mur.de.carte.

mur. e de la „mură”, pentru că atunci când vede una, Marilena Popa vede pixeli, și la pixeli duc cu gândul și semnele de carte pe care le face sub acest nume. mur. are un „m” minuscul, pentru că de prin anul I de facultate Marilena scrie adeseori numai cu litere mici; e mai prietenos așa.

Ideea micului proiect i-a venit în vară, când își pregătea lucrarea de diplomă la Arhitectură de Interior. Una din activitățile pe care le gândise pentru fostele uzine bucureștene Wolff, în care a imaginat un centru de artă, meșteșug și design contemporan, era un atelier de manufactură în cadrul căruia s-ar fi putut face și semne de carte.

Când a făcut însă primul semn – din pânză de pictură, cu magneți – pe la mijlocul acestui octombrie, Marilena habar n-avea că va ajunge să aibă clienți doritori înainte măcar de a stabili un preț, înainte de a încerca măcar să promoveze pagina de Facebook a proiectului.

Inspirație de început i-au fost motivele tradiționale, majoritatea bucovinene, de pe blogul Semne Cusute. Pe unele, cum ar fi bobocul, le-a lăsat așa cum sunt, pe altele le-a stilizat ușor. Are vreo 13 până acum, niciunul (încă) din Teleorman, unde s-a născut. 

În ziua interviului, semnul de carte al Marilenei era parcat în Jurnalul unui cititor, de Gabriel Brebenar, dar avea unul și la gât – niște „hârlicioare” bucovinene din regiunea Siret, un semn cu decupaje care permit prinderea unui șnur roșu de el și transformarea lui în pandantiv. Marilena știe că din ce în ce mai mulți oameni renunță la cărți în favoarea tabletelor, și de-asta ține la multifuncționalitatea obiectelor mur..

mur. cu punct, pentru că Marilena mai folosește punctul și în loc de spațiu între cuvinte. La Madrid, unde a fost un an cu Erasmus și a studiat și design grafic, punea uneori un punct roșu după titluri. Și apoi îi place stabilitatea sugerată de punct. O concretețe pe care acum, la nici o lună distanță de când a scos nasul pe Facebook, o are și mur..

Când nu face semne de carte, Marilena se ocupă de mica ei firmă de arhitectură de interior. Are 24 de ani și timp să-și pună la încercare toate ideile.

Trei obiecte de designer care-i plac:

Scaunul B.K.F sau Butterfly, de Antoni Bonet, Juan Kurchan, Jorge Ferrari – „design argentinian din 1938. Este un obiect comod, practic și ușor, care alătură echilibrat pielea și oțelul, iar designul inspirat din scaunul Tripolina e încă de actualitate.”

Tripod Floor Lamp, de Gino Sarfatti – „Italia, 1950. Îmi place pentru simplitatea formelor, cromatică și materialul folosit: metal. Modelele pe care le proiecta și producea apoi Sarfatti aveau forme simple, ușor de înțeles, dar elegante, fine, care ți se întipăreau ușor în memorie. Probabil procesul de creație era influențat și de prima lui meserie – de inginer. Totul părea foarte bine calculat, lăsând materialele la vedere.”

Textilele Guntei Stölzl, artist german. „Pentru compoziția geometrică specifică școlii de la Bauhaus și combinația cromatică în care culorile se exaltă reciproc.”

Pagina mur.