În Bucureşti a venit Apocalipsa lui Bast

Iulia Văcăroiu | 09 Iun 2015

Titani, antieroi și realități ascunse. Bast creează basme românești contemporane, făcând din bine și rău, monștri și oameni, un spațiu gri și sumbru, uneori înfricoșător de similar realității.

Când trece pe la Universitate sau pe la Gara de Nord în București, Sebastian Luca nu vede reclamele la MegaMall, ci ceva mult mai sumbru. Imaginația îi fuge către scene apocaliptice, inundate de monștri și anti-eroi, pe care apoi le ilustrează în picturi sau artă digitală. A studiat arhitectura la Universitatea Ion Mincu din București, însă preferă să țeasă povești urbane de altă natură, proiecte vizuale inspirate din realitate, dar învăluite în satiră și mitologie.

Peste tot îi găsiți lucrările sub numele de Bast, care, în ciuda impresiilor populare, nu vine de la zeița cu cap de pisică din mitologia egipteană, ci e o formă scurtată a prenumelui Sebastian. Alegerea numelui poate fi asociată cu lucrările, prin faptul că poți încerca să le dezlegi fiecare simbol în șapte răspunsuri, dar morala poveștii este una și simplă - uneori nu există bine și rău, ci multe zone gri, iar monștrii pot fi și cei care par eroi.

Cum ai început să desenezi? Îți amintești vreun moment-cheie care te-a îndrumat către direcția asta?

Pentru admiterea la arhitectură m-am pregătit cu un profesor care ne-a dat și teme neconvenționale, în afara celor pentru facultate. Spre exemplu, desenam personaje din World Of Warcraft sau scenarii medievale. El m-a încurajat sa continui în sensul ăsta.

Când mă uit la ilustrațiile tale, nu pot să nu îmi doresc un comic book. Ai așa ceva în plan?

Deocamdată nu. Vor mai fi probabil cărți de povești ilustrate de mine, dar revistele de benzi desenate și romanele grafice sunt alt domeniu. Dintre scenă, personaj și poveste, pe care preferi să o ilustrezi și de ce? Prefer să desenez personaje. Îmi place că poți să le faci să spună o poveste numai prin apariția fizică, prin gest sau prin atitudine. Scenele, în general, nu implică un efort creativ foarte mare și le desenez mai degrabă pentru relaxare, pe pilot automat.

Visezi așa cum ilustrezi?

De obicei nu rețin visele, iar dacă se întamplă să-mi amintesc, probabil implică ceva clovni, șobolani-undead supradimensionați, un bmx cu rățușcă-claxon și o stație de metrou.

Scene post-apocaliptice la metrou la Romană, în fața Intercontinentalului, la Gara de Nord - ce urmează?


N-am o idee care stă să fie desenată, de obicei sunt chestii spontane. Aștept o duminică ploioasă.

Ce te irită cel mai mult din lumea artei?

Clișeul.

Care sunt cele trei lucruri de care nu te-ai putea lipsi și de ce?

Cele trei cafele de dimineață. Fără ele nu pot sa îmi încep ziua.

Cum arată o zi de ilustrații din viața ta? Ai ceva tabieturi de artist?

În cea mai mare parte a zilei lucrez, cu excepția a 2-3 ore pe care le petrec pe bicicletă.

E foarte multă mitologie în ceea ce faci. Ne poți povesti un mit care te inspiră sau care sunt elementele mitice care te-au atras de tematica asta?

Îmi place că mitologia română e foarte dark, plină de mister și reflectă niște aspecte foarte dure ale vieții. Există câteva personaje pozitive, însă 84% din ființele fantastice sunt personaje negative, iar o altă parte sunt într-o zona gri, fiind bune sau rele, în funcție de situație. Ca sa vă faceți o idee, în tradiția populară Sfânta Vineri e un demon care pedepsește femeile care lucrează vinerea, nu are aceleași atribuții ca în basmul cult. Termenul de Sfântă se referă doar la faptul că trebuie respectată, nu are înțeles de sacru. Un alt fapt care m-a atras în direcția asta este că folclorul românesc e foarte puțin explorat din punct de vedere vizual.

Te consideri un povestitor?


Da, sau cel putin aș vrea să fiu. Mi-aș dori să spun câte o poveste cu fiecare lucrare.

Care sunt lucrurile care te inspiră?

Poveștile. Oamenii. Locurile. Muzica.

Dacă SUB25 ar fi un erou ilustrat de tine, cu ce fel de monstru ne-am lupta?

Probabil cu un antierou PESTE25, cu gândire rigidă, fixuri și dorința de a transforma lumea într-un convențional pe care doar el îl consideră corect.

***
Pe Bast îl găsiți cu mai multe lucrări aici pe sebastianluca.com sau pe Facebook
Pin It email