Realitatea în creionul lui Heikki Leis

Joaca serioasă și minuțioasă cu creionul s-a concretizat într-o serie de desene hiperrealiste care au devenit subiect de expoziție de prin anii 2004, în Estonia, unde s-a și născut Heikki. Ce mi-a captat atenția la creațiile sale e acel semn de întrebare care se ivește din primele secunde în care le privești, cu sentimentul că te privești singur în oglindă, în fiecare zi a săptămânii. Oricine ai fi tu.

Cum îţi alegi subiectele, ce te atrage la ele?

Mereu e ceva diferit. Uneori am o idee şi apoi caut în sertarele imaginaţiei un loc sau o persoană pe care să le găsesc şi-n lumea reală. Alteori, văd o persoană cu trăsături pregnante, un loc sau un obiect interesant, iar mintea mea începe să gândească oare cum aş putea să includ asta în arta mea. Ce mă atrage sunt ciudăţeniile oamenilor, detaliile lucrurilor şi structura lor, iar dacă adaugi şi lumina perfectă, deja imaginea de ansamblu s-a conturat în capul meu. Şi-n timp ce desenez, mai schimb unele chestii ca să mă asigur că ideea de început prinde viaţă cum vreau eu.

Oamenii desenaţi de tine sunt prinşi în momente intime. Cum alegi aceste felii de viaţă ale personajelor tale, ideea de reflexie în oglindă?

Dacă ne referim la Everyday Reflections, acolo a trebuit să vin cu zece activităţi, ca apoi să mă apuc de căutat oamenii potriviţi pentru ele şi mai ales, care să fie de acord să le facă. Unii nu au vrut, alţii nu aveau timp. Dacă stau bine să mă gândesc, cea mai mare provocare a fost să găsesc femei interesante pentru proiect. Voiam şi bărbaţi, şi femei, tineri şi bătrâni deopotrivă, care să reprezinte diferite culturi – nu doar cântăreţi şi actori. Pentru mine era important ce făceau ei ca oameni şi să le respect stilul de viață.

Imaginează-ţi că vorbeşti cuiva despre arta ta, la prima vedere. Să spunem că l-ai întâlni pe Picasso în rai...

Ar trebui să-i prezint lucrările de până acum şi să-i explic ce idei aş avea cu el ca subiect. Apoi lumina potrivită, poziţia potrivită... dacă aş face asta cu Picasso, mi-ar plăcea să mă deseneze el pe mine şi apoi să comparăm rezultatele! :)

Care a fost primul tău subiect serios pentru desen şi când a fost făcut?

Cine mai ţine minte... dar îmi amintesc totuşi că am participat la o competiţie de desen pe când eram copil şi am avut o lucrare cu cai. Mai târziu, am aflat că lucrarea mea a fost scoasă din concurs pentru că au crezut că mama mea a desenat-o sau cineva apropiat mie. Neadevărat.

De ce alegi doar oameni ca subiect?

Încerc întotdeauna să expun diferite trăsături ale oamenilor şi să le captez emoţiile, să îi pun în situaţii neobişnuite. Îmi plac structura pielii, ridurile, părul lor, toate detaliile fine din timpul analizei ca subiect de desen. Încerc să îi desenez întocmai.

Trebuie să te întreb dacă atenţia obsedantă pentru detaliu se răsfrânge şi-n viaţa personală.

Da, detaliile sunt foarte importante pentru mine şi-n viaţa de zi cu zi. Lucrurile mici definesc marele tablou. Nu ştiu dacă se poate compara, dar îmi place ca lucrurile să fie ordonate şi gândite. Încerc să fiu punctual şi să-mi menţin promisiunile. Orice fac, încerc să fac bine şi minuţios.

Care a fost cea mai mare provocare artistică?

Sper că marile provocări vin de-acum înainte. Până acum, totul a curs natural şi fără dureri!  poate că una dintre provocările curente e să mă-ntreţin din munca de artist.

Cum arată o zi din viaţa lui Heikki Leis?

Mai mereu diferită de următoarea. Am parte de acţiune mereu. Îmi place să mă trezesc dimineaţa destul de devreme, atunci sunt cel mai productiv. Citesc ceva mai întâi – îmi pune mintea în mişcare şi face trezirea mai plăcută. Petrec mult timp online, după care desenez câteva ore. Dacă am un shooting sau o treabă artistică, petrec timp cu asta. Sunt activ, deci fac sport de 3-4 ori pe săptămână. Şi pe lângă astea, celelalte treburi de casă. Serile mă întâlnesc cu prietenii sau mă uit la un film. Zilele de vară sunt ceva mai spontane, călătoresc mai mult, fac hiking, merg la pescuit. Muncesc mai puţin şi nu prea am chef de desenat, dar fac mai multe poze, pentru că e mai multă lumină – uneori, doar privesc oamenii, adun idei şi visez.

Ce iubeşti mai mult: desenul, pictura sau sculptura?

Greu de ales. De vreme ce fac multe lucruri diferite, e fain că atunci când una devine plictisitoare, trec la alta. Cel mai puţin timp am pentru sculptură, dar mi-ar plăcea să fac asta mai des. Ador să zidesc, e o treabă minuţioasă, îndelungată şi când e finalizată, satisfacţia e copleşitoare. Cele mai rapide rezultate le am cu fotografia, sunt un mare fan al fotografiei analogice. Pe lângă faptul că pozele arată diferit pe film, gândeşti mai bine imaginea şi tot procesul consumă mai mult timp şi presupune mai multă dedicare. Şi, bineînţeles, desenul rămâne prima mea dragoste.

Top 3 cărţi preferate.

Ele se schimbă de-a lungul timpului, e greu să fac un top, dar momentan mă gândesc la Richard Brautigan - In Watermelon Sugar, J.D. Salinger - The Catcher in the Rye, George Orwell - 1984.

Ce muzică te inspiră?

Muzica e foarte importantă pentru mine, mereu când desenez, ascult muzică, în special trip-hop sau ceva deep, dark. Nu ştiu ce piese, dar pot spune că albumele mele preferate sunt: Portishead - Third, Massive Attack - Protection, PJ Harvey - Let England Shake, Kate Bush - 50 Words for Snow.