La Avignon e teatru peste tot, în orice limbă, sub orice formă, în orice loc

Am ajuns la Festivalul de Teatru de la Avignon după un zbor până în Italia și un autostop de 12 ore și 8 mașini până în Franța. Am stat în spate în mașina de intervenție (care ne-a luat de două ori de pe autostradă cu avertizarea că e „veri danjeroz” și că data viitoare vom fi închise), în cabina unui tir și pe o banchetă luxoasă de BMW. Ne-am povestit viețile cu doi albanezi, afaceriști în Anglia, un designer vestimentar care făcuse în trecut costume pentru teatru și doi tineri care lucrau într-o bază militară și care ne-au adus exact la miez de noapte în centrul Avignon-ului. Am intrat pe Rue de la Republique în atmosferă de festival: afișe ale spectacolelor agățate peste tot, fluturași și bilete de teatru pe jos, sticle de bere, miros de iarbă și Mon mec à moi care se auzea dintr-un bar.

Festivalul de la Avignon în săli

În a doua seară în Avignon mă întâlnesc pe stradă cu actrița Emőke Kató, de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, pe care o recunosc după buclele roșcate. Mai are 4 ore până să intre în rolul Mamei Ubu, în spectacolul Ubu Rege, de Alfred Jarry, în regia francezului Alain Timar. Ne așezăm pe o bordură din fața unui second-hand și Emőke Kató îmi spune ce presupune participarea la Festivalul de la Avignon: „Jucăm Ubu Rege de 23 de ori. În fiecare zi. E o concentrare mult mai mare. Tot trupul, tot sufletul trebuie să fie acolo”. Se va schimba „Ubu Rege” după acest festival? „Spectacolul, în ansamblu, cred că o să se schimbe. O să ne gândim când ne întoarcem în Cluj. Eu cred că actorul joacă după cum reacținează publicul. La Avignon, aproape la fiecare replică, la fiecare mișcare, publicul reacționează.” ​

Despre atmosfera de la Avignon, Emőke Kató se bucură că: „Mereu cineva are de arătat ceva care mă fascinează. Pe fiecare colț stă cineva care îmi arată ceva ce aș putea să văd și la Teatrul Maghiar din Cluj. Câteodată nu înțeleg de ce nu sunt în teatru, și sunt pe stradă. Dacă te apuci, poți să ajung la niveluri foarte mari. Chiar dacă lucrezi doar cu un foc sau cu trupul. Trebuie să-ți dai încredere. Mie-mi place libertatea asta de a lua ceva și de a face. Se pierde dacă stai să te gândești mult înainte.”

Festivalul de la Avignon pe străzi

La o intersecție de străduțe, în fiecare seară, e un loc care te cheamă. Prin muzică de djambe, chitară, acordeon sau vioară, prin muzica amestecului de franceză, spaniolă și engleză, prin energiile unor oameni care stau pe jos, dansează desculți sau rulează jointuri, creând împreună, neoficial, un spectacol numit libertate.

Pe Nicolas și Aurelie i-am cunoscut primii. Sunt tineri, frumoși și se întrec în bucle blonde și crețe. Au acuarele și pensule cu care el o pictează pe ea. Schimbăm zâmbete și Aurelie mă întreabă dacă vreau să îmi picteze mâna. A studiat literatură și filosofie și iubește dansul contemporan. De când era mică, îi plăcea să danseze. Îmi zice că nu ar putea trăi fără muzică și îmi desenează un triunghi albastru pe brațul drept. O întreb de ce triunghi și îmi spune că e Delta, simbolul trupei indie-rock Alt-j, care îi place mult. Îmi pune în căști Tesselate și îmi scrie pe carnețel Disolve me și Breezblocks. Îi place Kundera și una dintre cărțile care au influențat-o e Suferințele tânărului Werther de Goethe. Nicolas e muzician și împreună cu Meuthol a creat spectacolul Alchemy of 8 elements or the boning of souls. Îl joacă pe stradă, iar Aurelie dansează. Ideea show-ului i-a venit acum un an, după ce a citit Book of Changes: The Yi King de James Legge. I-a plăcut întâlnirea energiilor (cer, pământ, piatră, apă, munte - energie masculină; vânt, foc, lac - energie feminină) și a început să-și pună întrebări. „Răspunsul e în ceea ce simți”, îmi spune Nicolas și-mi zâmbește pe sub pălărie.

Tom Ward, Anne Sophie, Janna

În fiecare zi, pe altă stradă, e plin de lume în jurul unei chitare care sună și arată aparte. O ține de corzi Tom Ward, un creț venit la Avignon din Australia. Chitara îi e găurită și crăpată, însă sună ca într-un studio profesionist. Pare bătrână de la soare, ploi și călătorii; are numai doi ani și e făcută de tatăl lui. Tom a început să cânte la 11 ani și a studiat muzica în Australia și Italia.

Anne Sophie, 21 de ani, a absolvit Facultatea de Light Design. Distribuie ziarul festivalului timp de 3 ore pe zi pentru a-și cumpăra bilete la spectacole de teatru și a-și plăti drumul până la Paris. E pasionată de teatru, la Avignon vede aproximativ un spectacol la două zile. Cel mai mult i-a plăcut Cour d’honneur, regizat de francezul Jérôme Bel, un spectacol cu oameni care nu au studii de specialitate. Sunt studenți, profesori, graficieni, ori asistente medicale cu vârste cuprinse între 11 și 70 de ani, iar fiecare dintre ei povestește experiențe pe care le-a avut ca spectator. I-a plăcut pentru că a fost ca o oglindă în care s-a privit timp de două ore.

Janna din Almata, Kazahstan, a venit la Avignon pentru că iubeșe teatrul și acest festival. Am cunoscut-o în timp ce distribuia la rândul ei ziarul festivalului. Janna învață să facă ilustrații pentru cărți pentru copii la Bruxelles. A studiat în Rusia, Paris și Bruxelles și la anul pleacă la studii în Londra.

La Festivalul de la Avignon sunt personaje peste tot. Teatru e tot ceea ce se joacă, în orice limbă, sub orice formă, în orice loc. Decorul e format din afișe care țin loc de perdele la geamuri saude tencuială la case. Spectacolele Off, pentru care se plătește, se promovează pe stradă printr-un mini-spectacol: timp de câteva minute, actorii trebuie să convingă spectatorii să le vadă spectacolul.

„Festivalul este o şcoală informală”, spunea luna trecută, la Sibiu, Bernard Faivre d’Arcier, fost director al festivalului de la Avignon.

Despre istoria Festivalului

Începuturile Festivalului de la Avignon se leagă de numele lui Jean Vilar. Potrivit lui Bernard Faivre d’Arcier, acesta semăna mai mult cu o stagiune de vară a teatrelor pariziene, dedicată unui cerc restrâns de amatori ai stilului lui Jean Vilar. Schimbarea s-a produs odată cu invitarea în festival a artiștilor tineri și a includerii altor discipline neconsiderate nobile pentru spectatorii de teatru, ca dansul sau filmele lui Jean-Luc Godard. Dorința lui Vilar a fost aceea de a confrunta publicul și de a determina spectatorii să discute informal, în dezbateri. Chiar dacă opera vorbește de la sine, regizorul trebuie să participe la numeroase întâlniri cu spectatorii, să explice și să răspundă, reacțiile publicului având o deosebită importanță, remarcă Bernard Faivre d’Arcier.

Cea de-a 67-a ediție a Festivalului de teatru de la Avignon se întâmplă între 5 și 26 iulie. Până pe 31 iulie continuă spectacolele din secțiunea OFF. Festivalul de la Avignon este considerat cel mai mare festival de teatru din Europa, după numărul de țări invitate, spectacole participante, spectatori prezenți și bilete vândute. În ediția de anul acesta sunt 36 de spectacole care se joacă de aproximativ 300 de ori, iar în secțiunea OFF participă aproximativ 1.000 de companii de teatru din întreaga lume. Invitata de onoare în acest an este Africa.

Text și fotografii de Delia Marinescu.