Spectacolele Flaviei Giurgiu

Flavia Giurgiu e pur și simplu foarte cool. Are aproape 26 de ani și în ultima vreme face un mix de actorie cu zona performativă și dansul. O poți vedea în București. Instalație umană la ARCUB (neapărat!), împreună cu Ioana Marchidan în 2 femei contemporane la LINOTIP și în Macbeth la Teatrul Bulandra. Zilele astea e greu de prins pentru că face naveta București - Craiova: se ocupă de mișcarea scenică pentru spectacolul Dacă am gândi (cu voce tare) al lui Radu Afrim, care are premiera pe 6 mai la Teatrul Național „Marin Sorescu” și pregătește coregrafia unui spectacol nou la Apollo 111.

Spectacolul care ți-a schimbat viața

BahahaHaha! Făceam naveta în secret înspre Cluj să mai văd una alta, eram destul de puștoaică și ai mei nu știau. Aveam reper o paletă largă de Gaițele, Caragiale și Punguța de doi bani. Treizeci de km cu ocazia ca să văd un spectacol mi se părea un gest de maximă nebunie. Am văzut în perioada aia Mansardă la Paris cu vedere spre moarte a lui Afrim. Frate, îmi plăcea atât de mult, era atât de pe gustul meu în comparație cu ce mai văzusem. Nici nu știam care e gustul meu da' încă îmi amintesc multe bucăți din spectacol și a trecut foarte mult timp de atunci. Textul era scris de Matei Vișniec pentru Teatrul Național din Cluj și era despre Cioran și imaginarul lui în ultimele luni de viață. Din start m-au spart umorul și ironia lui Radu. Îmi amintesc și acuma un song al profesorului de filosofie care preda Cioran în școală. Adrian Cucu juca profesorul de filosofie. Jizăs, acuma îmi dau seama că încă am în cap songul: Acesta este Cioran! Îșii baatee jooc de nooiii! Acesta este Cioraan! Țin minte că am râs foarte tare. Erau vii oamenii și situațiile alea.

Un spectacol văzut din întâmplare

Spectacolul Letei Popescu: Sfârșit, la Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova. Lucram aici și după repetiții m-am băgat la Sala Studio să văd un spectacol, nici nu știam la ce intru da` i-am prins pe actori bine. Mi-au dat o energie bună, am îngenunchiat de la cât am râs. Cu: George Albert Costea (Alex), Romaniţa Ionescu (Sânziana), Raluca Păun (Catinca), Marian Politic (Radu), Cosmin Rădescu (Cristi), niște actori mișto care îmi sunt tare dragi. Patru prieteni din copilărie se reîntâlnesc după înmormântarea celui de-al cincilea. E cumva despre copilărie, despre ce îi leagă pe ei, despre maturizare, despre finaluri, primul sărut, prima țigară, primul film porno. Mi-a căzut bine, fain spectacolul, faină tare echipa de aici.

Spectacol salvat de scenografie

Nu aș zice salvat de scenografie da` cu o scenografie care se face una cu spectacolul. Nu mi-am putut imagina spectacolele în afara scenografiei O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, după Mark Haddon, la Teatrul Național, în regia lui Bobi Pricop și Iarna lui Mihai Măniuțiu, după Jon Fosse, la Teatrul Nottara, ambele scenografii semnate de Adrian Damian. Îmi place tare Damian, mă bucur că-i al nostru. Mi se pare unu din scenografii care chiar lucrează pentru spectacol. Am mai văzut și care merg împotrivă, de aia zic.

Spectacol plăcere vinovată

More than Naked, al coregrafei austriace Doris Uhlich. Da, nuditatea pe scenă e depășită de mult. Totuși pe douăzeci de dansatori care își tremură corpurile pe scenă îi trec la guilty pleasure. Mă uitam la spectacol și mă gândeam la toți oamenii ăia din sală care nu aveau încotro și trebuiau să se obișnuiască cu corpurile alea goale. Simțeam în ceafă cum se obligau unii să se uite cu super jenă. Guilty pleasure și Daft Punk: Doin' it Right, ce să mai!

Spectacol care te-a frustrat

Mmm...Anul dispărut. 1989, de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu, la Teatrul Mic. În timp ce aștepți să intri la spectacol Ilinca Manolache se plimbă printre oameni cu părul plini de creioane colorate și cu un bol cu bilețele numerotate. Fiecare trebuie să ia un bilețel. Spectacolul începe pe scenă cu actorii care se joacă unul pe altul. Spectatorii sunt implicați în spectacol. M-a frustrat că nu am putut să văd și scenele care se jucau în afara scenei. În funcție de moment câteva numere erau strigate să însoțească actorii într-un alt spațiu. M-a super frustrat că nu am nimerit niciodată să plec din sală cu vreunul din ei. Eram și io curioasă ce se întâmpla acolo. Mi-a plăcut piesa, foarte bine jucată și montată. Gheorghe Visu, Ilinca Manolache, Cuzin Toma, Virgil Aioanei, Maria Ploae, Mihaela Rădescu, Isabela Neamţu, Viorel Cojanu.

Spectacol care te-a dezamăgit

Nu prea vreau să încadrez aici un spectacol, oricât de mult mi-ar fi displăcut. Apar atâtea șușe și nenorociri încât chiar și cel mai prost spectacol pe care l-am văzut nu merită menționat. Nu vreau. Dacă e musai să zic ceva zic de Livada lui Dodin, ca să iau ceva din afară (n.r Livada de vișini, Lev Dodin, FNT 2016). Nu e nici pe departe o mizerie, da' m-a dezamăgit. Mie îmi place Cehov da' mai toată lumea îl patinează în tristețe. Mi-am și cumpărat bilet de când s-au pus în vânzare. Nu știu exact de ce am recurs la acest gest disperat. Cred că pentru că nu mai ai voie să stai pe scări. Mie nu mi-a plăcut. M-am plictisit. Nu e vorba de stil nici o secundă. Dacă mă plictisesc, mă plictisesc. Toate scaunele Sălii Mari ale Naționalului erau învelite în niște huse albe, cumva să integreze publicul în casa familiei. Cam prea mare deranjul, fiindcă nicio secundă nu am simțit că prezența noastră contează, chiar și cu toate artificiile din lume.

Spectacolul pe care l-ai văzut de cele mai multe ori

Family Affairs, a lui Radu Afrim, la Teatrul Odeon, o satiră politic incorectă (ca să nu avem probleme!). Joacă prietena mea cea mai bună și am mers să o văd de o sută de ori pe monologue cu rușii, ce să-i faci!, și De vânzare / For Sale, al Gianinei Cărbunariu, tot la Teatrul Odeon, tot pentru că o așteptam pe prietena mea și tot intram la piesa Gianinei. Glumesc, am văzut multe din spectacolele Gianinei, majoritatea în afara Bucureștiului. Love her. Ultimul în București e Artists Talk, ca să vezi, tot cu prietena pe care o tot ridic în discuție. Ruxandra Maniu. Îi dedic rândurile astea. Prima și ultima oară.

Spectacol care te-a făcut să-ți fie frică

La premiera Faust-ului lui Purcărete, la Sibiu. Îmi amintesc că mă frăsuiam în vortexul ăla de oameni când se schimba spațiul de joc. Eram în fundul halei când m-am trezit într-o zăpăceală cu artificii, jonglerii și nebunii. Mi-a fost frică să nu iau foc.

Cel mai bun spectacol despre adolescență

Nu prea mă dau în vânt după spectacolele care vizează strict subiectul ăsta: adolescența. Am văzut spectacole făcute ok pe tema asta. O să spun despre spectacolul lui Radu Nica de la Teatrul Național Radu Stanca, Sibiu, secția germană, Martiri. Un spectacol foarte clean, scenografia Mihai Păcurar, muzica Vlaicu Golcea, actori buni. O piesă cunoscută de Mayenburg care vorbește și despre puberate. Educația sexuală la noi după părerea mea e 0. Radu a făcut loc unui moment în care profa` îi învăță pe copii să pună un prezervativ și implică și publicul. Mi s-a părut foarte simpatic. Mi-a plăcut spectacolul. Iustinian chiar e nominalizat la Debut anul ăsta la Uniter pentru rolul de aici: Georg. L-am remarcat prima dată în Bizonii lui Radu Afrim, un băiat foarte talentat.

Ultimul spectacol văzut

Elefantul din Cameră (sau the Vibrator Play), de Sarah Ruhl, al lui Dragoș Mușoiu, la Teatrul Național Marin Sorescu. Sincer nu mai văzusem nimic de el până acuma da' mi-a dat un feeling foarte bun. E un tânăr talentat și mișto. Like. 

Un decor în care ai vrea să te muți

Fără nicio ezitare în decorurile lui Radu Afrim. Are niște lumi în care veac nu m-aș plictisi. Astea se regăsesc în spectacolele lui independent de bagheta scenografului. Să ai numa' idei și chef de joacă că de plictisit nu ai unde să te plictisești. Și dacă n-ai îți dă el. M-aș muta în oricare.

***
Rubrica „Spectacolele lui...”