Jurnal în imagini: Alina Marinescu

Locuiesc la periferia Bucureștiului, în Afumați. După o scurtă vreme în care am schimbat diverse apartamente în centrul Bucureștiului am ales o curte mare cu vie, gradină cu legume, pomi, flori, doi caini, o pisică și găini, de care desigur se ocupă bunica. Tot ea mă pune la curent cu ultimele știri, ce a mai făcut la piață, la doctor, la biserică sau la ultimul parastas. Un mediu care îmi creează liniștea necesară pentru a mă concentra pe ceea ce contează, arta, oferindu-mi confortul și lipsa grijei de mâine pe care traiul în București nu mi le aducea.

Îmi încep dimineața cu o cafea cu lapte, un sandvich cu brie, și, mai nou, cu o lingură de cătină cu miere. Nu este mereu o zi prielnică pentru lucru, însă încerc să provoc inspirația în diverse moduri. Iau creionul în mână, mă uit peste desene mai vechi, cotrobăi în folderul cu lucruri frumoase pe care le salvez de peste tot, care mă inspiră într-un fel sau altul. Cel mai adesea încerc să întorc o privire spre mine, spre ce simt atunci. E ușor să pierzi disciplina atunci când nu vine impusă din exterior, așa că încerc să fac schițe zilnic, să-mi notez idei, să fac planuri, să nu irosesc timpul chiar dacă simt că în acea zi nu o să finalizez o lucrare. Apoi revin la notițele mele, care devin mai clare atunci când le reiau.

Îmi place să experimentez cu diverse tehnici și în ultima vreme tind mai mult spre ilustrație, pentru că-mi place să vorbesc in imagini. Mi se pare challenging să pornești de la un text sau o idee impusă din exterior și să iți dai seama cum te poți poziționa față de ele. Tocmai prin faptul că libertatea îți este mai restrânsă in cazul acesta, devine mai valoroasă atunci cand o obții în cadrul unor limite.

În timpul facultății am învățat să fac caiete din resturile de hârtii pe care le tăiam, pentru a nu le irosi. Dacă la început erau caiete de schițe pentru temele de atelier, cu timpul s-au transformat într-un jurnal vizual. Forma jurnalului îmi este familiară încă din școala primară, pentru că de atunci am început să simt nevoia de a scrie despre ce mi se întamplă, astfel că unirea celor două medii a venit natural, organic. În caietele mele încerc sa ilustrez senzații, sentimente, gânduri care nu-mi dau pace, întâmplări pe care nu vreau să le uit sau vreau să le scot din mine, fără să renunț la ele, ci să le depozitez undeva și astfel se arhivează propria mea experiență.

Arta mea a fost mereu autoreferențială, autobiografia jucând un rol important. Subiectivitatea și istoriile personale stau la baza acestor jurnale. Inevitabil, de-a lungul vieții treci prin traume emoționale și eu aleg să ma inspir din ele și găsesc mai ușor să mă descarc prin desen. Am rezolvat multe dezamăgiri în felul acesta.

***
Lucrările Alinei pe Behance