Spectacolele Victoriei Raileanu

Spectacolul care ți-a schimbat viața

Mi se pare foarte mult să spun că mi-a schimbat viața, dar sunt sigură că O mie de motive cu Florin Piersic Jr, în regia lui Horia Suru, mi-a mers direct la inimă. Cred că impactul unui spectacol/film/concert depinde foarte mult de perioada în care te afli. Tu cu viața ta, mă refer. Am văzut O mie de motive anul ăsta, la Ideo Ideis. Cred că eram îmbătată și de toată atmosfera festivalului, de energia mișto a copiilor ălora. Nu spun că ăsta e motivul pentru care mi-a plăcut spectacolul, bineînțeles, dar a fost exact ce trebuia în momentul ăla. Când am ieșit din sală, îmi venea să râd singură.

Făcând și improvizație, mi-a plăcut tare mult cum au fost combinate aceste două lucruri – o structură fixă și necesitatea de a te baza pe altcineva. Cred că au mers perfect împreună în cazul ăsta. Și nu vreau să fiu părtinitoare sau subiectivă, dar nu știu dacă altcineva de la noi ar fi putut duce spectacolul ăsta mai bine decât o face Florin Piersic Jr.

Un spectacol văzut din întâmplare

Nu mai țin minte în ce context am ajuns să văd Fetița din bolul peștelui auriu în regia lui Radu Afrim, un spectacol al Teatrului German Timișoara. Cred că eram prin oraș și aflaserăm că au venit în turneu cu spectacolul la Teatrul Odeon (sper să nu greșesc). Întotdeauna când mergeam la Timișoara îmi spuneam că, dacă e în program, merg să îl văd. Și iată că l-am văzut în București.

Știu că nici nu am avut locuri, am stat pe jos, înghesuiți. Spectacolul fiind în limba germană, supratitrat, am crezut că îmi va fi greu să urmăresc, dar nu am simțit cum a trecut timpul. Am râs mult, am plâns puțin, de foarte multe ori nici nu simțeam nevoia să citesc supratitrările, înțelegeam tot. Iar eu nu știu o boabă de germană.

Spectacol salvat de scenografie

Am văzut multe spectacole până acum cu scenografii minunate, dar nu pot să spun că asta le-a salvat. Poate că nu a fost combinația potrivită. Poate că nu am văzut un spectacol foarte prost cu o scenografie foarte bună :)

Spectacol care te-a complexat

Nu pot să mă gândesc decât la Raoul al lui James Thiérrée. Din primele minute am fost fascinată de omul ăsta. Dar fascinată la modul fanatic. A trebuit să merg și a doua zi la spectacol, pentru că nu concepeam cum e posibil ca un om să facă toate lucrurile alea. Eu abia dacă reușesc să fac roata țiganului, și mă simțeam ca cel mai mic păduche al pământului când Thiérrée îmi demonstra că e mai mult decât posibil să treci de toate limitele imaginabile și inimaginabile ale corpului tău. A fost magie. Și nu mă interesează câte trucuri a folosit. Eu am crezut tot.

Spectacol care te-a dezamăgit

În clasa a 12-a am mers cu un prieten bun la un spectacol, la Teatrul Odeon. Nu îmi amintesc cum se numea spectacolul, nici cine juca (probabil pentru că nu îi cunoșteam încă pe actori), dar știu că am plecat la pauză și nu am vorbit jumătate de drum spre casă. Eram destul de supărați de ceea ce văzuserăm. Dar eram și foarte exigenți. Tocmai ce ne mutaserăm în București și credeam că aici vezi doar teatru de la foarte bun în sus.

Spectacolul pe care l-ai văzut de cele mai multe ori

Cu siguranță Asta-i tinerețea noastră în regia lui Radu Iacoban. Prietena mea, Ioana Blaj, juca în acest spectacol la Godot Cafe Teatru și, uneori, când o sunam să ieșim în oraș, îmi zicea „nu pot, că am spectacol. Dar hai la spectacol și mai stăm după”. Am văzut premiera, vreo șase spectacole între și apoi ultima reprezentație. Cred că eram fanul numărul unu.

Spectacol care te-a făcut să-ți fie frică

Nu am simțit chiar frică, dar când am văzut Frig în regia lui Alex Bogdan, montat la Teatrul Unteatru, am simțit că cineva îmi umbla la măduva spinării. Mi-a venit să ies de vreo zece ori, dar stăteam la mijlocul rândului și mi-e rușine să fac lucruri de genul ăsta, oricât de rău mă simt.

Frig tratează o problemă extrem de actuală, bullyingul, și o tratează atât de brutal încât mi s-a făcut teamă puțin de vremurile pe care le trăim. Știam textul lui Lars Noren foarte bine, știam ce urmează, dar cu toate astea am fost atât de surprinsă de final, încât am ieșit mută din sală. În timpul spectacolului, îmi dorisem atât de mult să fi făcut Alex Bogdan o schimbare majoră la text, să se întâmple altfel, să fie alt final.

Mersesem la spectacol la propunerea unei prietene și i-am zis după că nu mai merg pe mâna ei. În glumă, evident, dar atunci credeam. Știu că sună mult, dar am ieșit de acolo simțind o mare nevoie să îmi zică cineva constant că totul e bine, că e doar un spectacol.

Cel mai bun spectacol despre adolescență

În anul II de facultate (adică 2010), colega mea de la regie, Catinca Drăgănescu, mi-a propus super timid să joc un rol în regia ei pentru finalul anului. Trebuia să o joc pe Adriana în Vremea Dragostei, Vremea Morții de Fritz Kater. Evident că am zis da. Eram ahtiată să lucrez mult și orice. Am iubit spectacolul ăsta atât, atât, atât de mult. E despre un grup de adolescenți care vrea să evadeze din Germania de Est. E despre „să plec sau să nu plec?”. E despre „n-am aer dacă nu sunt liber”. În anul III, Catinca a decis să își dea examenul de licență cu el. Deci am reluat lucrul și a adus niște modificări. L-am construit frumos – cu coregrafii repetate până la 2 noaptea în Platoul de la UNATC, cu I want to break free cântat pe instrumental improvizat de băieți, cu momente de slow-motion live :)). De fiecare dată când îmi amintește Facebook-ul de perioada aia îmi vine să le scriu tuturor să îl refacem. Mna, am dat ca exemplu un spectacol în care am jucat chiar eu :)

Și mai am unul foarte mișto, dar din păcate, nici nu se mai joacă și nici nu am foarte multe detalii despre el. În 2012, eram trainer la T4T (Theater for Teenagers) la Timișoara, și am văzut un spectacol care m-a lăsat mască. Ideea festivalului era ca fiecare trupă să facă un spectacol pornind de la o poză. Acești copii de la Trupa Heavenly Hell, sau HașHaș, au făcut un spectacol despre adolescenți ai căror părinți divorțează sau se despart. I-au avut ca traineri pe Conrad Mericoffer și pe Ștefan Huluba. Înainte de ediția asta, lucrasem doi ani la rând cu HH. Am apucat să-i cunosc și să ne apropiem chiar dacă în fiecare an veneau recruți noi. Erau niște copii extraordinari. Transmiteau orice cu o forță de care eu nu eram în stare la vârsta lor. De fiecare dată când lucram cu ei, mi se făcea pielea de găină de cel puțin cinci ori pe oră. Dar cu toate că știam ce pot să facă, după spectacolul ăsta am rămas țintuită în scaun. Nu puteam să mă ridic, îmi venea să stau acolo și să plâng.

Un decor în care ai vrea să te muți

M-aș muta oricând în orice decor din orice spectacol făcut de Radu Afrim. Dar mai ales m-aș muta în decorul din Boala familiei M de la Teatrul Național din Timișoara. De vină e Velica Panduru. A construit o casă într-o pădure sau o pădure într-o casă. Trebuie spus că spectacolul se joacă la Sala 2, un fost manej imperial, deci e ceva imens.

***
Rubrica „Spectacolele lui...”
Dacă vrei s-o vezi pe Victoria în „Cea mai călduroasă zi din an”