Pun intended: Wood Be Nice

Pe un colț de acoperiș, printre saci cu talaș, europaleți și căpițe de fân (materiale adunate pentru viitoare lucrări), cu un pet de bere și lătrat de câine pe fundal, sub o creangă de copac din care mai cade, din când în când, câte o omidă, se adună o gașcă de prieteni. Aici, în micul loc de care știu doar ei, timpul trece ca o briză, aducând uneori, în rafale, fragmente din concertele din Piața Constituției (aflată nu departe). E un loc în care lucrurile par să graviteze într-o bulă izolată de realitatea imediată. Atmosfera e relaxată, iar discuțiile legate de zbuciumul protestatar din septembrie se îmbină firesc cu dezbaterile pe tema diferenței dintre un biax și o freză. Aşa e-n curtea casei în care lucrează de zor Wood Be Nice.

Despre ei sigur știi câte ceva, de la evenimente precum Street Delivery, Femei pe Mătăsari sau Balkanik. Au atras atenția cu fotografiile lor imprimate pe lemn, cu colajele sau cu bicicleta uriașă de lemn de la Skirt Bike, montată iute în ploaie, când și-au dat seama că, în ciuda vremii nepotrivnice, biciclistele tot apar.

Wood Be Nice înseamnă Daniel Loagăr, din Slobozia, Andrei Cornea, din Giurgiu (artiștii) și Ana-Maria Radu, din Huși (PR-ul). S-au găsit în 2010, la prima expoziție de colaje a lui Daniel, ocazie cu care și-au descoperit pasiunea comună pentru colaje, fotografie și lemn. În 2011 au avut prima expoziție împreună, și de atunci munca lor își întinde ramurile tot mai zdravăn.

Atelierul lor se află la subsolul unei case mari și albe, într-un spațiu pe care îl împart cu un service IT, așa că, printre lucrările lor de artă, dai și peste plăci de bază, monitoare CRT și pistoale de lipit. Încăperea e presărată cu lucrări de-ale lor, obiecte de anticariat, bucăți de lemn încă nedefinite, tablouri găsite în case abandonate, și povești.

Într-un colț, e o poză cu Andrei în fustă. E făcută în groapa abandonată de pe Bulevardul Unirii, și spune despre acel moment că a fost un foto session gone wild. Pe un raft, un ursuleț de pluș (doar de decor). Pe un perete, o harpă străpunsă de o săgeată - una din puținele lucrări rămase în atelier din Killed By the Sound, o serie în care instrumentul muzical este și armă.

Privirea fuge la farfuria pe care stă lipită o minge de golf, înfășurată într-un text scris chiar de Andrei.

„Și totuşi iubirea asta are căutare
şi mâinile murdare cu care mănânci
acest măr / această pară / acest colţ de pâine
şi totuşi iubirea asta este înfăşurată în sfoară”.

Apoi ajungi la fotografiile confundate, uneori, cu picturi pe lemn. Rame vechi, furculițe cumpărate de la anticariat, un mecanism de ceas ruginit sau un întrerupător, o roată veche de bicicletă sau o menghină - toate își găsesc sensul aici. Dacă îi întrebi care e lucrarea lor preferată, îți vor răspunde, în cor, „cea la care lucrăm acum”. Cad însă de acord că printre realizările cele mai importante a fost parteneriatul cu Fundaţia Celibidache, prin intermediul căreia au expus fotografie pe lemn la sărbătorirea a 100 de ani de la naşterea dirijorului.

Fotografiile folosite în lucrările lor sunt realizate de Daniel și Andrei, amândoi fiind pasionați de imagine cu mult înainte de a descoperi lemnul. Însă fac și lucrări la comandă: fotografii de familie, cu animale, cu figuri celebre . Despre tehnica de imprimare a fotografiei pe lemn nu spun prea multe. Au pornit de la o metodă din secolul al XIX-lea, și au șlefuit-o până au ajuns la rețeta actuală, micul lor secret.

Nu lucrează exclusiv cu lemn, totuși. Experimentează și cu tablă, piele sau sticlă. Anul acesta au început și o colaborare cu Grolsch, prin care au reciclat sticlele de bere, transformându-le în pahare sau lămpi, (o lucrare de acest gen, o masă, este expusă în barul bucureştean Energiea). Mai sunt de găsit, cu lucrări customizate, în locuri precum Londophone, Galeria Occidentului, și chiar un cabinet stomatologic, pentru care au realizat piese de mobilier, iar în perioada asta se pregătesc să expună din nou la Femei pe Mătăsari.

În rest, își decorează atelierul cu noi și noi lucrări, și își primesc prietenii, ospitalieri, în colțul magic de pe acoperiș, din curtea atelierului despre care spun că e o a doua casă. „E locul în care ne regăsim ori de câte ori simțim că ne-am pierdut. Este locul în care ne așternem ideile fie pe foaie, fie pe un colaj, fie încercând să dezvoltăm un proiect nou.”

Și așa, pun lumea la cale.

Wood be Nice pe Facebook