Spectacolele lui Alex Ivănoiu

Alex Ivănoiu, anul 1 la UNATC, fost (actual?) Brainstorming, completează primul exemplar din „Spectacolele lui...”. O serie de articole în care vorbim relaxat despre spectacolele care i-au marcat pe oamenii de prin teatru (că artele performative sună pretențios).

Spectacolul care ți-a schimbat viața

Steaua fără nume (r: Victor Ioan Frunză) la CCUNB. De când l-am văzut mă simt mai fragil, mai vulnerabil și mai puternic. Eu nu știu atât de multe despre chestia asta cu dragostea și nici despre chestia asta cu teatrul, dar spectacolul mi-a dat o idee despre ambele. Totul e fix acolo unde trebuie să fie. Spectacolul ăsta a lăsat așa gânduri în mine pe care mi-e greu să le formulez, mi-a lăsat foarte multe frici, totuși mi-a lăsat și foarte multă speranță. Toți, de la actori la regizor, la scenograf au respectul meu. În general nu prea îl aduc în discuții pentru că a fost o experiență foarte puternică pentru mine și încă mi-e greu să articulez ce și de ce mi-a plăcut atăt de mult. Pot doar să articulez că e spectacolul care mi-a schimbat viața.

Un spectacol văzut din întâmplare

Eram la Ideo Ideis anul ăsta și la casa de cultură se juca un spectacol la care nu mai aveam cum să ajung. Așadar am ajuns să văd din nou LUNGS (r: Nicolae Constantin Tănase). Întâmplarea constă și în faptul că în aceași seară Liviu Romanescu a cerut-o în căsătorie pe Denisa Nicolae în timpul ultimei scene din spectacol. Ea i-a zis „Ai stricat spectacolul” și după a zis „Da, doamne”. Nu a stricat spectacolul. L-a făcut și mai puternic decât era. În ultima scenă, cei doi povestesc viața lor împreună și totul capătă alt sens, toate evenimentele sunt mai puternice odată cu cererea în căsătorie. Evident, nu o să se mai repete, de aceea m-a bucurat întâmplarea.

Spectacol salvat de scenografie

Salvat e mult spus pentru că spectacolul nu duce lipsă de calitate, dar scenografia Andreei Săndulescu de la Hotel PM (scenariu, regie, coregrafie Andrea Gavriliu) de la Teatrul German de stat din Timișoara este o plăcere vizuală de o oră. M-am simțit ca un copil pentru prima oară în camera aia cu oglinzi de la circ. Există puține spectacole care pot face un om să zică „Nu credeam că se poate face așa ceva pe scenă”. Jocul ăsta minunat de lumini mă obligă la următorul joc de cuvinte: în unele momente scenografia eclipsează alte mijloace de expresie, alteori le pune într-o lumină mai bună.

Spectacol plăcere vinovată

Unele spectacole capătă o valoare dacă sunt privite dintr-o perspectivă ceva mai simplă, dacă nu te aștepți să vezi performanță. Există deci două spectacole pe care le-aș pomeni: Jake și femeile lui și Dineu cu proști. M-au amuzant ca un banc. Au fost experiențe plăcute, nu m-a pus pe gânduri, dar mi-a oferit o pauză de la gândurile mele și uneori am nevoie de asta. Am râs atât din cauza unor glume făcute bine, cât și din cauza unor încercări de a face glume. Nu știu dacă se pot cataloga drept „spectacole de consum”, dar mi se pare necesar să vezi și așa ceva.

Spectacol care te-a complexat

București, instalație umană. Nu știu dacă intră în categoria de spectacol de teatru fiind mai mult un performance. În orice caz, a distrus ceva în mine, o superioritate falsă asupra unor oameni. Într-un mod haotic mi-a distorsionat părerea despre mine în raport cu orașul în care trăiesc. Ulterior mi-a fost rușine. Nicholas Cațianis întreabă la un moment dat: „ Îți dai telefonul pentru unul de trei ori mai ieftin și cu banii rămași îmbrăcăm un copil al străzii?”. Raspunsul e evident da. Totuși încă am iphone-ul meu 5S și undeva un copil al străzii moare de frig. Acesta e doar una dintre rănile provocate. Spectacolul complexează pe fiecare într-un mod diferit. Dacă nu te-a complexat măcar puțin ești prea complexat să admiți.

Spectacol care te-a dezamăgit

Dansând în noapte de la Teatrul Sică Alexandrescu (r: Vlad Massaci). Dezamăgirea vine din faptul că am văzut filmul. Spectacolul are multe elemente bune, dar din păcate nu o să surpindă în vreun fel pozitiv pe cineva care a văzut filmul după care este adaptat Dancer in the Dark (r: Lars Von Trier). Mădălina Ciotea face o treabă foarte bună și nu e singura, dar, repet, filmul ridică ștacheta prea sus. N-am plecat nemulțumit pentru că respect curajul în toate formele pe care le are.

Spectacolul pe care l-ai văzut de cele mai multe ori

N-am văzut niciodată un spectacol de mai mult de 3 ori. Am văzut O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții la TNB (r: Bobi Pricop) și mă bucuram de fiecare dată. Eu am obiceiul ăsta prost: când aduc pe cineva la un spectacol pe care eu l-am mai văzut, înainte de părțile care mi-au plăcut foarte mult, îi bat pe umăr și le spun „Fii atent aici!”. O oră și ceva cât durează spectacolul făceam asta destul de des. E ceva diferit spectacolul ăsta. Scenografia lui Adrian Damian e o gură de aer proaspăt. E un bun exemplu de curaj, reușită și inovație. Ce face Ciprian Nicula e un risc de la bun început, dar reușește să se păstreze departe de clișeu și nu numai. Pe scurt, e de văzut, e o surpriză,e o performanță din multe puncte de vedere.

Spectacol care te-a făcut să-ți fie frică

Între noi e totul bine (r: Radu Afrim) la TNB. E despre ce se întâmplă într-o familie poloneză din cauza războiului. Mi s-a făcut frică te atâtea lucruri. Mi s-a făcut frică pentru că istoria are plăcerea asta de a se repeta. Mi s-a făcut frică să nu înebunească lumea asta și mai rău. Mi s-a făcut frică să nu se polueze mediul înconjurător și mediul interior. Mi s-a făcut frică de război. Mi s-a făcut fircă de artă. Mi s-a făcut frică de vacanțele în care nu voi merge vreodată. Mi s-a făcut frică de sărăcie în toate ipostazele ei. Mi s-a făcut frică de exces. Mi s-a făcut frică de vulnerabilitate, de trecerea timpului, de pierderi. Mi s-a făcut frică să nu văd bicicleta aia arzând. Mi s-a făcut frică să nu fiu un actor prost. Mi s-a făcut frică de negare. Mi s-a făcut atât de frică încât l-am văzut de 3 ori.

Cel mai bun spectacol despre adolescență

Treaba cu spectacolele despre adolescență e foarte dubioasă. E foarte greu să faci un spectacol bun despre adolescență mai ales pentru că efectul ei e diferit de la om la om. Confuzia și intensitatea sentimentelor se pot considera , dar, din nou, fiecare poate reacționa diferit. Cred că #TEENSPIRIT (Coordonat de Peter Kerek) la Teatrul Excelsior, e un exemplu bun. Am văzut momente care m-au emoționat, momente în care m-am regăsit, dar și momente în care m-am plictisit. Totuși, diferite momente au avut un impact diferit asupra adolescenților care l-au văzut. De aia pot să-l consider cel mai bun spectacol despre adolescență.

Ultimul spectacol văzut

Ali: Frica mănâncă sufletul (r: Radu Jude). A fost un spectacol despre prejudecată, despre lupta cu rasismul și despre cum iubești un om dintr-o lume diferită. Sub lumina faptului că nu dețin adevărul spun că nu mi-a plăcut. Mi s-a părut o variantă conservată a filmului cu același nume: superficială, comprimată, înghesuită și cu o formă găsită probabil din frica de a experimenta mai mult.

***
Rubrica „Spectacolele lui...”