n-a făcut nimeni gluma asta cu numele lui până acum (Vali-ză), aşa că s-a gândit să o facă el. Este optimist şi la fel de viu colorat ca personajele pe care le desenează, şi, deşi un uşor accent ardelenesc îi trădează originile, când îşi aduce aminte de calmul şi lentoarea celor din oraşul natal dă ochii peste cap şi râde, povestind despre nerăbdarea care îl încearcă acolo, de când s-a obișnuit cu agitația capitalei. Totuși, Făgărașul e locul în care îi sunt rădăcinile, începuturile și revelațiile, și-l încearcă melancolia de fiecare dată când vorbește despre el. E tărâmul fermecat din care a plecat să coloreze lumea.

Site-ul lui Vali Petridean