Moştenirea Proiect 1990

1. Proiect 1990. Ce-a fost mai întâi, locul sau ideea?
Amândouă deodată. Programul de artă în spațiul public Proiect 1990 a putut exista în această formă - unde artiștii au vorbit în deplină libertate despre politică, partide, birocrație, uniuni politice bizare, foști comuniști, care încă sunt la putere – doar pentru că se desfășura acolo. Acel loc, Piața Scînteii/Piața Presei Libere, atât de încărcat de figura lui Lenin, a declanșat un declic. Temele alese de artiști nu au fost populiste, florale sau de genul actori celebri, ci au fost teme ancorate în realitatea locului. Un loc profundamente politic.

2. Prima lucrare expusă a fost Leninul tău din colivă. L-au mâncat păsările, cum sperai, sau ce s-a întâmplat cu el?
Prima lucrare din Proiect 1990 nu putea fi decât o colivă uriașă, Ciocan vs. Ulyanov, că doar îl îngropam pe Lenin. Astfel, le aminteam celor care habar nu aveau ce statuie de bronz, de 6 metri, a stat acolo, din 1960 până în 1990. La vernisajul Ciocan vs. Ulyanov mi-am luat la revedere de la fostul soclu printr-o jerbă de garoafe roșii, inaugurând noul soclu cu porumbei albi, împrumutați din simbolistica de propagandă comunistă. L-am inaugurat pe Leninul urât, Ciocan vs. Ulyanov, din polistiren-colivă și cu 3 metri mai mic decât originalul lui Boris Caragea, pe 26 ianuarie 2010, de ziua lui Ceaușescu, în urletele unui moș, care zbiera din toate puterile: „Care-i Ciocan asta?! Fir-a-i a dracu’ de bolșevică! Pune mâna și învață istoria!”. Întrucât a stat doar o zi în Piața Presei Libere, a fost doar ciugulit de păsări, nu mâncat!

3. Cum ai ales artiștii care să expună acolo? Care au fost criteriile tale de selecție ?
I-am ales pe baza de propuneri și am primit foarte multe în patru ani de funcționare a Proiect 1990. Din aceste multe, am ales 30. 20 s-au realizat și le puteți vedea pe ioanaciocan.com sau în catalogul Proiect 1990: program de artă în spațiul public, care o să apară la editura Vellant. Restul propunerilor sunt în folderului computerului meu:„proiecte_nerealizate_1990”. Toate lucrările au fost reacții la diverse monumente comemorative (care sunt anacronice acum), la birocrația românească sau la situația politică actuală. Ancorate fiind în realitatea imediată, ele au percutat publicul care le vedea dar și publicul de pe pagina de Facebook a proiectulului.

3. Din ianuarie până în mai 2010 nu a expus nimeni. Ce s-a schimbat în mai? Care a fost punctul în care ai poţi zice că proiectul „și-a dat drumul” - a început să apară și în media și să interacționeze și publicul cu el?
Proiect 1990 a avut susținerea presei de la bun început, chiar de la vernisajul Ciocan vs. Ulyanov. A fost fantastic! În mai 2010, Andrei Ciubotaru a expus trei statui vii, formate din muzicienii Romanian Piano Trio. Lucrarea s-a intitulat Replacing Lenin și, de pe fostul soclu a lui Lenin, s-au auzit tangouri. Acest lucru cred că a produs declicul acolo. Fostul soclu nu mai exista, se transformase într-un spațiu de expunere pentru arta contemporană. Publicul a participat într-un mod activ pentru lucrarea Visul Românesc, unde, prin intermediul site-ului visulromanesc.ro, puteau să decidă cum arată lucrarea care va fi pe soclu. Publicul a răspuns la întrebarea care este visul tău?. Răspunsul fiind plecarea din țară, artiştii au realizat un troller roșu, care s-a vernisat pe 1 decembrie 2010. Tot interactivă a fost și lucrarea The gaze/Una mirada, a artiștilor mexicani Jose Antonio Vega Macotela/Chantal Peñalosa Navarro. Doritorii se puteau sui pe lucrarea realizată de ei și, ajungând pe soclu, puteau să vadă ce vedea Lenin.

4. Patru ani, 20 de lucrări. Ce te-a învățat, pe tine, Proiect 1990? Care e moștenirea lui publică?
Cred că moștenirea publică e imensă. Extraordinara disponibilitate a artiștilor de a participa în cadrul unui program de artă în spațiu public care ar putea sau nu să existe, unde soclul ar putea sau nu să fie demolat mâine, a făcut posibil ca pe soclul din Piața Presei Libere din București, în cadrul Proiect 1990, să fie expuse în deplină libertate de expresie 20 de lucrări. Această incertitudine a existenței legalității Proiect 1990 a însemnat și o lipsă a celor care ar fi putut contribui financiar la existența lui, programul desfășurându-se prin efortul financiar al Fundației OBOS, al câtorva susținători și al artiștilor implicați.

Prin The Gaze/Una Mirada, artiștii mexicani José Antonio, Vega Macotela şi Chantal Peñalosa Navarro, singura prezență internațională din cadrul programului, încep să documenteze o viitoare absenţă a soclului. Locul lui Lenin, pus cândva acolo pentru eternitate, va fi luat de o altă lucrare pusă pentru o altă eternitate. Demolarea soclului este iminentă și prin ea se pierde istoria prezentului, nu a trecutului. Soclul a încetat oricum să îi mai aparțină lui Lenin, exorcizat fiind prin cele 20 de proiecte.

5. Cinci recomandări pentru un tânăr artist, pe care îl interesează să creeze în spațiul urban
Nu am recomandări, întrucât, așa cum știm toți, România e mai cu moț. Lucrurile sunt în continuă schimbare, mai ales legislativă. Dar, având experiență cu programele de artă în spațiul public - Proiect 1990 și Spam, din Parcul Carol I, din București - sunt bucuroasă să răspund, punctual, eventualelor probleme pe care le întâmpină cei care vor să expună în spațiul public. Așa că…mesaje pe facebook, stimați doritori!

6. Trei opere de artă din București, care ar merita să fie virale pe Facebook – cum a fost cu Traian
Traianul mie îmi place. De altfel, autorul lui, Vasile Gorduz, a fost un sculptor extrem de special. Păcat că academicieni de seamă și cunoscători plătiți din bani publici l-au umilit pe bietul Traian, oferindu-i o amplasare atât de proastă! Este inacceptabil. Cred că merită să fie virale toate năzbâtiile care ni se pregătesc. Bolborea pregătește o Meduză (el îi zice Marea Unire) în Piața Națiunilor Unite. Și lista e atât de lungă, încât cred că trebuie să facem un interviu separat doar cu asta.

7. Trei statui/instalații, pe care le-ai propune în București și unde le-ai amplasa
Degetul roz al lui David Černý l-aș pune în fața guvernului. Vă las pe voi să-l googăliți. De restul, chiar îi invit pe tinerii sau mai puţin tinerii artiști să-mi trimită propuneri interesante.

8. Cum gândești Muzeul Epocii de Aur? O carte pop-up deschisă ca cea a lui Ștefan Constantinescu în mărime naturală?
Da! Am vorbit noi două înainte?! Exact ca a lui Ștefan! Avem o echipă foarte mișto, vă zic doar de doi membri: Attila Kim, pentru arhitectură, Caterina Preda, de la Facultatea de Științe Politice, pentru latura istorică. Eu cred că acest proiect se va face. Vom vedea pionieri, mobilier cool din anii ‘70 și filme de animație cu Mihaela, dar și permise de port-barbă, decreței și oribila cenzură și îngrădire a libertății de expresie.

Proiect 1990 a luat sfârșit în luna mai 2014, când a fost expusă ultima lucrare din cele 20 (Reabilitare, a lui Nicolae Comănescu). Catalogul Proiect 1990 a apărut la Editura Vellant și a avut lansarea în cadrul ArtSafari.