Cele 597 de pagini citite în trei zile m-au lăsat cu promisiunea că voi recomanda cartea lui Franzen cu fiecare ocazie ieșită în cale. Imediat ce am terminat-o, le-am scris celor mai buni prieteni și i-am rugat să şi-o cumpere. Franzen a fost pentru mine ca o veste bună, pe care nu ştiam cum să o dau mai departe, către cât mai multă lume. Mă bucur că am început cu Freedom şi, astfel, m-am antrenat pentru cartea lui vedetă, The Corrections, pentru care a fost finalist Pulitzer şi a primit National Book Award for Fiction.
În America lui Bush, Patty și Walter Berglund par să formeze familia ideală: sunt tineri, au doi copii reușiți, locuiesc într-o casă bine întreținută, Patty este o mamă dedicată, Walter un tată responsabil și au cu toţii o droaie de libertăți în faţă.
În fond, orice început are în fața lui o droaie de libertăți (mai mici și mai mari). Dar pe care le alegi? Cum le separi, cum le combini, ce lași în urmă, ce aduci din trecut, cum te menții fericit cu toate libertăţile grămadă pe capul tău?
Pe parcurs ce te-ndepărtezi de început, orice libertate devine a pain in the ass. Libertățile mai mari sunt atacate: în America are loc evenimentul din 9/11, se înmulţesc polemicile pe tema intervenției militare în Irak, afacerile murdare ale falşilor ecologişti sunt în floare, iar escrocheriile corporaţiilor de top par neobservate de un stat din ce în ce mai agresiv. Libertățile mai mici sunt și ele călcate în picioare: a fi casnică și a avea tot timpul din lume se transformă într-o depresie severă, libertatea de-a fi sportiv e atacată de un accident grav, libertatea de-a fi fericit cu persoana pe care o iubești este lovită de căsnicie și, implicit, de vinovăție, libertatea pisicii de-a prinde păsări este judecată de apărătorii speciilor de păsări rare și tot aşa, rând pe rând, toate libertăţile se duc la fundul mării:
You may be poor, but the one thing nobody can take away from you is the freedom to fuck up your life whatever way you want to.
Fericirea inițială se duce de râpă, iar îngrădirea tuturor tipurilor de libertăți face din Freedom un roman al dramelor personale şi/sau comune, al dramelor mari şi/sau mici. Familia Berglund se transformă într-un front de luptă, pe care părinţii nu se mai înţeleg între ei, se înşală, se urăsc, se ceartă, copiii fug de acasă și toţi devin deprimaţi, dezamăgiţi de ei şi de cei din jur, se văd în căsnicii pe care nu le mai pot tolera şi se simt vinovaţi pentru greşelile pe care nu le-au putut gestiona la timpul lor:
And this of course, was the simplest definition of depression that he knew of: strongly disliking yourself.
Tensiunea romanului este menţinută de toate situaţiile date peste cap, dar mai ales de complexitatea descrierilor. Fiecărui personaj îi este acordat suficient timp pentru a-l înţelege, a-l compătimi şi a deveni empatic cu situaţii pe care, altfel, le-ai pune la zid. Franzen îl lasă pe fiecare în parte să vorbească atât cât trebuie, astfel încât, la urmă, te simţi apăsat, neputincios şi copleşit.
Pe alocuri, atmosfera încărcată din Freedom mi-a amintit de Stoner, cartea lui John Williams, în care aştepţi, de la o pagină la altă, să se întâmple o minune şi viaţa să reintre în idealizare. Cu toate astea, finalul lui Franzen vine cu cea mai bună concluzie a ceea ce înseamnă, de fapt, libertatea sau lipsa ei:
There is, after all, a kind of happiness in unhappiness, if it's the right unhappiness.
Altfel spus, la urma urmei, există un fel de libertatea în captivitate, dacă dai peste genul potrivit de captivitate.
***
Romanul a apărut şi în limba română, la Editura Polirom, colecţia „Biblioteca Polirom”, în traducerea Danielei Rogobete.
FREEDOM (is a pain in the ass), Jonathan Franzen
În fond, orice început are în fața lui o droaie de libertăți (mai mici și mai mari). Dar pe care le alegi? Cum le separi, cum le combini, ce lași în urmă, ce aduci din trecut, cum te menții fericit cu toate libertăţile grămadă pe capul tău?
Jonathan Franzen, Freedom