Ideo Ideis: La cald, cu Maria Spirache

Maria Spirache a făcut un an de Politehnică, după care s-a răzgândit și a dat la UNATC. A terminat secția de scenaristică anul trecut și acum scrie pentru MediaPro. Face parte din echipa de organizare de la Ideo Ideis, unde e producător.

La ce lucrezi acum? 

La un film. N-am voie să-ți spun mare lucru, dar îți pot da un sinopsis, așa. Trei fete, care înainte de bac se duc la mare și se-ntâlnesc cu niște șmecherași și they do stuff together. Ăsta e singurul proiect final de până acum, care se filmează și sunt sigură că o să iasă în martie anul viitor. În rest, mai am un serial care e în dezvoltare. Nu știu dacă puteți să băgați asta în revistă, dar e despre sex (râde). Și, de fapt, ăsta e copilul meu de suflet. Despre ăsta pot să-ți spun mai mult. La brief, mi s-a spus să fiu vocea femeii tinere urbane, din București. E Sex and the City, combinat cu Girls, cu Seinfeld un pic – pentru că e vorba de un grup de prieteni –, cu Bridget Jones și cu My Mad Fat Diary. 

Cum ai ajuns să scrii scenarii profesioniste după facultate?

Am fost la un workshop organizat de ProTv. Au adus ei un englez, Gareth Brooks. Voiau să caute tinere talente. Și ne-au luat de pe băncile școlii, eram destul de mulți, cu toții să fi fost vreo 50. O parte din workshop era să dezvoltăm un concept de serial și să-l pitchuim după aia în fața directorului ProTv și a directorului CME. Atunci am propus total altceva. Am avut un sitcom. Stai să-mi aduc aminte : o hipsteriță nevrotică din București €– era despre mine, evident (râde) – care voia să fie scriitor și o dădea în bară de fiecare dată cu orice job pe care-l avea. Și era foarte porcoasă ideea sitcomului ăsta.

Oricum, a fost destul de nasol, pentru că sala de pitchuri de la ProTv e una gigantică, toată albă, cu multe ecrane de plasmă, așa că prezentarea ta în Power Point apărea peste tot. Mă simțeam fix ca-n Seinfeld, când îi așteaptă George și Jerry pe ăia de la NBC. Până la urmă, au venit după o grămadă de ore, și se uitau toți în telefoane, nu la tine. Te duci acolo și vorbești 10-15 minute și, dacă ai noroc, se uită la tine. Și la mine s-au uitat, pentru că primul lucru pe care l-am zis a fost o glumă cu tampoane.

Nu dormisem deloc în noaptea de dinainte, pentru că făcusem prezentarea pe care am schimbat-o de cinci ori. Așa că eram într-o stare din aia de epuizare totală. Mai târziu, când am lucrat la o chestie pentru Discovery, am aflat că atunci când nu dormi 24 de ore, ai echivalentul a 0,1% alcoolemie în sânge. Deci eram cam beată, am fost foarte relaxată din cauza asta. Așa că am avut tupeul să le spun glume cu ciclu, glume cu tampoane și glume cu bășini. Erau foarte scârbiți. Eu m-am pus pe scaun, fiind convinsă că am făcut o gafă totală. Trebuia să aștepți după aia în sală, să prezinte și restul. M-am dus acasă, am zis că îmi caut un alt job. Și peste o lună au venit să ne spună ce seriale o să devolte. A fost ales al meu, ăsta nasol, cu tampoane și cu hipsterița nevrotică, și încă două. Acum însă al meu nu prea mai are de fapt legatură cu ideea originală.

Cum se petrece o zi normală din viața ta?

Depinde de ce perioadă e, dacă e o perioadă intensă de lucru, lucrez și 48 de ore în continuu, poate și mai mult, până leșin, după aia mă trezesc și tot așa. Asta când am deadline-uri foarte strânse. Dar după, pot să am și o lună în care dorm. Dacă am noroc, muncesc tot timpul. E foarte haotic, n-am niciun program. Am încercat să mă trezesc la 4 dimineața, să scriu până la 10-11, după să fac sport, să bag un somn, după aia să scriu iar, să mă culc și să mă trezesc iar la 4 dimineața. De fapt, ce se-ntâmplă e că mă trezesc la 1, stau pe net, pe la 7 seara mă apucă deprimarea că n-am scris nimic, mănânc foarte mult, mă duc în camera colegei mele de apartament, după care mergem în Control, ne îmbătăm, după care mă culc, sperând că data viitoare o să mă trezesc la 11, dar mă trezesc la 15.

La Ideo Ideis cum ai ajuns?

Prin Andreea, am fost colegă de clasă cu ea (n.r la facultate). Când am început școala, toată lumea îi dădea importanță Andreei Borțun și nu știam, ce a făcut asta, mă, nu înțelegeam ce se întâmplă cu ea. Și am auzit că face un festival de teatru pe care l-a-nceput la 14 ani. O respectam pentru asta. Mi-am zis : „mamă, ce tare, uite ce făcea la 14 ani, când noi o ardeam la colț de stradă cu Săniuța-n brațe”. M-am împrietenit după aia cu ea și am lucrat împreună la școală, la un proiect care se numea Cabina de Probă. Eu făceam partea de scenografie. Și mi s-a părut un om serios, așa că am decis să mă duc la Ideo Ideis. Prima dată, acum doi ani, nu mi-a plăcut. În primele 3-4 zile, mi s-a părut foarte aiurea, pentru că, văzuți din exterior, ei sunt un cerc foarte închis. Dacă ești copil nou pe-aici, te simți destul de singurel. Ei deja au glumele lor, chestiile lor și te simți așa, pinguinul trist. Asta până când începe lumea să se relaxeze.

Ai fost producător de la-nceput?

Nu, am intrat pe coordonare de evenimente în primii doi ani. Și acum sunt producător.

Ce produce un producător?

La Ideo Ideis, producătorul se ocupă cam de orice material video. Tot ce e audio-vizual, ăla e departementul meu. Că le produc eu, e cumva prost spus. Sunt oameni care filmează, montează, am grijă de ei și teoretic eu dau ștampila finală, dar ei oricum fac treabă bună, așa că nu prea e nevoie. Munca grea e făcută de o mână de oameni pe care nu îi vede nimeni pentru că stau închiși zi și noapte într-o  cameră plină cu hard-uri și calculatoare. Georgiana Surugiu, Ciprian Cimpoi, Roxana Paraschiv, Răzvan Ilinca, Claudia Ciocan, Cristina Matei, Marius Mihalcea, vă mulțumesc!

Am văzut că-n ultimele două nopți, te-ai dus în loungeul de la HQ (n.r noul lounge de la căminul unde sunt cazați toți participanții). Ce cauți acolo ?

Păi, în prima zi, am fost să văd cum arată, să văd ce facem. Am stat puțin și am văzut niște puști care făceau beatbox și erau foarte tari. Erau mai mulți, făceau concursuri între ei, fiecare cu echipa lui de fani. În prima noapte am fost de curiozitate și-n a doua noapte, că ne-au dat afară de la Conciato (n.r terasa oficială a festivalului) și nu aveam chef să dormim.

Cum ar suna a 8a ediție a Ideo Ideis în 3 replici de film?

O să dau citate din ce-am auzit la Ideo Ideis. Primul : „Sunt total confuz, nu mai înțeleg nimic, credeam că sexul bun e dat de dragoste, înțelegere și respect reciproc.” Al doilea, de-aseară.  „Vai, ce grosolănie ! ", la care altul răspunde : „dar de lungime ce zici ?”. Și ultimul, de la o vânzătoare din Alexandria care vorbea cu doi puști: „ Nu știu cum credeți voi, tinerii, dar mie Tudor Chirilă ăsta, mi se pare așa, cam... fals.”

Exercițiu de imaginație. Alege unul dintre organizatorii Ideo Ideis și un trainer. Compune un scenariu de film din 3 scene scurte. Cineva trebuie să moară la sfârșit.

I-aș lua pe Adi Nicolae si pe Alex Ion. Prima scenă. Exterior, stradă. Zi.  Adi Nicoale, un tânăr arătos cu ochii mari și privire naivă, merge entuziasmat pe străzile Alexandriei. E nou în oraș și salută politicos locuitorii, vorbindu-le articulat cu un accent pronunțat de Berceni. 

A doua. Interior, Conciato. Seară. Ajunge într-un bar și se așază lângă un tip mai mititel care are tricoul asortat cu pantofii. Adi se bagă în seamă cu el și îi oferă de băut.  Îl cheamă Alex Ion și pare să știe cum funcționează lucrurile în Alexandria. Se oferă să îl ajute pe tânărul nostru să se descurce în noul oraș. Are el o combinație,  și îi dă un acoperiș în căminul unui liceu și o slujbă cât de cât, în care trebuie să ofere tot felul de servicii.

Sar la ultima secvență. Interior. Autobuz în mișcare. Stradă. Se întorc împreună în București. Alex Ion e livid iar tusea i s-a înrăutățit. Își lipește capu de geam și tușește pentru ultima oră. Tânărul nostru își pune mâna după gâtul lui și privește în gol. Adi Nicoale și-a pierdut naivitatea din privire. 

Vine sfârșitul pământului pe 23 de august 2013 (n.r. conform „profeției" recent descoperite a lui Rasputin). Ți se dă ocazia să înregistrezi un minut care o să fie tot ce vor putea afla civilizațiile extraterestre despre umanitate. Vorbește.

M-aș bloca. Tu nu te-ai bloca? Încearcă să faci și tu exercițiul ăsta. Dacă e s-o iau sincer, n-aș vorbi, dar dacă tot trebuie să zic ceva... Primul lucru : sunt Maria Spirache, stau pe Splaiul Independenței nr. 17. Dacă e cu dărâmături și de-astea, să vină să mă caute, poate trăiesc. Mai am 30 de secunde. S-a dus? 15 secunde. Hai, mă, n-aș vrea să zic decât asta, să mă salveze.

Maria Spirache e o poziție a corpului. Care?

Fetus, pentru că mă simt cel mai bine în ea.

Maria Spirache e o prepoziție. Care?

Contra, pentru că e simplă.

Maria Spirache e un decor de teatru. Care?

Aș fi decorul de la România ! Te pup, al lui Bogdan Georgescu. Era un decor modular, se spărgea, se rupea. Erau niște oameni care mutau bucățile. Mi s-a părut tare, avea și mirosuri și zgomote. Când s-a ajuns în gară, era un băiat care șpreia bere dintr-un fâs din ăla, altul care tăia ceapă.

Maria Spirache e o sală de cinema. Care?

Când eram mică, la mine la țară, la bunica-mea, era o încăpere unde veneau niște oameni și ne proiectau filme cu Iisus. Venea tot satul și erau aceleași filme cu Iisus pe care noi oricum le văzusem la TVR2. Și era super-petrecere, nimeni nu se uita la film. Eu mă duceam să mă joc cu ceilalți copii. Era Iisus-ul lui Franco Zeffirelli. Eu știam că înnebunise actorul și mă uitam la el și-mi ziceam : „Băi, ce prost ! Crede că e Iisus." Îmi plăcea. Sala n-avea scaune, erau doar câteva scaune de birou și-n rest toată lumea stătea pe jos. O grămadă de lume pe jos. Era tare, aia aș fi.

***
Andrei Poamă e lector la SciencesPo Paris. 

Acest interviu a fost publicat în al doilea număr al gazetei Colaj, realizată de echipa revistei SUB25 la Ideo Ideis, Festivalul de Teatru Tânăr de la Alexandria. Citește articole din primul număr al gazetei.