Jurnal în imagini: Ioana Şopov

Întotdeauna m-a ajutat desenul, înainte să intervină aspectul profesional era outletul meu creativ pentru tot. Chestia asta cuplată cu momentul eliberator în care râzi de problemele și chichițele fiecărei zi vine clar ca un pansament psihic pe orice.

Fata din ilustrații
...e un alter ego de-al meu, Grimbanana. La început eram una și aceeași dar între timp a căpătat o viață și personalitate proprie - n-aș putea să spun exact când s-a întâmplat asta. Acum suntem entități diferite trăind aceleași experiențe într-un fel, iar asemănarea fizică e pur și simplu o coincidență bizară.

Prima oară
La finalul lunii ianuarie 2016 mă aflam într-o situație destul de hardcore: lucram și câte 12-14 ore pe zi și jonglam tot felul de to-do-uri pe lângă. Ca să susțin ritmul ăsta m-am hotărât să dezvolt o dependență severă de cofeină, facilitată binențeles de prezența unui coffee shop pe lângă studio-ul la care lucram. O altă problemă pe care o aveam în momentul respectiv era o senzație absurdă de inutilitate - în ciuda listelor interminabile de deadline-uri și to-do-uri de care ziceam mai sus. Petreceam zeci de ore pe săptămână lucrând și îmi lipsea foarte mult să fac ceva personal, desene inspirate din nevoia de a le face,pur și simplu, fără vreun client sau vreun brief în spate. Și-apoi, pe scurt, într-o după-amiază înnorată de ianuarie, aflându-mă la al treilea flat white grande, cu o jumătate de oră de pauză la dispoziție, mi-am așternut pur și simplu starea asta pe care am rezumat-o atât de stângaci aici într-un desenache pe care l-am și postat pe Facebook. 

Mi-a plăcut că am putut să produc ceva rapid, spontan, care să-mi satisfacă nevoia de exprimare de sine într-un mod pragmatic, eficient din punct de vedere al timpului investit și ușor de susținut în condițiile precare ale programului meu zilnic. Și-apoi, până la urmă, mi-am dat seama că-mi și place să fac mișto de mine mai mult decât de oricine altcineva.

Frecvența serialului
Până la urmă, toată seria asta a pornit tocmai dintr-o dorință de a evita „trebuie să”-urile care mă pândeau pe la toate colțurile. Așa că mi-am permis să iau pauze lungi între desene, să îmi notez niște momente pentru a le folosi în viitor și să fiu binențeles deschisă și la ideile altora. Nu cred că momentele îmi sunt proprii, motivul pentru care oamenii reacționează la ele într-un mod pozitiv este pentru că se recunosc pe ei înșiși un pic: te fac să pufnești un pic în fața monitorului și să zici „ah da, și eu pățesc asta”. Probabil că trebuie să faci parte din „bula” în care trăiesc ca să poți rezona cu situațiile pe care le ilustrez, dar am primit feedback pozitiv de la oameni din contexte foarte diverse așa că n-aș putea să bag mâna în foc pentru asta.

Cum continuă povestea
Știu doar că aș vrea să scot o cărticică cu câteva din cele postate și un număr mai mare de desene nepublicate. În rest aștept doar să mi se întâmple suficiente cât să umplu cartea.

***
Ioana Șopov: pe Facebook & .com.