Teona likes: Omul Pernă

Piesa e scrisă de Martin McDonagh (scenarist și regizor In Bruges și Seven Psychopaths) și a primit numeroase premii (Olivier Award, New York Drama Critics' Circle Award, după Tony Award). A mai fost montată în România de Radu Afrim, în 2008, la teatrul Maria Filotti din Brăila și la Teatrul Odeon din București.

 

Povestea urmărește o zi din viața lui Katurian Katurian Katurian, un scriitor fără prea mult succes, care se trezește la secția de poliție acuzat că a ucis niște copii, pentru că modurile în care au fost omorâți se regăsesc în povestirile lui. Katurian e presat și luat peste picior de cei doi polițiști, evident unul rău (Ariel) și unul bun (Tupolski), care îi citesc cu voce tare anunțurile crimelor din ziare iar apoi pasajele din povestirile lui care corespund cu ele, punându-l în situația în care singurele variante sunt că ori el a făcut-o, ori că a încurajat pe cineva s-o facă, prin brutalitatea și perversitatea ideilor lui. Pentru a-l șantaja, polițiștii îl aduc pe fratele lui Katurian (Michal) la secție și îl amenință că dacă nu depune mărturie, îl vor tortura și închide și pe acesta. Scriitorul le spune polițiștilor că Michal „nu e ca toți ceilalți” și că e mai „încet la minte”, din cauza abuzurilor făcute de părinții lor, care sunt și motivul povestirilor lui violente. Instabilitatea emoțională a lui Michal devine centrul de interes al celor doi polițiști, manipulând interogatoriul astfel încât Katurian ajunge să fie mai preocupat să îl apere pe fratele său decât pe sine.

 

În scurt timp, masa de interogatoriu pare înlocuită de o masă de operație, pe care sunt puse toate viețile celor din cameră și înțepate intermitent, până când se lasă cu sânge peste tot. Frustrările polițiștilor se îmbârligă cu dorința ardentă a lui Katurian ca povestirile lui să continue să fie citite chiar dacă el va fi executat, care se dovedește mai puternică decât importanța propriei lui vieți, iar trecutul lui Michal e trântit și el pe masa de operație, devastând și dirijând cursul evenimentelor.

 

Actorii sunt într-un continuu crescendo, la fel ca personajele lor, care spre sfârșit își asumă trecuturile care cu cât sunt mai disecate pe parcursul interogatoriului, cu atât mai înăbușite și îngropate de inabilitatea de a le vindeca.

Povestea care începe într-o agitație amețitoare, se târăște spre sfârșit în monologurile personajelor atât de crude și auto-critice încât devin obscene. Katurian și cei doi polițiști obosesc de acuzații și contraargumente, iar tot ce rămâne e disperarea latentă de a lăsa ceva în urmă și de a nega cât de fragili sunt de fapt.

 

___