Încotro merge Pat Perry?

E de ajuns să-l urmăreşti pe Facebook ca să-ţi dai seama că americanul Pat Perry nu prea stă locului. Se urcă la volan sau pe motor, face autostopul, mai ia câte-un prieten, sare în şi din trenuri (treburi ilegale), vorbeşte cu străini.

Nu vrea să spună câţi ani are. Desenează de la 2-3 ani, a început să lucreze pentru clienţi în liceu, a bifat colaborări cu Bonnaroo, Urban Outfitters, Threadless, The New York Times. Acum, la (mai mult ca sigur) sub 30 de ani, caută, explorează şi captează America ascunsă în arta lui, fie aceasta ilustraţie (niciodată pe tabletă), pictură sau fotografie. În curând va scoate o carte cu câteva din locurile şi poveştile pe care le-a descoperit în ultimii ani. 

La interviuri eviţi să spui câţi ani ai. Atunci spune-mi ce te face să te simţi cel mai tânăr.
Sunt relativ tânăr, dar cred că mă simt relativ bătrân. Zilele par să fie tot mai pline de mişcare, conversaţii şi experienţe ciudate pe care îmi ia ceva să le diger mental, iar digestia asta te uzează. 

Cum e Michigan, şi ce-ţi place acolo?
De fapt, tocmai m-am mutat în Maine, cel puţin pe timp de toamnă. N-am stat nici jumătate din 2012 în Michigan. O parte din an am călătorit prin US şi am lucrat la o carte despre asta. Altă parte mi-am petrecut-o în Alaska, unde am lucrat la un proiect artistic cu National Park Service. Motivul pentru care sunt acum în Maine e o colaborare cu Beehive Design Collective, un grup activist nonprofit care face postere uriaşe pentru a ilustra problemele globale şi poveşti de rezistenţă la globalizarea corporatistă. Îmi place să lucrez în oraşul ăsta mic de pe coasta Oceanului Atlantic, înconjurat de oameni inteligenţi care sunt preocupaţi de ceva mult mai mare decât ei. De asemenea, mă fascinează constant bogăţia clădirilor şi structurilor vechi de aici.

Cât despre Michigan, mereu m-am simţi bine acolo, e minunat. Învăţ, totuşi, că pot fi fericit aproape oriunde şi că pot găsi frumuseţe în orice. Locul în care stau a fost determinat în ultima vreme mai degrabă de unde simt că pot să muncesc serios şi să rămân în formă ca om care face şi gândeşte lucruri.

Viaţa ta pare să se centreze atât de mult pe găsirea unor locuri ascunse din State. Te-ai gândit vreodată să faci asta şi pe alte continente, sau e ceva ce are legătură mai degrabă cu nevoia ta de a-ţi cunoaşte ţara?
N-am mers atât de departe încă, şi nu ştiu dacă sunt şanse să se întâmple prea curând. Oricât mi-ar plăcea să explorez lumea spre bucuria mea, munca asta de a vedea Statele Unite într-o lumină diferită e un subiect atât de important şi de relevant cultural în acest moment. Cultura noastră se schimbă constant; pierdem istorie, pierdem poveşti, iar conştiinţa colectivă contemporană pare să aibă alte priorităţi decât păstrarea culturii, a poveştilor şi a spiritului care face locul ăsta atât de special. Vreau să continui să fac schiţe prostuţe şi picturi în încercarea de a aduce o mică contribuţie la menţinerea în viaţă a acelor lucruri, şi nu prea am cum să încerc să văd restul lumii, deocamdată.

Spune-mi o poveste din tren, din ultimele luni de călătorie.
M-am murdărit rău. Cartea va spune restul. Fiţi pe fază.

Pari să fii OK cu a nu avea semnal la telefon sau acces la internet timp de o lună. În era asta tehnologizată, ce aduce deconectarea?
E o chestie cu două feţe. Partea grozavă e că ai timp să fii prezent şi să te concentrezi şi să gândeşti. Îmi place că nu mă distrage nimic şi că mă pot pierde în propriile gânduri. Partea mai puţin bună e că piezi contactul, şi a trebuit să recunosc că e necesar să rămâi conectat prin internet şi alte tehnologii. Încerc să folosesc tehnologia ca să-mi împărtăşesc lucrările, să învăţ lucruri noi şi să rămân informat, dar încerc deopotrivă să menţin echilibrul cu o porţie sănătoasă, crescândă, de activitate analogă.

Ce-ţi oferă pictura în plus faţă de ilustraţii?
Poţi reda lumina şi culorile cu mai multă subtilitate? Fiecare mediu impune o anumită exprimare şi are caracteristicile şi problemele proprii, iar eu aleg adeseori pictura pentru sentimentul pe care o cred capabilă să-l transmită. În plus, îmi place provocarea unui mediu care nu-mi e atât de familiar. Vreau să încerc constant lucruri noi şi să mă joc cu abordări şi idei diferite. Sper că n-o să devin comod prea curând.

Voiam să aflu mai mult despre ilustraţiile din seria Outlived. Care e povestea din spate?
Cele două desene sunt o bună introducere în tema spre care sper că arta mea se va îndrepta din ce în ce mai mult. Am ales acele imagini pentru că preţuiesc acele locuri. Tindem să înlocuim orice, fără a încerca să reparăm sau să refolosim. Construim case şi clădiri noi în loc să le punem în valoare pe cele vechi şi interesante pe care le avem. Îmi plac peisajele din acele ilustraţii şi le-aş prefera oricând străzilor comerciale, fără substanţă, pe care trebuie să le frecventăm ca să consumăm mai mult şi mai mult şi mai mult. Prea mult confort egal prea puţină frumuseţe. Nu, mulţumesc, eu sunt fericit să explorez acele vechituri şi să desenez ce-mi place.

Trei lucruri care îţi locuiesc viziunea artistică zilele astea.
În fiecare zi în ultima vreme m-am trezit şi am lucrat la un desen de 2.7 metri lăţime cu un puzzle alegoric care prezintă multiplele probleme sociale şi politice din America Centrală. Asta e una.

Apoi, sunt destul de prins cu munca la cartea mea, în care încerc să arăt acele fotografii şi desene cu America cea frumoasă şi ciudată într-un mod pătrunzător şi elocvent.

În al treilea rând, mă gândesc mult la cum poate avea arta mea cel mai mare impact pe măsură ce înaintez în ani. Încerc să găsesc un mod de a face lucrări cu adevărat puternice şi care să inspire, n-aș vrea să ajung să fac lucruri care să servească doar ca porn vizual pe care să-l prizeze hipsterii pe tumblr. Îmi place la nebunie că arta mea îi bucură şi-i stimulează pe oameni şi vreau să găsesc constant noi moduri de a-mi folosi uneltele pentru a face lucruri pozitive.

Ceva ce ai învăţat călătorind şi întâlnind oameni, ce şcoala nu ar fi putut să-ţi dea.
Cred că fiecare învaţă diferit. N-aş putea spune că unii nu învaţă asta la şcoală, dar pentru mine călătoritul a fost un exerciţiu de empatie. Am învăţat că unii oameni muncesc de pe-o zi pe alta ca să-şi întreţină familia. Am învăţat că există încă o mulţime de oameni buni, dispuşi să aibă încredere într-un străin. Am învăţat cum să rămân optimist, nu ştii niciodată când se pot schimba lucrurile. Am învăţat cum să ascult. Am învăţat cum să aştept. Am învăţat cum să aştept mult şi bine.