Spectacolele lui Andrei Măjeri

Spectacolul care ți-a schimbat viața

Recunosc că viața mi-a fost schimbată (teatral) de două ori. Ukcuk-ga (bazat pe Mutter Courage de B. Brecht), one woman show cu Jaram Lee, o coreeancă genială, acompaniată de muzică pansori (n.r. operă tradițională coreeană). Am văzut spectacolul în 2012 la Interferențe, festival al Teatrului Maghiar de Stat Cluj. O performanță actoricească și regizorală. Jaram Lee a jucat peste 15 personaje în 2 ore și ceva de spectacol, fiind totodată autoarea cântecelor și a decupajului regizoral. La final, sala aplauda ca un grup de foci bezmetice. Lejeritatea prin care schimba personajele cu un gest n-am mai întâlnit-o la altcineva. Mi-a demonstrat că teatrul trebuie să aibă măreție, că spectacolele, cu riscul de-a cădea în cap, trebuie să caute în permanență grația, dublată de o excelentă tehnică. Iar asta nu ține de context, de resursele de producție sau de amploarea distribuției. Cel de-al doilea exemplu ar fi Richard II, regizat de Yukio Ninagawa, văzut la Festivalul Shakespeare, la Craiova, în 2016. Spațiu gol, 90 de actori. A fost pentru prima oară când un actor mi s-a părut transparent (Kenshi Uchida - protagonistul). Și pentru că nu mă pot abține, aș menționa și Produse Domestice, regizat de Ioana Păun. A fost în topul meu anul acela. Un spectacol cu un subiect acut, foarte bine făcut, arătându-mi că producțiile cu tematică socială nu trebuie să fie lipsite de latura estetică, ba din contră.

Un spectacol văzut din întâmplare

7/7, un spectacol coregrafic cu Baczó Tünde, producție a Teatrului Maghiar de Stat „Chiky Gergely” din Timișoara. Am ajuns absolut din întâmplare la acest spectacol, în Festivalul Shakespeare de la Craiova, un spectacol de mici dimensiuni, fără o extraordinară promovare, programat la o oră nefericită. Dar sunt absolut convins că toți cei care au fost în sală în acea zi au plecat impresionați. Mi-a rămas la suflet și îmi doresc mult să-l aduc la POINT Cultural Hub în curând, pentru publicul bucureștean.

Spectacol salvat de scenografie

Sunt din ce în ce mai multe, dar e vorba de o falsă salvare. E ca și cum ai salva un om de la înec și l-ai pune pe rug. Teatrul înseamnă autor + actor + regizor + scenograf + spectatori + luminist + sunetist + costumier + regizor tehnic + recuziter +… (a se citi și la genul feminin toate aceste persoane de maximă importanță).

Spectacol plăcere vinovată

Și pentru că o plăcere vinovată e ceva la care poți reveni cu o frecvență dubioasă, aș nominaliza aici toate fragmentele de pe YouTube din tot ce-a făcut Tomaz Pandur vreodată. Sunt 100% stalker. Anul trecut, i-am văzut în sfârșit ceva live, FAUST, la Interferențe, dar recunosc că mai bine rămâneam la fragmentele de pe net. Am strivit corola de minuni.

Spectacol care te-a frustrat 

Cam toate spectacolele care durează mai mult de două ore, cele care au un ritm de-ți vine să te sinucizi, cele care îți bagă în față sintagmele: „s-a lucrat cu actorii”, „actorii s-au scos”, „scenografia a fost WOW”, „ce text bun”, „regia n-a fost asumată de actori”! Ok, dar facem și noi niște teatru? Nimeni nu vine la un spectacol să se plictisească și e de la sine înțeles că se lucrează cu actorii (sau cel puțin așa ar trebui să fie). Există scăpări de ritm (burți cum le zicem noi), chiar și în cele mai bune reprezentații, scene ratate, neputințe, toate astea dându-le un grad de viu. Dar uneori mă sufocă excesul de adevăr pe scenă. Prefer ca lucrurile să fie credibile în estetica propusă, să aibă ritm și mesaj. Fără prea multă masturbare actoricească, regizorală sau scenografică. E important să existe un echilibru care să facă spectacolul să aibă un flow bun.

Spectacol care te-a dezamăgit

Nu mă dezamăgesc spectacolele. Pentru că spectacolele nu există fără noi. Uneori nu suntem suficient de deschiși, sau pur și simplu spectacolele nu ating universul nostru intim. Adesea mă palpit exagerat, pentru că merg la teatru să-mi placă, comentez, îi incomodez pe cei sensibili, îmi fac falși dușmani. Totuși, mă dezamăgesc oamenii care se mint pe scenă și în jurul ei, ambalajele exagerat marketate și fără content, neputința recunoașterii eșecului, genialitatea perpetuă care parazitează teatrul românesc și nu-i permite să rupă barierele internaționale (din punctul meu de vedere, există o sigură excepție viabilă în acest sens, Gianina Cărbunariu). Pe oamenii de teatru îi iubesc și tot pe ei îi detest. Formulă pe care o aplic în egală măsură cu mine, fiind un aprig critic al propriilor incapacități. O premisă bună ar fi sa mergem la teatru când chiar avem poftă/nevoie, dar nici asta nu garantează ceva.

Spectacolul pe care l-ai văzut de cele mai multe ori

Agamemnon de Rodrigo Garcia, regizat de mine la naționalul clujean. Nu pentru că aș fi obsedat de spectacolele mele, ci pentru că m-am cam nimerit la fiecare reprezentație în oraș, dar și pentru că îi iubesc enorm pe cei trei actori (Sorin Leoveanu, Miriam Cuibus, Sânziana Tarța). Simt că am făcut împreună un show necesar, pe un subiect acut, tratat cu mult umor. De regulă nu văd un spectacol a doua oară. O excepție notabilă ar mai fi Strigăte și Șoapte, regizat de Andrei Șerban la Teatrul Maghiar de Stat Cluj. L-am văzut la premieră și apoi după 6 ani. Nu îmbătrânise deloc.

Spectacol care te-a făcut să-ți fie frică

N-am așa ceva. Sunt fan filme horror și îmi plac senzațiile tari. Râd ca idiotul la momentele tensionate. Am reacții paradoxale când altora le este frică. Îmi doresc enorm să fac un spectacol horror, dar deocamdată, la nivel de convenție, mi se pare imposibil. Dar promit să caut în continuare soluții/context/pretexte/subtexte.

Cel mai bun spectacol despre adolescență

Martiri de M. von Mayenburg, regizat de Radu Nica la Teatrul German din Sibiu. E un must see! Super trupă, super regie. Totul la superlativ.

Ultimul spectacol văzut

Menajeria de sticlă a Alexandrei Penciuc, la POINT Cultural Hub, unde recent am devenit director artistic. O bijuterie, o sinteză a piesei clasice, extrem de poetică și de bine jucată. Recomand!

Un decor în care ai vrea să te muți

Recunosc că atunci când lucrez m-aș muta în decorurile propriilor spectacole, pentru că sunt lumi la care particip creativ încă de când citesc prima oară textul (de când îi descopăr crăpăturile în care să mă strecor și eu). Iar ele mi se arată dansând și nu de puține ori rămân în decor după repetiții și dansez. M-aș mai muta și în decorurile celor de la NUMEN, o echipă extraordinară de scenografi croați, alături de care sunt convins că voi lucra curând. 

***
Andrei Măjeri este unul dintre cei doi câștigători ai proiectului SATELIT, o colaborare Apollo111 și SUB25 pentru a sprijini tinerii regizori de teatru și montarea de texte de dramaturgie românească pe scenele de la noi. Spectacolul Pulverizare, regizat de Andrei Măjeri după un text de Alexandra Badea, are premiera pe 30 septembrie, la Teatrul Apollo111. Din echipa spectacolului mai fac parte Alexandra Panaite (scenografie), Flavia Giurgiu (mișcare scenică) și Eranio Petruska (video). Distribuție: Smaranda Caragea, Ada Galeș, Alex Bogdan și Nicholas Cațianis.

***
CITEȘTE ALTE ARTICOLE DIN SERIA SPECTACOLELE LUI...