Unu la unu: Colaj cu vrăjitoare aruncate-n cuptor

Are 20 de ani și o adoră pe Cruella de Vil. E malefică, dar senzuală, apariție disprețuită de cei mai mulți. Dar Mihai Lăcătușu asta preferă să producă prin colajele sale. Mici piese de teatru cu personajele puse pe rele, care în loc să salveze lumea, își mișcă șoldurile pe muzică veche. Femei fatale, dar imperfecte, ce nu se vor frumoase, ci doar reevaluate prin colajele născocite ca un element de atracție.

Mihai și-a câștigat primii bani din colaj. Anul trecut, boboc la facultate fiind, a făcut cinci colaje cu celebrități și multă șampanie pentru numărul aniversar al revistei Viva.

(Vecinii de la trei ascultă Bonnie Tyler - Heroes, ceaiul de salvie fierbe-n ibric pe un aragaz vechi de 30 de ani, iar Mihai își ține fața-n pumni și începe să vorbească.)

Primul colaj pe care l-am făcut a ajuns la tine acum patru ani, de ziua ta. Îl mai ai?

Da, Oană, încă îl mai am. Aș putea spune că suntem la paritate. Mi-ai dat primul tău colaj și eu ți-am dat cazare pentru el. Și ce mai cazare. În biblioteca mea cu reviste. Sunt aproape sigur că acum doarme între două pagini de publicitate. Pe undeva pe lângă Cate Blanchett în reclama pentru Si de la Armani și vreo domnișoară sprijinită de o geantă de la Prada.

Și te-a inspirat cumva?

Nu știu dacă să-i spun inspirație. Dar cred c-a fost sigur o deșteptare. Un remake după păcatul originar. Ai fost un fel de Evă contemporană care mi-a întins colajul și apoi mi-a dat de gândit.

Cred că simbolurile biblice ne atrag pe amândoi.

Da, haha, așa se pare.

Păi, și cum te-ai apucat explicit de colaj?

Fac și ilustrație. Mă rog, făceam. M-am plictisit și am căutat ceva nou. În prima instanță combinam ilustrația cu arta asta a colajelor, dar treptat una a dizolvat-o pe cealaltă. Au rămas doar colajele. Pentru moment. Nu-s o persoană statornică. Dacă mă uit la primele mele „colaje” mă apucă râsul. Nu le pot numi așa. Sunt doar fețele unor dudui care-s acoperite cu flori și culori. Într-a 12-a mi-am descărcat Photoscape-ul. Atât știam să fac. A, da, și să decupez digital în GIMP, un fel de Photoshop pentru amatori. Deci, în ultimul an de liceu m-am apucat explicit de colaje. Le făceam în GIMP și le postam pe Facebook. Cam așa fac și acum, doar că între timp mi-am deschis și un blog, am renunțat cu durere la GIMP. Dar tehnica decupajelor mele s-a îmbunătățit. Tot într-a 12-a am reușit să iau legătura cu Karin și am publicat două dintre colajele mele în primul caiet SUB25. Și ce încredere am prins în mine. Cred că asta m-a provocat să nu dau treaba asta la o parte, cum am făcut cu ilustrația.

Câte ai făcut până acum?

Nu știu. Nu știu dacă am peste 50 de colaje. De obicei postez 3-4 colaje pe lună. Șterg multe dintre ele. Pe blogul meu au rezistat doar acele colaje care mi-au părut mie muncite și care pot să spună o poveste. Colajele mele sunt mini-piese de teatru. Dacă personajele nu știu să recite Luceafărul, n-au ce căuta în văzul lumii!

Până ajunge colajul pe Facebook și pe Tumblr, ce se întâmplă?

Eheee. Multă gălăgie și multă Romica Puceanu, Corina Chiriac... Muzică lăutărească. Câteodată și câte ceva de la Lori Groza. Oricum, muzică colorată pe fundal, care să concureze cu temperamentul meu. Nu termin într-o singură zi un colaj și până la forma finală au loc multe modificări. De fiecare dată trebuie să revin asupra colajului după ce l-am terminat și mai schimb ceva.

(Se soarbe ceai. Vecinii ascultă Vino iubire înapoi de la Corina Chiriac. În fața blocului, un flăcău la pieptul gol strigă la ziduri și cere un foc.)

Eu aș vrea să încerc și colaje à la Bîrlădeanu, cu imagini decupate din reviste. Te bagi?

Oană, aici nu mă bag. Te las pe tine. Sunt un comod incurabil. Mai ții minte că am făcut comparația aia între temperamentele noastre și am ajuns la concluzia că dacă am merge într-o vacanță în Paris... tu, în secunda doi, ai lăsa bagajul și ai pleca în recunoaștere de capul tău pe străzile Parisului. Iar eu.... Ei bine, eu, comod cum mă găsesc ca de obicei, ar trebui să mă adun și să mă odihnesc câteva momente. Forma asta digitalizată de făcut colaje e o adevărată binecuvântare pentru mine.

Ai câștigat bani din asta?

Da. Am avut câteva proiecte plătite. De exemplu, anul trecut am lucrat cu revista VIVA! și le-am făcut proiectul aniversar de 16 ani. Tot așa am colaborat cu editura Crime Scene Press. Am făcut coperta pentru romanul lui Ken Bruen, Martirele de la Magdalen. Acum, îți dai seama, nu m-aș putea plictisi de proiecte și de colaborări niciodată. Așa că sper să fie cât mai multe în viitor.

Eu caut să mă răzvrătesc în colaje. Tu ce cauți? Care-i scopul lor?

Prin colaj mi-am regăsit imaginea a ceea ce m-am temut să fiu. Sau a ceea ce mi-am mărturisit că visez să fiu. Fascinant, dar și contradictoriu. Și spun asta chiar dacă poate suna prea pompos. Asta-i pentru mine, în termeni egoiști, colajul. Iar pentru cei care-mi văd colajele și se opresc câteva momente să le privească mai atent, aș vrea să cred că aprinde în ei un fel de sentiment de emancipare sau de eliberare. Mai degrabă într-un sens social. Și dacă mi-ar mai putea privi colajele și dintr-o ușoară perspectivă feministă, atunci asta ar fi bomboana de pe colivă. Colajele mele surprind cumva „asasinarea” simbolică a masculului cu pretenții dominante.

Ești mult mai sexual decât mine în colaj. De ce atâta free the nipple?

Arta, toată, e erotică, spune Klimt. Nu o înţelege cine o priveşte altfel.

Cum îți alegi femeile puternice din colaje? Cât durează procesul creativ?

Ultimul meu colaj a fost gata în 16 ore, dar asta nu înseamnă că lucrez încontinuu la el. Altfel, mă plictisesc. Lucrez pe părți sau din părți. Îmi ia ceva timp, mai ales când lucrez pentru un proiect, de exemplu, cum a fost coperta pentru romanul lui Bruen. Dezvolt o teză, încerc să livrez mesaje, creez o atmosferă care să exploateze vizual corpuri, fețe și priviri. Personajele trebuie să fascineze și să aibă aura asta de femei fatale încărcate de simbolism erotic. Dar nu toate sunt frumoase. Nu pun accentul pe frumusețea aia clasică. Personajele-femei din colajele astea ale mele nu sunt deloc prototipul voluptății și al seducției. Dacă pun în evidență imperfecțiunile personajelor mele și ele sunt reevaluate și percepute ca elemente de atracție de cei care le privesc, atunci eu mi-am făcut treaba.

Despre ce personaje vorbești mai exact?

Uite, dacă mă gândesc la mine când eram mic, pe la 5-6 ani, știu că mă uitam la tooooate desenele animate posibile și mă bosumflam mereu când vrăjitoarele erau aruncate în cuptor și nu puteau să le tragă o bătaie zdravănă eroilor, care și-asa mi se păreau super-falși. Astea sunt personaje care fascinează. Nu cele care caută mereu să facă lucruri corecte și să salveze situația. Vreau să cred că în colajele mele joacă cele mai disprețuite apariții din literatură, din filme, din tablouri, din orice care are legătură cu o operă de artă și un public.

Rămâne hobby, vrei să continui ca profesie cu altceva?

Mă, vreau să rămână mai mult de un hobby. Aș vrea ca asta să se dezvolte mult și să se vadă din ce în ce mai mult colajul în România. Atât în campaniile publicitare, cât și în expozițiile din muzee. Vreau să perseverez și să continui într-un domeniu în care cred că va rezista colajul printre multe altele. Ca publicitatea, de exemplu.

Ne facem expoziție?

Nu sunt pregătit acum pentru o expoziție. Eu abia îmi cunosc numărul colajelor mele și nici pe ăla bine... Dar într-un vitor, cândva, într-o altă viață, ne vedem și o facem și pe asta!

Cum ai defini arta? Eu i-am spus „arta unor dumnezei”.

Nu știu cum, dar îi cunosc unul dintre avantaje. Și se aplică și lucrărilor mele. Avantajul artei este că atunci când îi plictisești pe cei din jur, aceștia își închipuie că e vina lor.

(Pe fundal: „E frumoasă și-i stă bine, Ileană, Ileană / C-a secat inima-n mine, Ilenuța mea.”)
_

Fotografi cu fotografi, designeri cu designeri, ilustratori cu ilustratori, Unu la unu e o serie de interviuri luate și date de oameni cu pasiuni comune.