Semn de carte: Sub vulcan

SYNOPSIS

Nu am avut ghinionul să am în viața mea un alcoolic care să-mi frângă inima auto-distrugându-se. Până la Geoffrey. Geoffrey Firmin e încă tânăr, cultivat, chiar și amuzant, și pare fix genul de om de care te-ndrăgostești, pur și simplu, fără motiv. Consul britanic în Mexic, își petrece zilele bând, într-o suferință latentă după soția care l-a părăsit acum un an, pentru că bea prea mult, suferință care continuă și după ce ea se întoarce la el. 11 din cele 12 capitole ale romanului descriu o zi, ultima, din viața lui Geoffrey Firmin, dar mai mult decât o incursiune în mintea unui om redus la o dependență și la o auto-anamneză permanentă, așteptându-și sfârșitul, este o privire 360° asupra impactului pe care îl are această suferință asupra celor din jur, care îl admiră, îl adoră și îl trădează. Toate acestea se petrec într-un decor luxuriant de sordid, în care peisajul e responsabil parcă de fatalitatea destinului celor care nu-l pot părăsi. 

Malcolm Lowry este un scriitor și poet britanic, alcoolic la rândul lui. Under the Volcano, al doilea și ultimul lui roman terminat, este presărat cu elemente autobiografice și este considerat unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX. Romanul a avut parte și de o ecranizare, realizată de John Huston în 1984, cu Albert Finney în rolul lui Geoffrey și Jacqueline Bisset în rolul Yvonne; iar Lowrdy de un documentar despre viața lui: Volcano: An Inquiry into the Life and Death of Malcolm Lowry (Donald Brittain, John Kramer, 1976), narat de Richard Burton. 

FRAGMENT

Yvonne s-a întors, și este prima lor discuție singuri. Sunt în casa pe care au împărțit-o până ca ea să-l părăsească, și a cărei grădină s-a sălbăticit între timp. Consulul se luptă cu vocile din capul lui și cu nevoia imperioasă de a bea, iar atmosfera grea și sufocantă de la baza vulcanilor planează asupra lor, ca pe parcursul întregului roman. 

   - Vezi, Concepta îmi știe obiceiurile.
   Consulul privi tava pe care erau două pahare, o sticlă de Johnny Walker pe jumătate plină, un sifon, un jarro cu gheață pe cale de a se topi și sticla cu aspect sinistru, de asemenea pe jumătate plină, ce conținea un amestec roșu închis, semănând cu vinul de proastă calitate, sau poate cu o poțiune împotriva tusei.
  - Uite și stricnina. Vrei un whisky cu sifon? Gheața pare să fie pentru tine, oricum. Nu vrei nici măcar ciudățenie din asta amară?
  Consulul mută tava de pe parapet și o puse pe masa de răchită tocmai adusă de Concepta.
  - Doamne, nu beau așa ceva, mulțumesc.
  - Atunci un whisky sec. Hai bea, ce-ai de pierdut?
  - … Lasă-mă întâi să mănânc ceva!
  „Ar fi putut să spună măcar de date asta – se auzi în acea clipă, cu o iuțeală incredibilă, o voce în urechea Consulului – pentru că acum, desigur, sărmane amice, îți dorești al naibii să te îmbeți din nou, toată problema fiind, după cum o vedem noi, că întoarcerea mult visată a Yvonnei, vai alungă-ți chinul, băiete, nu folosește la nimic – continuă vocea să bolborosească – prin ea însăși a creat cea mai importantă situație din viața ta cu excepția uneia și anume mult mai importanta situație pe care la rândul ei o creează, adică nevoia de a bea vreo cinci sute de pahare ca să-i poți face față – vocea pe care el o recunoscu de îndată ca fiind a cuiva familiar, simpatic și impertinent, probabil încornorat, priceput în ale deghizării, un specialist în cazuistică, și care adăugă sever – dar tu ești bărbatul care să cedeze slăbiciunii și să bei chiar în momentele astea critice Geoffrey Firmin nu ești o să te lupți cu asta ai învins deja această tentație nu-i așa n-ai învins-o nu cumva ai refuzat azi-noapte pahar după pahar și în cele din urmă după ce ai ațipit puțin chiar te-ai trezit de-a binelea n-ai făcut-o ai făcut-o n-ai făcut-o ai făcut-o nu beai decât destul ca să-ți stăpânești tremurul un autocontrol măiestru pe care ea nu-l apreciază și nici nu poate să o facă!
  - Mi se pare că nu prea ai încredere în stricnină, zise Consulul (există o consolare imensă totuși, numai în simpla prezență a sticlei de whisky) turnându-și cu un triumf tăcut, din sticla sinistră, o jumătate de cană. „Am rezistat tentației timp de două minute și jumătate cel puțin: mântuirea mea este sigură.”
  „Nici eu nu cred în stricnină, vrei să mă faci iar să plâng, lua-te-ar naiba de imbecil, Geoffrey Firmin, am să-ți stâlcesc mutra aia!” Asta era o altă voce cunoscută și Consulul ridică paharul în cinstea ei, sorbind jumătate din conținut, pe gânduri. Stricnina – pusese ironic și niște gheață în ea – avea gust dulce, aducând mai degrabă cu cassis-ul; oferea poate un soi de stimul subliminal, abia perceput, Consulul, care încă stătea în picioare, simți și o ușoară estompare a durerii lui demne de dispreț…
  „Dar nu-ți dai seama cabrón că se gândește că primul lucru la care te gândești după sosirea ei așa acasă e ceva de băut fie și un pahar de stricnină a cărei inoportună necesitate și juxtapunere îi anulează inocența așa încât vezi că ai putea la fel de bine în fața unei asemenea ostilități dacă n-ai lua-o pe whisky acum nu mai târziu pe tequila unde-o fi apropo bine bine știm unde este asta ar fi începutul sfârșitului și nici pe mescal care ar fi sfârșitul deși un sfârșit al naibii de bun probabil dar whiskyul minunatul foc străvechi care-ți unge beregata al strămoșilor soției tale nació 1820 y siguiendo tan campante și apoi ai putea probabil să bei niște bere ți-ar face și ție bine e plină de vitamine pentru că fratele tău va fi aici și e o ocazie asta e toată șmecheria pentru a sărbători desigur și în timp ce bei whiskyul și apoi berea încă ai putea totuși s-o lași mai moale poco a poco cum și trebuie dar toată lumea știe că e periculos s-o faci brusc chiar urmând sfatul lui Hugh de a reveni pe calea cea bună desigur c-o vei face!” Din nou îi vorbise prima voce și Consulul, oftând, puse cana jos pe tavă, cu o mână sfidător de fermă.
  - Ce spuneai? o întrebă el pe Yvonne.
  - Am spus-o de trei ori – râse Yvonne – pentru Dumnezeu, bea și tu ceva ca lumea. Nu-i nevoie să bei chestia aia ca să mă impresionezi. Eu doar am să stau aici și-am să dau noroc.
  - Ce?
  Yvonne ședea pe balustradă, admirând valea, bucurându-se sincer de priveliște. Și în grădină era un calm plat. Dar vântul trebuie să se fi schimbat brusc; Ixta dispăruse, în vreme ce Popocatepetl era aproape în întregime acoperit de coloane orizontale de nori negri, ca un fum tras pe coastele muntelui de mai multe trenuri paralele.
  - Vrei să repeți ce ai zis? spuse Consulul luând mâna Yvonnei.
  Se îmbrățișau, sau cel puțin așa părea, cu pasiune: undeva, din cer, o lebădă încremenită plonjă spre pământ. În fața bodegii El Puerto del Sol in Independecia, osândiții se îngrămădeau deja probabil în căldura soarelui, așteptând ca obloanele să se ridice cu zgomot de trompete…
  - Nu, am să rămân la vechiul meu remediu, mulțumesc.
  Consulul aproape căzuse pe spate în balansoarul lui verde, părăginit. Ședea privind-o pe Yvonne, cu un aer lucid. Vasăzică ăsta era momentul după care tânjise pe sub paturi, dormind prin colțurile barurilor, la marginea pădurilor întunecate sau a drumeagurilor, bazarurilor, închisorilor, momentul când… Dar clipa, născută moartă, dispăru: și-n spatele ei, ursa horribilis a nopții venisemai aproape. Ce făcuse? Dormise pe undeva, măcar de asta era sigur. Tic: tac: ajutor: ajutor: piscina ticăia ca un ceas.

***
Semn de carte este o rubrică de recomandări de lecturi. Alegem un fragment dintr-o carte care ne-a plăcut ca să te convingem și pe tine că merită să-i dai o șansă. Ne poți trimite propunerile tale la karin@sub25.ro