Marina e una dintre cele mai controversate artiste contemporane, folosindu-și propriul corp pentru a crea acte artistice și performance-uri live care, prin repetiție, devin atât de extreme încât ajung la limita supraviețuirii. Din punct de vedere artistic, pare un amalgam de Marchiz de Sade, Maria Magdalena și Ron Mueck. Fizic, o Anna Plisetskaia fără poante. Minimalistă. Contemplativă. Fină dar și hardcore. Marina e un statement.
Performance-urile ei nu sunt un spectacol, un entertainment, sunt suferinţă, suprasolicitare, pericol, explorând diferite coregrafii pasive. În 1974, performance-ul interactiv Rhythm 0 o surprindea stând timp de șase ore. Pe masa de alături erau 72 de obiecte ce puteau crea plăcere sau tortura. Regulile erau simple: fiecare persoană din public putea folosi oricare dintre obiecte, oricum, oricât. La finalul celor șase ore, Marina, cu hainele complet rupte și corpul invadat de tăieturi și de sânge, mărturisea "if you leave decision to the public you can be killed".
Lungmetrajul regizat de Matthew Akers și Jeff Dupre o portretizează înainte de lansarea celui mai mare eveniment artistic din cariera ei: o retrospectivă a tuturor lucrărilor ei, din cadrul Muzeului de Artă Modernă din New York.
Alcătuit din interviuri mixate cu performance-uri și cu making-ofuri ale evenimentului, filmul ne prezintă viaţa artistei de la detalii personale și picanterii (fosta relaţie cu artistul german Ulay atât pe scenă, între anii 1975 și 1988 când alcătuiau un duo, cât și în viaţa cotidiană, urmată de despărțirea lor) până la momentul paroxic (și frumos) în care încearcă cea mai mare provocare solo din cariera ei artistică: timp de trei luni va sta în fiecare zi la o masă din atriumul MoMA așteptându-și publicul la un dialog energetic.
Fără a vorbi, fără a o atinge, fiecare persoană va fi invitată la celălalt capăt al mesei atât cât va vrea să rămână, pentru a explora trăsăturile fizice și spirituale ale artistei, energia, visele și gândurile ei. Este o apologie a tăcerii, a contemplării, a ataraxiei.
“Marina is never not performing”, mărturiseşte la un moment dat Klaus Biesenbach, curatorul expoziției. La 65 de ani, artista de origine sârbă își transformă propria viaţă într-o instalaţie organică, într-un exponat pentru public, fiind în căutarea unei interacţiuni, a unui schimb. Dacă Jean Paul Sartre ar fi fost scenarist, mai mult ca sigur i-ar fi plăcut să scrie conceptul unui astfel de film: o poveste pur existenţialistă despre alegeri, un colaj psihologic, o luptă la sânge a extremelor.
The Artist Is Present este un documentar de stare care te ţine cu ochii larg deschiși pentru intrigile personale pe care le strecoară, pentru modul în care petrece timp cu protagonista, măsurându-i fiecare emoţie, fiecare risc, fiecare gând. Povestea unei femei mature care printr-o perseverenţă devenită aproape viciu și-a asimiliat arta pentru totdeauna, dar care în același timp încă mai caută să se justifice în faţa publicului, să inoveze, să continue.
Dacă Stanislavski obișnuia să-și întrebe actorii “Are you in love with the art in yourself or with yourself in the art?”, documentarul pare a adresa publicului aceeași întrebare repetitivă, mult mai subtil însă, mult mai vizual. Este un troc, o negociere cinematografică în care arta devine viaţă și viaţa devine artă.
Marina Abramovic - The Artist Is Present
Documentarul care a câștigat competiția Panorama la Festivalul de Film de la Berlin.
Cuvinte cheie:
marina abramovic panorama berlin festival film moma new york performance expozitie documentar ulay profil