Ionuţ Rădulescu se bate pentru coperta New York Times

Ionuţ Rădulescu s-a născut la Balș, a făcut liceul de artă la Craiova, facultatea la București, iar acum, la 23 de ani, e student la master, la SCAD (Savannah College of Art and Design). E posibil să-i fi văzut ilustraţiile în Tabu sau Decât o Revistă, iar în curând nu e exclus să le găsești pe site-urile presei americane de vârf.

O lucrare a lui a ajuns recent printre cele 10 finaliste într-un concurs organizat de The New York Times. În fiecare an, în mai, publicaţia americană are o secţiune dedicată filmelor verii, și anul ăsta au decis să dea coperta ei pe mâna studenţilor de la SCAD. Până pe 15 aprilie, poţi vedea și vota coperta gândită de Ionuţ aici. E cea cu numărul 3.

Spune-ne ce desenai când erai mic.
Absolut orice. Îmi amintesc că televizorul și alte atracții copilărești nu erau la fel de importante ca statul la masa de desen. Îmi plăceau desenele animate și tot timpul îmi construiam personaje. La început făceam mai mult desen liniar. Mai târziu am pus și culoare.

Când ţi-ai dat seama că vrei să dai la Arte și ce plan de viitor aveai în minte la 18 ani?
Îmi plăcea ideea de a crea ceva și, culmea, am vrut să merg la liceul de artă pentru design vestimentar. Când eram mic, tata mă striga din camera de lângă, să dau pe nu știu ce program, pentru că era o prezentare de modă. Eram atras de stil și tot ce însemna atitudine prin vestimentație. Însă în cele din urmă am ales design industrial. Părinții m-au sprijinit dintotdeauna și m-au ajutat cu absolut orice, bunicii la fel.

În liceu mi-am dat seama că îmi place exprimarea grafică, căutarea unui concept și punerea într-o formă vizuală frumoasă. Am avut primul job de grafică publicitară pentru un ambalaj de cereale pentru copii, și așa am învăţat că există de fapt și graphic design, și am decis să aplic la secţia de la Universitatea de Arte din București. Nu aveam un plan clar, dar știam că vreau să mă exprim vizual, să am un mesaj. După ce am intrat a fost ciudat: cursuri de tipografie, logo destul de abstracte atunci pentru mine. Însă mi-am dat seama la un moment dat că fiecare dintre ele are o influenţă în munca mea.

Ai plecat la Londra, unde ai ajuns să lucrezi la McCann, dar când te-au chemat la master în State, te-ai dus. Detaliază puţin și, mai ales, spune de ce :)
În Europa am aplicat la Central Saint Martins pentru MA în Communication Design și la Camberwell College of Arts în Illustration. Iar pentru USA, am ales SCAD.

Când eram în febra pregătirilor cu ultimele lucrări pentru aplicaţiile de master, am primit un scurt mail cu subiectul “Love your work”. Era de la un director de creaţie de la McCann care mi-a scris foarte scurt: “If you're ever in London, look me up”.

Ceva mai târziu, am intrat și la Camberwell, și la Central Saint Martins. Fiind în Londra după interviuri, mi-a venit în minte să fac un drum la McCann, să las un portofoliu. L-am întâlnit pe directorul de creaţie și, după ce m-am prezentat, i-am amintit de mail, după care am lăsat materialele. La scurt timp m-a sunat și mi-a zis că are o propunere pentru mine.

În aceeași zi, când am ajuns acasă, am primit mail de la Scad, cum că am fost selectat pentru bursa totală și că o să am un interviu la telefon. Nu cred că am putut dormi în noaptea aia, a fost una dintre cele mai frumoase perioade pentru mine.

În ziua următoare m-am văzut cu agenţia și mi s-a oferit un proiect și cazare pentru o săptămână, pentru a lucra pe un brief. Proiectul a ieșit foarte bine și am rămas să lucrez pe contul respectiv. Însă ocazia de a merge în SUA – unde mai fusesem cu Work and Travel și-mi plăcuse – m-a făcut să merg mai departe, pentru a încerca ceva nou și a explora o cultură diferită de cea europeană. A contat și situatia de a pleca fără a plăti taxele facultăţii (care sunt foarte mari, 31.000$ pe an).

Pare că te joci mereu cu graniţele domeniilor și îmbini fotografie, ilustraţie, type design. Ce te face să nu stai locului?
Cred că asta ţine de vocea interioară. Mă plictisesc atunci când trebuie să lucrez doar în anumite tehnici sau sunt limitat de ceva. Alegerea de a folosi colaj, lettering, acuarelă (și cine știe ce va mai fi în viitor) ţine de modul meu de a explora diverse metode prin care poţi construi o imagine. Este în același timp o strategie de a fi versatil din punct de vedere profesional, pentru a face faţă schimbărilor în domeniu. Am lucrări ca și licenta (cartea pentru copii Poezoo) integral în acuarelă, dar și lucrări complet digitale sau la graniţă. Recent, am dezvoltat o mare pasiune pentru type experiments, lettering, hand drawn typography. E bine să fii deschis la orice și să încerci să gândești în afara zonei de confort.

Oarecum legat de anterioara, dând cinci scrolluri pe blogul tău, pare că deprinzi lucruri noi și experimentezi încontinuu. Așa ai fost dintotdeauna?
Nu știu exact. Însă mi-a plăcut să fac din toate câte ceva și, mai apoi, mi-am dat seama cât de frumos pot lucra mai multe lucruri împreună. Asta fac acum. O imagine poate fi compusă din absolut orice atâta timp cât exprimă un mesaj. Nu există limite. Stilul personal vine de la sine atâta timp cât te lași purtat de exprimarea naturală, fără încordări și procese de genul „tre’ să desenez așa pentru că trebuie să am un stil de un anume fel”. La un moment dat, pe măsură ce evoluezi, munca o să capete o nuanţă profund personală.

Ce te inspiră (la modul cel mai practic). Ce iei cel mai des din viaţa de zi cu zi și pui în munca ta?
Mă inspiră absolut orice. Fiind în Savannah de jumătate de an, sunt influenţat de arhitectura de aici, tipografie, diversele forme de litere, parcuri, oameni, muzică, orice rezonează cu stilul meu interior. Se întâmplă să merg pe stradă și să văd o vitrină ciudată sau o literă. Am ceva cu literele în ultima vreme. Mi se pare interesant modul în care tipografia, ca formă de comunicare vizuală, e strâns legată de spaţiu-timp și creează conexiuni.

Orașele mari mi se par incredibile, și ziua și noaptea. E bine să știi că niciodată nu ai timp să le parcurgi; nu știu, e o senzaţie ciudată de necunoscut ce mă inspiră.

Care-i treaba cu Prussian Blue? De unde te-ai molipsit și de ce-ţi place atât de tare?
Exista o anume legătură cu această culoare, pe care nu o pot explica. Simt că este culoarea mea. Pe locul doi este roșu burgund. Aristocratică treaba aici.

Zi-ne câte puţin despre concursul NYT, cât ţi-a luat până să-ţi vină ideea copertei și cum e să fii printre finalişti.
Ideea a venit cumva de la sine dupa o joacă de schiţe și, evident, interesul în înglobarea tipografiei. Practic, ca soluţie funcţională, literele din compoziţie pot forma tilurile filmelor de vară.

Semestrul ăsta o să lucrăm la un portofoliu personal ce va fi trimis la New York Times. Cei 10 finaliști o să avem ocazia de a trimite materiale și, în felul ăsta, cresc șansele de a lucra pe viitor în proiecte editoriale.

Explică un pic termenul de visual communicator. E un mod de a îngloba toate lucrurile pe care le faci acum?
Înseamnă artist, gânditor, designer, înseamnă o persoană care se interesează de mediul exterior mereu în schimbare și aduce un aport aici prin munca sa. Un lucru important pentru un creativ ce se exprimă vizual ţine de capacitatea lui de a înţelege încotro se îndreaptă tehnologia, cultura. De aici inteligenţa artistică de a-și aplica skillurile în diverse forme de media. Ilustraţia și designul nu mai au bariere clare în ziua de azi.

Un lucru major pe care l-ai învăţat de când eşti în State.
Cel mai important lucru este să fii onest cu tine și cu ceea ce vrei și să fii sofisticat cultural și social; doar așa poţi avea o identitate puternică. Mai ales aici în State, unde concurenţa este foarte mare. E o provoacare de a te păstra creativ și de a nu te pierde.