Afişezi puţine informaţii despre tine în mediul online, aş putea spune aproape deloc. De ce?
Da, așa este. Nu știu cât de bun sau rău este lucrul acesta, însă cred că îmi place să vorbesc despre mine mai mult prin lucrările pe care le fac, iar informațiile suplimentare să le dau doar dacă este cazul.
Care este povestea numelui tău?
Hmm, e un pic mai complicat cu originile mele :) Străbunicii mei din partea tatălui au fost greci, din insula Creta, de aici numele de Arnakis. Pe când Carine e franțuzesc, cu toate că în direcția asta n-am nici o legătură, cred că pur și simplu așa le-a plăcut parinților mei.
Matryoshka, Tsarina, Kroshechka-Khavroshichka. Cum ajunge Rusia în Timişoara?
Pasiunea pentru Rusia, mai exact pentru folclorul rusesc, o am de mică. Toată explozia aceea de culori, arhitectura lor îmi dă voie bună. Apoi ca o coincidență sau nu, în urmă cu câțiva ani, am aflat ca stră-străbunicul meu a fost rus (aici e o întreagă poveste în spate) și de atunci parcă a început să facă şi mai mult sens această afinitate a mea pentru folclorul rusesc.
Spune-mi trei lucruri care te-au inspirat la un moment dat: o carte, un film, o melodie.
M-au inspirat multe... Numele trandafirului de Umberto Eco, carte ce mi-a stârnit un mare interes pentru bestiarul medieval. Fără doar și poate Sayat Nova (Culoarea rodiei) (1968) a lui Sergei Parajanov, un film absolut superb, care mă inspiră mereu. Iar muzică, aș spune suita Carnavalul animalelor compusă de Camille Saint-Saëns, deoarece aceasta a fost sursa mea de inspirație pentru lucrarea de disertație, muzica lui Mulatu Astatke etc.
Ai 13 ani de şcoală în design şi grafică publicitară. Cât de mult contează şcoala pentru un artist?
(13 ani de școală, urmând artele plastice din clasa a 5-a, până la finalizarea masterului). Contează școala pentru un artist, spun eu, chiar dacă uneori ne place să spunem că nu e așa. Oricât de mult talent ai avea, cred că este nevoie de consolidarea unor baze, atât din punct de vedere practic, cât și teorectic. Nu consider că este suficient să știi să desenezi sau să amesteci bine culorile. Apoi multă muncă și îndrumare, cel puțin la început, până când își dă fiecare seama de direcția pe care dorește să o urmeze. Tot acest început contează, chiar dacă adevărata ta formare ca artist are loc abia după ce termini școala și abia atunci se face trierea, care încotro și în ce fel merge mai departe.
Ai făcut ilustraţii şi pentru o cofetărie. Cum e diferită munca pentru alţii faţă de cea făcută de dragul artei?
E diferită tocmai pentru că e muncă cu alții, pentru alții, dar chiar și-așa poate fi făcută tot de dragul artei. Depinde de fiecare persoană în parte, de cât de bine se fac înțeleși sau de cât de ușor te lasă să ghicești ceea ce își doresc. Munca grea este cu cei nehotărâți sau cu cei care, cu toate că dau comandă pentru un logo, pliant, nu-și iau în serios comanda și astfel un lucru simplu ajunge să fie gata într-un timp mult prea lung sau abandonat chiar de cel care și l-a dorit.
În viitor vrei să faci doar freelancing sau îţi doreşti un job?
Nu știu exact, de fapt dacă ar fi să se ivească vreun job în domeniu, cu siguranță n-aș spune nu. Până la urmă, dacă reușești să-ți împarți timpul, merge să le faci pe amândouă.
Ai vreun crush pentru un alt ilustrator?
Sincer, mă feresc de crush-uri pentru alți ilustratori/artiști în perioadele în care lucrez mult, tocmai pentru a nu mă influența în vreun fel. Poate că nu sună prea ok, dar așa e . Altfel da, îmi plac chiar mai mulți ilustratori/artiști, din zilele noastre sau de altădată, însă în momentul de față cel mai mult îmi place Inca Pan, o ilustratoare din Taiwan.
Dar pentru personajele desenate de tine? De care te-ai îndrăgostit iremediabil?
De toate, care până la urmă cred că e unul singur, în continuă metamorfoză.
Portofoliul lui Carine Arnakis
Folclor rusesc şi moşi strămoşi din Creta
Carine Arnakis are 25 de ani, locuiește în Timișoara, desenează personaje inspirate din Rusia pe care le-a vândut la Berlin, are un prenume franțuzesc, iar străbunicii ei sunt din Grecia.
Stories for Gramophone