Silvia Török

Ioana Bugarin | 14 Mai 2013

Tocmai ce a luat Uniter-ul pentru debut, cu rolul Iris din „Fetița din bolul peștelui auriu” (r: Radu Afrim).

Silvia Torok, o sătmăreancă de 26 de ani care a făcut actorie la Cluj şi lucrează la Teatrul German de Stat din Timişoara, interpretează cu brio de la fetițe de 10 ani la femei gravide în ziua nunții. N-are vreun personaj pe care visează să-l joace, vrea doar să muncească cât mai mult.

Nominalizarea

Când Silvia Torok a aflat că e nominalizată la Uniter, s-a bucurat pentru sine, dar mai mult s-a bucurat pentru sora ei, Olga, pentru Rareş Florin Stoica, un prieten foarte bun, amândoi nominalizaţi. S-a mai bucurat pentru mama ei, care a plâns când a aflat. Telefonul nu contenea din sunat, primea felicitări de peste tot și de la toată lumea. A avut impresia că e ziua ei de naștere încă o dată.

Începutul

„Eu n-am știut că vreau să fac actorie”, spune ea „eu n-am știut niciodată ce vreau să fac. Tot timpul am încercat foarte multe lucruri și cumva nimic nu s-a lipit de mine când eram mică.”

Era în clasa a 5-a când trupa de teatru a liceului, în care juca şi sora ei, Olga, a avut nevoie de un copil și au cooptat-o pe ea. Silviei i-a plăcut atât de mult experienţa încât a rămas în trupă până la terminarea liceului.

După BAC, a dat la regie la Universitatea „Babeş Bolyai" din Cluj, apoi a dat şi la actorie, terminând într-un final ambele facultăţi. Era în ultimul an când a aflat de la Olga că se dădea concurs pentru posturi la Teatrul German din Timișoara. Silvia a fost acceptată, iar acum joacă în germană, limbă pe care o vorbeşte fluent şi cu care se simte confortabilă.

Iris

Nominalizarea ei la Uniter a venit pentru rolul Iris din piesa Fetița din bolul peștelui auriu, a doua regizată de Radu Afrim în care joacă (după Mesajul cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică). Iris e o fetiţă de 10 ani, care trăieşte într-o casă pe malul oceanului.

În construcția personajelor sale Silvia aduce elemente copilăroase, despre care spune că nu sunt o chestie involuntară, dar nu sunt nici voite. „E chestie de structură,” spune ea „cumva toate personajele au un element copilăros. Fiecare vine cu un anumit bagaj și cred că ăsta este unul dintre elementele mele, și îmi place să-l expun, pentru că acolo pot să mă joc foarte mult. Și ca actor trebuie să fi copil și să ai curajul să te dai curul de pământ. Eu cred că lumea trebuie să vadă niște lucruri în teatru pe care nu le vede pe stradă în mod normal. Niște chestii obișnuite, dar mai adânci. Să vadă dedesubturile normalității. Noi, oamenii, avem o suprafață mai netezită, dar dedesubt e mai tumultuos totul. You just need to flip the sides.”

Foto de Adi Bulboacă.

Pin It