Istvan Teglas: „Înainte de 25 de ani, eram liber de orice”

Îți amintești de perioada vieții tale de sub 25 de ani?

Îmi amintesc și trăiește în mine mai profund decât cea de după 25 de ani. Perioada vieții mele de dinainte de 25 de ani fost atât de nebunească și frumoasă. Pentru mine aceea a fost perioada în care aveam un crez, aveam anumite proiecții (în capul meu, bineînțeles) în legătură cu viața, cu teatrul, cu oamenii. Pe atunci eram cel mai liber. După 25 de ani te întâlnești cu niște lucruri care te solicită și trebuie să te comporți puțin mai responsabil, în mod real. Pe când aveam sub 25 de ani, eram liber de orice, făceam toate tâmpeniile lumii, pe care le-am regretat ulterior, dar pe care mi le-am asumat.

Ce fel de tâmpenii făceai?

Înainte de 25 de ani mi-am dat demisia de trei ori. Eram liber și credeam că pot să fac absolut orice, pot să-mi permit absolut orice. Chiar așa era, mi-am și permis. A fost foarte frumos.

Iar acum de ce nu ți-ai mai permite absolut orice?

Nu e vorba că nu mi-aș permite... Cumva ceea ce am construit după 25 de ani e făcut totuși un pic mai responsabil, nu haotic ca înainte. Și atunci construind puțin mai conștient și mai responsabil, nu mai e nevoie să fac lucrurile atât de extreme.

Cât de extreme erau?

Pur și simplu mă trezeam de pe o zi pe alta că eu trebuie să plec în momentul din orașul ăsta, din teatrul ăsta, că eu nu trebuie să fiu aici. Și plecam mereu în alt teatru și alt oraș. Mă întâlneam cu alți oameni. În continuu făceam altceva. Acum nu m-ar mai ajuta la nimic, dar atunci a fost ok.

Ce sfat le-ai da actorilor sub 25 de ani?

Habar nu am ce sfat le-aș da. Singura chestie care mi se pare foarte importantă, mai ales la ei care sunt mai tineri ca noi, le-aș spune să aibă grijă unul de celălalt, adică să fie împreună. Să creadă unul în altul. Să ducă încrederea asta mai departe. Noi (actorii din generația mea) am ajuns să nu mai avem încredere unul în altul. E greu până când ajungi să ai încredere în cineva în meseria asta, care trebuie să cuprindă și un anumit pozitivism. Lucrul acesta lipsește în ziua de azi.

Care va fi cel mai nou proiect al tău în stagiunea teatrală 2014-2015?

Am repetat la Butoiul cu pulbere în regia lui Felix Alexa, spectacol care va avea premiera pe 13 septembrie la Teatrul Național București.

Cum este Felix Alexa ca regizor, având în vedere că ești la a doilea proiect cu dumnealui?

În primul rând eu nu aș fi crezut că pe mine o să mă ia la un alt proiect. Nu m-am gândit concret la lucrul ăsta. Mi-aș fi dorit ca la primul proiect pe care l-am făcut împreună, Revizorul, eu să fi fost mai prezent, mai implicat. După Revizorul eu nu aș fi crezut că el va mai avea nevoie de mine în spectacole, dar cum lucrul ăsta s-a întâmplat, m-am bucurat foarte mult. Simt că în noul proiect lucrăm mult mai bine. Eu sunt mult mai ok, adică nu mai sunt atât de timid și nu mă mai sperii de tot felul de lucruri. Revizorul a fost primul meu spectacol la Teatrul Național în care aveam text, pe care îl jucam alături de actori buni pe o scenă mare, iar eu aveam emoții care nu îmi erau deloc constructive. Se pare că de data asta cu ajutorul lui Felix am reușit să depășesc faza emoțiilor neconstructive. Abia acum simt că am putut lucra cu el în adevăratul sens al cuvântului. Nici nu aș fi crezut că se va întâmpla lucrul ăsta...

De ce nu ai fi crezut că s-ar fi întâmplat lucrul ăsta?

Pentru că eu am încă tot felul de frici care mă blochează. Sunt frici legate de oamenii care nu mă cunosc foarte bine în timp ce lucrez cu ei. Și cu Alexander Morfov la Furtuna mi-a luat mult timp să mă obișnuiesc. Problema cumva mereu începe cu mine. Eu sunt problema mea. Până nu voi elimina toate lucrurile astea e greu să lucrez așa. Dar de data asta m-am simțit foarte bine. El a părut că se simte bine cu mine și că are încredere în mine, ceea ce e foarte important, și sper să fie un spectacol frumos.

Din moment ce un regizor te ia în spectacolul lui înseamnă că are încredere în tine, deci nu ar trebui să-ți faci probleme.

Se poate întâmpla ca la un moment dat lucrurile să nu mai funcționeze. Chiar și între doi colaboratori foarte vechi, regizori care au actori preferați, poate dispărea încrederea reciprocă. Lucrul ăsta nu e chiar atât de simplu.

Și de ce ai avea astfel de gânduri la o repetiție?

Eu nu mă refer neapărat la gândurile pe care le ai înainte sau după o repetiție. Mă refer la momentul în care ești pe scenă și nu ești în stare să joci sau nu poți să joci. Momentul ăla e îngrozitor.

Ce te împiedică să joci?

Nu e vorba de ce te împiedică...E mult mai complicat de atât. Depinde de cât ești de inspirat, poate să fie și o problemă tehnică, caree te scoate imediat din starea creativă. Sunt mulți factori care te influențează în timpul spectacolului.

Care sunt următoarele reprezentații ale spectacolelor tale?

La Godot Cafe, str. Blănari nr 14: În parc cu Rodica Lazăr va fi marți, 5 august, ora 20:00 și duminică 31 august, ora 20:00, Două liniuțe va fi vineri 29 august ora 22:00 și În parc cu Ana Ularu va fi vineri, 15 august, ora 19:30.

Ce le-ai spune spectactorilor acum?

Eu nu vreau să insist cum se face de obicei să veniți la teatru, dar vreau să vă spun că mă bucur dacă o să veniți. Vă doresc să fiți deschiși și să aveți respect față de voi și față de noi. Distrați-vă!

***
Istvan poate fi văzut la TNB în Furtuna, Revizorul și D’ale noastre, la Godot  în comedia În parc, spectacolul Două liniuțe, Comedie Neagră, Marea iubire a lui Sebastian, Deseori neobservat, la Teatrul Mignon și la Centrul Dansului în Pescărușul. Ultimul Act, Pretend we make you happy și Dance a playful body.