Sophie. Secvenţe.

Copilărie
Primul meu cuvânt a fost „covrig”. Purtam pantofi din piele lucioasă roz. Împreună cu verișoara mea, mă băteam cu leii imaginari din grădină. Apoi s-a născut fratele meu. Erau meciuri de fotbal pline de praf în fiecare duminică dimineață. Eu și cu mama mergeam cu mașina prin California. Am crescut nouă hamsteri și i-am documentat în detaliu, ca să ajung faimoasă. Am inventat o limbă cu prietena mea ca să avem discuții elaborate despre crush-urile noastre fără să se prindă nimeni. Prima mea casetă a fost Seal. Primul meu CD, Offspring. Primul meu dans pentru școală a fost despre Céline Dion. Am învățat pe dinafară filmul Clueless și am sperat din răsputeri ca Cher să devină consilierul meu spiritual.

Prima dragoste
E o persoană minunată și sunt bucuroasă că am fost apropiată de el. Când ești tânăr, ești sincer. Știi pe altcineva mai bine decât te știi pe tine. Crești cu persoana aia și deveniți, cumva, o parte din celălalt. Toate chestiile astea sunt foarte cliche, dar cred că trebuie menționate deschiderea și sinceritatea pe care le ai atunci și pe care ți le permiți mult mai greu mai târziu.

Prima mare tristețe
Prima mea mare tristețe a fost, probabil, că părinții meu au divorțat. Când ești mic, chestiile de genul ăsta sunt de neiertat. Cred că evenimentul ăsta mi-a influențat fiecare parte din viață și într-un sens bun și într-un sens rău.

Adolescență
Activitatea mea preferată era să mă gândesc la lucruri, profund. Mă luam foarte tare în serios. Ascultam melodii triste. Purtam pantaloni ciudați și scriam în jurnal. Într-un fel, era distractiv. Dar evident, nu prea îmi dădeam seama ce fac și nu mă ajuta deloc să ascult Sarah McLachlan pe repeat! Petreceam mult timp învățând, dar mă mai și distram - beam Smirnoff Ice în parc, de exemplu... chestii super cool de genul ăsta.

Frică
Asta e o listă, de la prima mea frică, până la cea mai recentă.
Șopârle
Gorile
Crocodili
Întuneric
Spațiul dintre pat și perete
Fete fără cap
Scheleți
Mincinoși
Freddie Krueger
Michael Jackson
Ucigași în serie
Sissy Spacek
Alte variațuni de frici existențiale, banale sau inventate
Parcări paralele

Muzică
Mă trag dintr-o famile de muzicieni. Mereu era cineva care fredona o melodie. Am crescut cântând la pian, dar, din păcate, m-am lăsat. Mi-ar plăcea să mă apuc din nou. Ceilalți membri din familia mea știu să cânte la chitară, bass, tobe și compun mult. Muzica în familia mea funcționează ca un fel de limbă alternativă.

Locul preferat din lume
Să stau într-un dive bar cu o prietenă, să mâncăm burgeri și să povestim ce am făcut în ziua respectivă.

Sfârșit
Am citit de curând un interviu cu Duane Michals, în care vorbește despre îmbătrânirea în cuplu. Ca răspuns la întrebarea „Care e scopul vieții?”, iubita lui îi zice „Să avem grijă unul de altul”. Așa că la sfârșit, aș vrea să simt că mi-am trăit viața ghidându-mă după principiul ăsta.

How long does it take to forget a face

Am făcut cartea asta xeroxând o fotografie, apoi xeroxând xeroxul ei, xeroxând xeroxul xeroxului etc. Am făcut asta de vreo 45 de ori. Cu cât imaginea e mai copiată, se vede din ce în ce mai puțin până când fața din imagine dispare. Intenția mea a fost să creez un efect în care privitorul să încerce să reecreze imaginea feței respective în minte, la fel cum se întâmplă când încerci foarte tare să-ți reconstruiești o memorie. Am vrut să explorez ideea că ceva specific (o față, o persoană apropiată) poate să devină ceva distant și nedeslușit. Depinde de cine e, poate să fie o pierdere de care îți pare rău, sau o ușurare mult așteptată. Când nu mai pot să am imaginea unei persoane, clar, în minte, simt că am pierdut-o.

În multe proiecte de-ale mele, tratez subiecte emoționale cu un ton aspru, clinic. În cazul ăsta, am combinat dispariția unei persoane cu o întrebare factuală. E important să nu existe un răspuns la întrebare. În ideea asta, cartea e și despre procesul întrebării dar și despre procesul generării și reținerii memoriilor.

Goodnight Call + Training to be a Girl + I Will Read to You

În 2011, am făcut un proiect care se cheamă Goodnight Call, în care am rugat bărbați de pe Craigslist să răspundă la cerința asta: Lasă-mi un voicemail înainte să te culci de parcă suntem împreună de ani de zile. O să îl ascult înainte să mă culc.

În timp ce le ascultam vocile, am început să mă gândesc la sinceritate - la scenariile pe care le urmărim când devenim intimi cu cineva, și dacă mai e loc de povești singulare, sau dacă pur și simplu repetăm aceeași poveste din nou și din nou.

Am folosit voicemailurile pe care le-am strâns ca să fac o instalație audio: oamenii mergeau la un telefon de pe o măsuță. Una după alta, vocile le vorbeau prin telefon, promițându-le dragoste până la adânci bătrâneți. Foloseau cuvinte ca sweetheart și baby. După un timp, vocile, inițial atât de specifice, au început să se contopească.

După evenimentul ăsta, am început să cer nu numai voicemails, dar și scrisori de dragoste, fotografii, confesiuni și tot felul de alte texte. Am făcut un set de zece cărți care au titluri ca love letter, mistake sau I am selling a wedding ring I no longer need. Toate cărțile astea formează o mică librărie pentru cititorii pierduți, cu inima frântă, sau pur și simplu curioși. Am numit colecția Training to be a Girl.

De curând, am început un proiect care se cheamă I Will Read to You. Citesc povești pentru bărbați de pe Craigslist, dar și altor oameni interesați. Ei aleg povestea și eu le trimit înregistrarea. De data asta, rolurile sunt inversate. Înainte eu eram domnișoara la ananghie care cerea să fie reasigurată; acum, sunt mama împăciuitoare care citește povești. Fluiditatea rolurilor ăstora mă intrigă. Ambele roluri se trag din noțiunea de femeie ideală. Ambele schimburi (ascultat, citit) au loc într-un spațiu fantastic și ambiguu, unde străinii interacționează numai prin intermediul vocii.

***
Proiectul e încă în desfășurare, poți să o rogi pe Sophie să-ți citească la readastorytome@gmail.com
http://sophiebarbasch.com/