Eugen Jebeleanu: „Sper ca spectacolele mele să fie pretexte pentru viaţă”

Cum s-a născut Ea e băiat bun?

Prima dată când am dat de filmul documentar Rodica e băiat bun, realizat de Gheorghe Dinu și Marian Ilea, a fost în 2008. De atunci a încolțit în mintea mea dorința de face un spectacol plecând de la povestea acestei persoane trans. Mi se părea fantastică atitudinea sătenilor vizavi de Rodica. Am întâlnit rar astfel de mentalitate în România atunci când se vorbește despre subiectul ăsta. Cred ca ăsta a fost punctul de plecare. Dorința de a face auzite aceste voci din popor care, foarte lucid și fără prejudecăți, vorbesc despre Rodica. Oamenii ăia chiar își puneau întrebări și căutau să înțeleagă. După mai mulți ani, mai exact în 2015, la propunerea Festivalului Temps d'Images și a celor două curatoare, Miki Braniște și Iulia Popovici, de a face un spectacol la Cluj în co-producție cu ColectivA, acest proiect s-a putut concretiza. Iar din acel moment am încercat de trei ori să obținem finanțare de la AFCN pentru producția proiectului și de trei ori am fost respinși. Probabil din cauza unei mentalități „lucide și fără prejudecăți”, despre care menționam mai sus. Și totuși, spectacolul a ieșit în noiembrie în festival, în timp record de repetiții, dar cu o echipă fabuloasă cu care aș lucra oricând: Florin Caracala, Velica Panduru, Alex Halka și toată gașca de la Fabrica de Pensule, dar și cu sprijinul Companiei 28, în special al lui Yann Verburgh.

Te-ai bazat exclusiv pe film sau ai făcut și alt tip de documentare?

Textul spectacolului pornește de la scenariul documentarului și unele pasaje chiar sunt extrase din film, ca de exemplu interviurile cu sătenii. În jurul acestui one (wo)man story am căutat să fac o cercetare mai mult la nivel de context, mai precis ce știm azi în România despre persoanele trans. Eh, și printr-o documentare simplă am început să aduc fragmente de texte scrise sau informații cu privire la subiect care puse cap la cap au creat dramaturgia spectacolului. Am insistat în același timp mult pe story-ul proiectului în sine, care a suferit multe modificări, ca subtemă și trimitere la ideea de „transformare”. Totodată am vrut ca această poveste să devină teatru și să conțină atât mesaj social, cât și poezie. Și așa a apărut de exemplu Mica sirenă în textul nostru, spre a reda universalitate cazului și a crea empatie. Dar lucrul cel mai important - brainstormingul colectiv cu echipa.

Chiar din spectacol se menționează că Florin nu a fost prima opțiune pentru acest rol. Cum ați ajuns până la urmă să vă întâlniți?

Nu vreau să povestesc toată istoria proiectului, altfel nu ar mai avea haz spectacolul, dar așa e. Pe Florin l-am cunoscut cu ocazia Festivalului Perform de la Iași, pe care îl organizase și în care fusese invitat un alt spectacol de-ale meu, RETOX, de la Unteatru. Atunci am schimbat câteva vorbe și cred că dorința de a lucra împreună și curiozitatea față de celălalt au fost reciproce. Acum sunt convins că acest spectacol e așa azi datorită întâlnirii cu acest om. Eu nu îl văzusem jucând și totuși în acel moment eram sigur că el trebuie să fie performerul acestui spectacol. Cu alte cuvinte „Florin e băiat bun”.

Spectacolul e destul de dur - nu poți pleca din sală fără să ți se strângă măcar o dată stomacul. Cum îl resimte cineva care l-a creat?

Am avut foarte puțin timp de lucru propriu-zis și cred că nu am avut suficient recul ca să ne emoționăm pe dinăuntru; și poate nu e atât de rea chestia asta, fiindcă am rămas cumva obiectivi și ne-am propus să redăm povestea și situația în totală transparență și în acord cu realul. O directoare de teatru de la Paris, care a văzut mai multe spectacole de-ale mele și care va invita acest spectacol în mai 2017 acolo cu trei reprezentații, mi-a zis că eu fac un „teatru al constrângerii”. Și chestia asta mă bântuie în repetiții de atunci. Mă interesează mecanismele prin care putem crea empatie. Și cum putem ajunge la public. Mă interesa oricum să urmărim parcursul și modificările lui Florin ca actant în acest spectacol și mai puțin să reproduc realitatea la nivel pur documentar. De aceea, de exemplu, nu apare niciodată în spectacol imaginea Rodicăi.

„Ea e băiat bun” e mai mult decât teatru, cel puțin așa l-am resimțit. Tu cum vezi rolul teatrului în societate?

Nu știu dacă e bine sau rău că e mai mult decât teatru. Eu cred că ce fac e teatru. Și mai cred că nu schimbăm lumea prin teatru. Dar o putem chestiona. Și analiza. Și putem face loc pentru dezbatere. Eu nu vreau să vin cu soluții, că n-am. Dacă ar fi fost cazul, atunci făceam poate ceva „mai mult decât teatru”. Sper ca spectacole mele să fie pretexte pentru viață. Cât despre rolul teatrului în general, cred că nu îl mai poate schimba nimeni. E același de la Eschil și se confirmă de fiecare dată că își atinge scopul atunci când emoționează. În rest, suntem responsabili de ceea ce facem, pentru că sper că teatrul încă mai este formator de opinii și mi-aș dori ca din ce în ce mai mulți creatori în teatru să țină cont de cadru și context, să se vorbească mai mult în spectacole despre vocile minoritare, marginale, acei non-eroi cu care trăim zi de zi, și nu doar despre acei eroi din marile texte ale dramaturgiei universale. Pentru mine acest aspect e esențial. Teatrul e politic, orice formă de teatru. Sper ca măcar primul pas să fie acela de a accepta că ce facem noi e un act politic și nu trebuie să fie neapărat subversiv. Dar să fim conștienți, noi, artiștii, de poziția pe care o avem în societate, fiindcă spectatorul are suficient discernământ să cerceteze și să caute ulterior răspunsuri. Nu trebuie să îl subestimăm.

Am cumva impresia că la Cluj se fac spectacole curajoase, cumva publicul e mult mai deschis către experimente și puneri în scenă a unor povești incomode. Pe unde ați mai fost cu el? Cum a fost primit?

Nu știu neapărat cum e în tot Clujul, dar la Fabrica de Pensule se fac chestii faine și necesare. Spectacolele, cele pe care le-am văzut eu, vin cu propuneri autentice și, da, curajoase. Și chiar și în teatrele de stat, am impresia. Uite, de exemplu, în Sibiu, regăsesc și mai bine această claritate în demersul artistic, cu riscuri dar și cu inovație, care își revizitează repertoriul. Repet, eu cred că ține de noi ce oferim publicului. Ea e băiat bun urmează să meargă în turneu în Franța, în trei orașe, și cred că asta înseamnă că a fost primit bine nu doar de teatrul românesc. Eu sper ca acest spectacol să aibă o viață cât mai lungă, cel puțin la fel de lungă pe cât s-a lăsat așteptat.

Rodica a văzut spectacolul?

Nu. Sper să îl vadă la un moment dat. N-ar fi o idee rea să mergem noi să jucăm în Rozavlea, orașul din care provine.

La ce lucrezi toamna asta?

Acum sunt la Sibiu și scot o nouă premieră. E vorba de FAMILII, un text pe care tocmai l-am scris pentru studenții Facultății de Teatru din Sibiu. E un proiect co-produs de ULBS și Teatrul Național Radu Stanca și va avea premiera pe 4 octombrie. La finalul lunii noiembrie 2015, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, al legii supreme a Statului, cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Intrigat de acest proiect de lege, mi-am dorit să chestionez conceptul de familie. Piesa spune poveștile a trei familii, a trei situații de viață, extinse pe o durată de trei ani consecutivi. Mai apoi, mă întorc în Franța, unde mă așteaptă mai multe proiecte, unul dintre ele fiind Căpcăuni, de Yann Verburgh, un spectacol care va avea premiera în ianuarie la Avignon și cu care vom avea un turneu național în 12 orașe din Franța.

***

Ea e băiat bun se joacă duminică, 2 octombrie, de la ora 18:00, la Centrul de Teatru Educațional Replika (str. Lânăriei, nr. 93-95). Spectacolul face parte din secțiunile One Drama și Competiție a Maratonului Teatrului Independent - Bucharest Fringe, ediția a VI-a. Mai multe detalii, pe pagina evenimentului.