Monstrul cu trei capete de la terasa din Herăstrău

Terasa era înțolită experimental și mistic, cu lumânări presărate pe mesele joase și o scenă de lemn improvizată, străjuită de stâlpi, în mijlocul căreia aștepta un scaun. Lângă scenă, în stânga, în spatele pupitrului, Silent Strike aștepta și el. Muzica era chill și lumea cuminte la mese, în expectativă. Marie Lou Desmeules a apărut parcă de nicăieri, cu părul scurt și roșu, purtând un maieu și o pereche de blugi pictați de mână. Emana atâta energie, încât, cu outfit cu tot, avea o aură de superhero. De la prima masă s-a ridicat și actrița Ana-Maria Irimia, modelul pentru performance. Marie Lou i-a dat un cămășoi ocru galben pe care să și-l pună pe ea, i-a îndesat în el și niște umeri și bicepși falși și i-a prins părul cu o cască de duș. Până aici, nimic ieșit din comun, berile au continuat să curgă liniștite pe gât. Când Marie Lou i-a strâns o bucată de folie de plastic peste gură, întinzând-o pe toată jumătatea de jos a feței, s-a auzit un murmur în public, și de atunci toată lumea a fost absorbită de cele două femei de pe scenă. Au urmat două ore în care, încet-încet, pe muzica aproape halucinantă a lui Silent Strike, Ana-Maria s-a topit sub ochii noștri și peste ea a crescut o sculptură-tablou cu trăsături grotești, din care uman mai rămăsese un singur ochi.

Marie-Lou, Silent Strike și Dana

Dana Berghes a găsit-o pe Marie Lou, o artistă canadiană care locuiește la Valencia, pe Instagram, a făcut o pasiune pentru ce face ea și i-a scris instant să-i ceară un interviu, crezând că nu i se va răspunde. Nu numai că au făcut interviul, dar au continuat să se converseze. „Am ajuns în punctul în care ne invitam reciproc în vizită în Valencia, respectiv București. După ce i-am arătat lui Silent Strike munca ei și ei munca lui, s-au lipit ceva de nedescris.” A urmat proiectul Deja-NU, o colaborare video în care înregistrări cu Marie-Lou sculptând oameni au primit background sonor de la Silent Strike și storytelling de la Dana. Când aceasta din urmă a ajuns să lucreze la Baraka, ideea i-a încolțit în cap de a-i aduce pe Marie-Lou și Silent Strike împreună pe scenă pentru un show live. „Mi-am luat inima în dinți și i-am scris tot adevărul: ce fac acum, ce posibilități am, ce îmi doresc. A fost încântată, probabil mai degrabă de elanul meu și de a-l cunoaște pe Silent. Altfel nu îmi pot explica de ce o femeie ca ea a acceptat să vină să mănânce falafel cot la cot cu mine, să locuiască în casa mea și să primească în schimb biletul de avion și două sacoșe de vopseluri.”

Cu câteva zile înainte de data la care trebuia să ajungă în România, Marie-Lou și-a dat seama că-i expirase pașaportul canadian și a trebuit să se ducă la Ambasada Canadei din Madrid pentru a și-l reînnoi în regim de urgență. „A fost un roller coaster. Pașaportul mi-a ajuns în dimineața plecării spre București. Știi, cum îmi iese un performance e în strânsă legătură cu energia mea de moment. De data asta, cred că am fost mai degrabă un robot decât o persoană în spatele întregii operațiuni.”

Marie-Lou și Silent s-au întâlnit prima oară cu o seară înainte de performance, vineri, la Sound & Vision, la concertul noii trupe a lui Afo, Cred Că Sunt Extraterestru. „Silent mi s-a părut mișto, modest, rezervat și, evident, foarte talentat.”, spune Marie-Lou. „Silent e un tip foarte conținut și adunat, tăcut, calculat. Nu rece, dar introvertit. Marie-Lou are o personalitate foarte interesantă, e sociabilă și veselă, dar are și o zonă de switch spre o timiditate versatilă. Imediat după ce au click-uit mi s-a părut că gata, spiralează niște univers aici în fața mea.”, completează Dana.

Pregătirile

Marie-Lou a mai fost în România în 2013, la festivalul Plai, unde au intitulat momentul ei din program painting surgery. Dana recunoaște că a avut niște emoții cu un performance așa extravagant la o terasă dintr-un parc, mai ales în timpul Zilelor Bucureștiului, c-un concert Ștefan Bănică Jr în proximitate. „Am avut experiența Gadjo Dildo (n.r spectacolul Mihaelei Drăgan), unde se mai opreau melteni din parc și o întrebau pe Zita dacă nu vrea să fie soția lor și dacă nu vrea un bărbat adevărat. În situații d-astea nu ai ce să faci, aștepți și speri să plece. Așa c-am pregătit setup-ul, cu ajutorul Andreei Blaj, am capsat perdele, am pus placaj pentru background-ul de care avea nevoie Marie-Lou, o tonă de lumânări; mi-am comandat un espresso martini și am sperat să înțeleagă toată lumea ce se petrece acolo.”

Marie-Lou a trimis din timp un necesar tehnic amănunțit pentru performance, iar Dana s-a ocupat de producție: „Din fericire, câte cineva avea câte ceva pe acasă, astfel că nu am avut nevoie să cumpăr decât o parte din consumabilele aferente plus vopselurile. Când am ajuns la casă mi-au ajuns banii la fix, fără 20 de bani.” Deși din afară pare c-are nevoie de un arsenal întreg pentru a realiza personajele, Marie-Lou face o listă mai simplă a celor trebuincioase: „Acrilic, cremă de protecție, păr fals (perucă), latex, haine la mâna a doua, foarfece, agrafe, carton și un model viu.” Vopselurile le-au luat de la magazinul de lângă Facultatea de Arte, de care Marie-Lou a fost încântată. Restul de obiecte le-a adus cu ea de acasă: plasturi cu ochi, un guler de blană artificială, niște țoale, o pereche de sâni falși din silicon (pe care i-a montat ca să îi creeze Ana-Mariei o frunte falsă) și un moodboard care a stat tot timpul pe perete în dreapta scenei, din care de la distanță am reținut o copie după Mona Lisa și o imagine cu un culturist.

Ana-Maria a fost una dintre cele 5 persoane care au răspuns apelului de pe Facebook că se caută un model pentru un performance și a fost aleasă pentru că lui Marie Lou i s-a părut, din poze, o persoană maleabilă. Nu a avut pregătiri speciale de făcut pentru cele două ore de modelling, mai mult „măsuri de siguranţă: să merg înainte la toaletă, şi, pentru că urma să îmi acopere faţa, Marie-Lou mi-a spus să îi fac semn cu degetul în caz că am nevoie să scriu pe un bileţel ce vreau să îi transmit.”, spune ea. S-a băgat în treaba asta pentru experiență: „îmi place să experimentez, să mă expun şi în alte contexte decât cele clasice, din teatru, film sau muzică. E mereu bine să ieşi din zona de confort, să îţi lărgeşti universul.” Nu a avut emoții nici înainte să urce pe scenă, pentru că s-a lăsat complet pe mâna artistei: „Marie Lou este colorată dinăuntru în afară, îi vezi culorile în ochi şi buze şi emană voioşie în fiecare mişcare, cam asta e senzaţia pe care mi-a dat-o. Când eşti primită cu un vibe aşa bun e greu să spui nu la orice ţi s-ar propune. Și chiar dacă, în energia ei, părea o fetiţă cu chef de joacă, mi-a explicat atent toate etapele prin care vom trece, şi mi-a oferit încrederea că orice mi-ar face, voi fi safe.”

Live-ul 

Curioșii din parc nu au avut intervenții vocale la spectacolul Deja-NU. Toți cei care au oprit să se uite de pe marginile terasei au făcut-o cu ochii mari și respirația tăiată, unele cupluri ținându-se în brațe și urmărind acțiunea în liniște. Ana-Maria s-a ridicat de pe scaun după mai bine de două ore, timp în care a fost augmentată, pictată, spoită, refăcută și apoi demachiată, ștearsă și adusă din nou la normal în câteva minute. Deși din afară unele intervenții asupra corpului ei au părut de-a dreptul dureroase, ea spune că experiența nu a fost deloc traumatizantă, nu i-a venit nici să strănute, nici să tușească și deși i-a fost un pic sete, s-a controlat ușor. „La început era dubios că stăteam în faţa celor care se uitau la mine şi nu trebuia să acţionez cu nimic asupra spectacolului. Îmi venea să râd, dar nu puteam, pe urmă m-am gândit că nu m-am hidratat destul înainte de a începe, apoi am avut imaginea cum că aş fi cu un serial killer exhibiţionist care îşi expune public ritualul. Am început să ascult muzica lui Silent Strike, care m-a ajutat foarte mult să mă relaxez şi timpul să treacă mult mai repede. Marie-Lou mă întreba constant dacă totul e în regulă, oferindu-mi confort.”

Pentru artistă însă lucrurile au fost mai complicate. Recunoaște că se simte cel mai confortabil când muncește în studioul ei din Valencia, unde controlează tot, lumina, materialele și muzica. A mai făcut performance-uri live, și cel de la Plai din Timișoara, tot într-un parc, și în Polonia, pentru un video cu Lukasch Lachs. A avut parte și de experiențe proaste, ca în Vietnam, unde a fost supusă unui interogatoriu de către poliție, care credea că performance-ul ei are substrat politic. La Baraka a fost însă prima oară când a făcut un live în sincron cu un muzician: „În mod normal, eu sunt în același timp și DJ, și controlez diferitele emoții care mă inspiră pentru performance. Muzica a fost mai ciudată și experimentală, chestie care mi-a influențat stilul. De obicei, munca mea e foarte pop și colorată, aici am folosit culori pe care nu le-aș folosi în mod obișnuit, o compoziție diferită, o temă mai lugubră.” În plus de asta, de obicei modelele ei sunt prieteni sau cunoștințe, lucrul cu Ana-Maria a fost tot o noutate: „Eram în bula mea, dar conștientă în același timp că îngrop o fată în pictură și păr, ceea ce dacă stai să te gândești e destul de absurd și dubios, cu atât mai mult când e o persoană pe care tocmai ce ai cunoscut-o și în fața unui public necunoscut.” La capitolul probleme tehnice, Marie-Lou menționează doar că scena fiind mică nu se putea îndepărta să vadă creația și din altă perspectivă. „A fost o provocare, cum n-am mai avut demult. Abia aștept s-o repet!”

Rezultatul nu a fost surprinzător doar pentru Marie-Lou, care și-a ieșit din normele muncii ei obișnuite: la sfârșit, Ana-Maria nu mai arăta a om. Din public, corpul ei, devenit masiv, se integra perfect în peisajul creat de Marie-Lou pe placajul din spate, părând o pictură în tușe groase. Apoi însă privirea ți-era absorbită de ochiul rămas descoperit și viu, de parcă un om ar fi fost mâncat de un tablou de mărime naturală. Ana-Maria a fost în mod evident cea mai șocată și nu s-a recunoscut când a putut să se vadă la sfârșit în oglindă și în fotografii: „În tot procesul încercam să îmi imaginez cam cum arăt. Vedeam ce culori foloseşte şi ce îmi mai aplică, dar aveam cu totul altă idee, rezultatul mi-a depăşit imaginaţia.”

After

Primele gânduri ale lui Marie-Lou de după au fost: „1. Dumnezeu există, 2. Îmi trebuie ceva de băut.” S-a cocoțat pe un scaun de bar și a mai stat o vreme, conversându-se cu toți curioșii care au venit s-o salute, trecând fluent de la o limbă străină la alta, în funcție de interlocutor, engleză, franceză, germană, spaniolă. Mâinile îi erau acum la fel de pictate ca hainele, iar când am rugat-o să le facem o poză, ne-a oferit doar stânga: „Nu suport să-mi văd mâna dreaptă în fotografii, nu-mi place de ea, nu știu să-ți explic.”

Danei i-au trecut emoțiile o dată ce pe aceeași scenă, eliberată acum, a început live-ul de la FrateleNORD, de după cortină, astfel încât nu le-am văzut decât umbrele proiectate pe ea. „Atunci am putut să gândesc limpede cam pentru prima oară pe seara respectivă și să îmi dau seama de senzația minunată de a fi făcut ceva pentru un scop cumva mai înalt. M-a transpirat o recunoștință imensă pentru toți oamenii ăștia care au produs cu mine cot la cot toată povestea, am închis ochii și am continuat intonând ce versuri prindeam din improvizația frateluiNORD.” Ca și ea, toată terasa a răsuflat ușurată, după două ore în care fusese ținută în tensiune. Ana-Maria a stat și ea la concert, fericită că a rămas și cu colanții și tenișii pictați de Marie-Lou, pe care o să-i păstreze așa.

Marie-Lou i-a propus Danei să colaboreze pe viitor pe managementul performance-urilor ei, cu care vrea să continue să se plimbe și să riște. Vrea să se mai întoarcă și la București, pentru c-a văzut prea puțin din oraș, dar cât a fost i-a suscitat interesul: „Eram cu Dana pe stradă și am văzut această nuntă foarte cool, mireasa purta o rochie atât de albă că era aproape neon. Mi-a rămas în cap imaginea, probabil o să o folosesc într-o viitoare «chirurgie». Din punct de vedere cultural, Bucureștiul mi s-a părut deschis, bogat și flămând.”

Pentru Dana a fost prima oară când a organizat un eveniment care nu este doar muzical, ci care intră în sfera artei contemporane, dar după propriile spuse, ar da zile de la ea să se apropie de mai multe oportunități din zona asta: „Nu am pregătirea necesară, nu am vocabular, dar mă trage ața. E o provocare mentală, oamenii mai rar au chef să vină să li se întâmple ceva sau să nu știe ce îi așteaptă. E mai simplu să te duci să te faci praf la house cu trompete și apoi să te culci liniștit și să te pui ignorant în pătuț.”

Epilog

Terasa Baraka a fost, pentru o seară, gazda unui eveniment neobișnuit, născut dintr-o întâlnire virtuală între doi, și apoi trei oameni cu sensibilități apropiate. Live, asta a însemnat un schimb de energie și de creație între aceiași oameni și un public captiv, care a urmărit totul palpitând, contribuind cu emoția proprie. „Cred că merită spus că toată lumea din eveniment a făcut asta, la propriu, de amorul artei. Voiam să văd dacă totul se termină când vine vorba de bani sau nu. Nu. Uneori chiar nu reprezintă un impediment, tocmai cu oamenii cărora știi că ai vrea să le dai toată energia materială din lume, robinhoodist, furând-o de unde nu are ce căuta. Dar tot oamenii ăștia sunt cei care-și trag energie din happening mai mult decât din bani.”, conchide Dana. Da, mai vrem. 

***
Marie – Lou Desmeules // Silent Strike // FrateleNORD
Fotografii de Adi Bulboacă.