În hainele Andreei Bădală

Andreea Bădală, „1,62m, 50 de kile, părul scurt”. Fragilă ca o floare care abia scoate capul primăvara, ce te lovește mai întâi la ea sunt ochii albaștri, aproape perverși când nu sunt nemiloși. Apoi râde, și are un râs copilăresc, care te pune în încurcătură, pentru că dintr-odată e fetița cu care în copilărie îți spuneai secrete sub cearșaf, orice. Atunci e momentul în care îți dai seama că nu poți s-o ginești.

„Încă de când eram mică simțeam lucruri foarte intense din punct de vedere erotic, adică am avut ani de zile în care visam foarte mult. Dar nu erau vise din alea foarte cheesy în care mă văd cu unul și-l dezbrac și asta e, ci erau duse într-o extremă de poetic și de fantezie până la suprarealism, în care peisajele se schimbau, în care eu zburam și după aia intram în apă, era totul foarte feeric.”

Andreea și-a lansat brandul acum doi ani jumătate și a adus o exigență nouă pe piața românească – o colecție-concept, la care a lucrat cu o echipă de design (studioul Lundi et Demi). A continuat cu același studio, la o a doua lansare la Anexa MNAC, unde manechinele-gospodine trebăluiau lasciv pe mesele de călcat, într-o atmosferă în care aproape se simțeau aburii de la fierul de călcat. Asta pentru că totul e gândit la ea, totul e fantezie. Andreea nu face haine, ci creează un univers întreg în jurul lor.

„Când eram în căutări, ca direcție artistică a exprimării mele în haine, mi-era ușor jenă să exprim tot ce era în mine. Știi că sunt momentele alea în care te gândești, tot învățând și evoluând, da, dar parcă designerii ăia conceptuali sunt mai tari. Întotdeauna sunt foarte legate, procesul de autocunoaștere și de creație. Creația vine de undeva și-și ia seva și din autocunoaștere și din factori externi. Creația e orice faci de la zero și aparține de tine.”

Între timp, Andreea a crescut mare. A ajuns în Vogue (Italy și UK), pe Inna, pe Lady Gaga și pe Britney Spears în videoclipul Work Bitch.

Hainele ca obiect de fantezie

„Mi-am dat seama că-mi doresc de fapt să creez niște obiecte pentru un moment de fantezie. Și momentul ăla de fantezie depinde în primul rând de fiecare purtător în parte. Poate cineva să spună c-a fost o seară superbă pentru c-a aprins două lumânări și a făcut lucrurile alea despre care am auzit cu toții. Ce m-a enervat pe mine de-a lungul timpului e că vizibilitatea acestui moment de fantezie era foarte kitsch, foarte porno. Normal că e partea animalică, că nu mă refer doar la adorație divină, dar sunt o mie de nuanțe și trăiri. Abia de câțiva ani s-a dezvoltat cumva ideea asta că există un lux erotic, un produs care să satisfacă această fantezie, s-o aducă în realitate. Înainte era fie inaccesibilă publicului, fie ce era accesibil era foarte prost și made in China.

Mi se pare că e înțeles greșit că un harnașament e porno. Nu e neapărat doar asta, poate fi și asta. Un om care înțelege numai filmele porno nu înțelege sensibilitatea asta. Și dacă nu ai sensibilitatea asta nu ai un anumit grad al senzației.”

Le-ncerci pe tine?

„Acuma, sincer, unele da. Nu am încercat chiar tot, cred c-ar fi plictisitor. Inițial, nu voiam să virez în comercial tot ce fac acum, doar că mi-am dat seama că nu am cum să mă-ntrețin. Aveam niște idei mult mai duse la extrem și pe erotic. Chiar dacă erau niște piese foarte purtabile, îmi imaginam de exemplu colaborări cu artiști care să-mi facă niște desene foarte erotice pe care să le imprim pe căptușeala unui trenci, că trenciul e așa fetișist, și să cumperi obiectul și înăuntru să ai un obiect de care nu știi, să fie inclus în el și care să-ți facă filmul – tot felul de lucruri de genul ăsta pe care încă nu le-am făcut. Cred că dacă le-aș fi făcut, nu reușeam să mă-ntrețin. E foarte nișat și așa ceea ce fac. Adică am stat sezoane întregi, am fost la locul nepotrivit și m-au ales doar câțiva oameni, pentru că aveam lângă mine mass market și branduri pe care le-ar purta oricine pentru că sunt pentru toată lumea și da, e o nișă grea, chiar dacă e pe val. Era și mai greu dacă nu era pe val, dar acum e pe val.”

Jocuri erotice

„Mie încă mi-e rușine să zic absolut oricui că, da, eu îmi cumpăr așa lucruri doar pentru… Le spun prietenelor. E o chestie normală, dar am văzut reacții foarte ciudate. Tocmai din cauză că nu e percepută ca o joacă mișto, ci ca o chestie scârboasă, ah, jocuri erotice, nici măcar nu li se spune așa – chestii perverse, mai degrabă așa se exprimă lumea. Majoritatea nu sunt niște oameni deschiși, sunt oameni care se uită la modele, poate se uită la 1.000 de filme porno dar nu sunt niște oameni creativi. Mi se pare că există o doză de inocență și-n momentele cele mai hardcore și erotice, și invers. Există niște doze care fac totul să fie foarte frumos. Și există partea asta de joc, pe care multă lume o uită. Chiar poți să râzi când faci sex, chiar poți să te joci, e cel mai mișto joc pe care-ți mai rămâne să-l faci după ce ai trecut de jocurile alea ale copilăriei, nu? Sunt cam aceleași unelte, dar jocul poate să aibă multe nuanțe.”

Intimitate

Mi-ar fi plăcut să te cunosc puștoaică, în adolescență, neformată.

Și mie mi-ar plăcea să mă văd așa o zi, cum eram acum 10 ani. Eu nu am avut un parcurs firesc, așa din punct de vedere sentimental, pentru c-am trecut prin niște chestii care nu au fost tocmai normale. Adică am fost foarte îndrăgostită de prietenul meu din liceu, ne-am despărțit dintr-o prostie, tot timpul după aceea și eu și el ne-am dorit să ne-mpăcăm, dar între timp el a făcut un atac cerebral. Și chestia asta m-a marcat atât de mult încât am mers la extrema cealaltă, în care îmi doream să nu mă mai atașez de nimeni, m-am depărtat de firea mea. Pur și simplu nu mă mai atașam de nimeni, mulți ani. Și după aceea când am reușit să m-atașez, am avut mult timp o frică de a pierde persoana dragă. Lucrurile astea rămân foarte adânc. Și cred că din cauza asta nu am evoluat tocmai normal, ca om, ca relaționare cu alții. Cred că în mod special în relație cu sexul opus. Mi-am dorit, și clar de aici pornește totul, mi-am dorit foarte mult să fiu independentă. Nu am avut niciun prieten până la ora actuală de care să depind în vreun fel, nici material, emoțional sunt oricum o persoană care dacă te place, te place forever, genul ăla; dacă nu, nu.

Cred că și primele experiențe și firea te setează într-un anumite fel și după aceea toate alegerile pe care le faci nu sunt din seria aia foarte comodă. Cred că te formează într-un stil ușor mai dramatic, în sensul în care simt foarte puternic lucrurile, o hipersensibilitate dar nu la modul că vii la mine și mă găsești plângând. Nu, nu așa. Toți cei care mă cunosc spun că sunt dură, zic „Ah, tu treci peste orice”. Dar dacă treci peste nu înseamnă că nu le simți, sau nu le exteriorizezi într-un anumit fel.

Ce-i drept, ai o doză de duritate în tine, dar e totuși un amestec.

Ne-am mutat împreună (n.r cu prietenul, ei, Barbu) și la un moment dat a venit o doamnă care ne ajută cu curățenia că eu stau foarte mult plecată și eu îi zic „Pot să-i zic eu să spele și frigiderul și nu mai știu ce și nu mai știu unde?” „Da mă, spune-i tu, dar vezi să nu-ți iei fața aia ta super rece, c-o s-o sperii rău de tot”. Și pe urmă am mai tot auzit-o „A, ai făcut fața aia”.

Brand

„Vreau să duc brandul principal în direcția asta, în care oferi inclusiv un set de produse pentru crearea fanteziei, vreau să dezvolt cât mai mult fantezia. Din păcate, sau din fericire, există întotdeauna factorul vânzare care te direcționează. Adică tu ai niște lucruri în cap, niște pași pe care vrei să-i faci, dar factorul vânzare vine împotriva ideilor pe care le ai tu în cap, pe care vrei să le urmezi, și atunci trebuie să te supui și pieței. Balansul ăsta e cel mai greu de ținut, între direcția pe care vrei s-o ai și ceea ce ți se cere. Involuntar, o dată ce ți se cere pe anumite piețe și începe să se vândă destul de bine, deja ți se impune, nu mai ai de ce să zici nu, decât dacă nu vrei să mai vinzi, punct. Încă nu există o cerere atât de mare încât să se susțină suficient de bine, deși se pot face atâtea lucruri. Nu se dezvoltă la fel de rapid ca prêt-a-porter-ul pentru că nu e consumat atât de mult.

Și pe partea asta, de a doua linie, vreau să merg în continuare pe produse foarte accesibile și foarte ușor de purtat, dar jucăușe, în sensul ăla de kids play, un pinup adolescentin. Și e foarte mișto că sunt chiar două părți din mine. Eu am o parte din asta foarte barocă și încărcată ca look și ca fantezie, cum aș vrea eu să arăt sau cum aș vrea eu să trăiesc, și am o parte în care mi-aș dori să renunț la corset, cum ar veni, și să fiu foarte comodă. Dar nu trebuie să se anuleze una pe cealaltă. Și mă și relaxează foarte tare să fac ambele colecții, deși e greu să ții două colecții pe sezon, mă relaxează foarte tare trecerea. Ca atunci când mănânci o mâncare foarte grea dar bună, gen foie gras, dar pe bune, nu poți să mănânci asta zilnic, în schimb, sălățele bune și sandwichuri cu pâine eco poți să mănânci. Sau mirosurile astea foarte senzuale și foarte grele cu mosc, față de un parfum foarte fresh, pe care abia îl simți, dar e acolo.”

Final

„Azi e luni și sunt cel mai fresh pentru c-am dormit. E ora 19:30, până la ora asta nu mi-am verificat mailurile decât pe telefon, am avut numai întâlniri, am intrat în atelier de 3 ori, foarte pe grabă, nu am reușit să fac programul deși am primit comenzi noi și s-au schimbat lucrurile și în niciun fel nu am reușit să lucrez la proiectele pe creație pe care le am pentru săptămâna asta și cealaltă. Pentru că evident, dacă vrei să lucrezi cu mine, vrei ceva creativ. Și acel ceva creativ nu mai are când să se nască.

Aș fi putut să vorbesc mai frumos dacă citeam mai mult. Dar de când m-am apucat de meseria asta nu mai fac nimic altceva. Ba, mai fac și sex, de unde îmi iau inspirația. Documentez totul, îți dai seama.”

***
Interviu apărut în Caietele SUB25 #1. Revista se găsește în rețeaua Cărturești, inclusiv online, și-n librăriile Anthony Frost și Kyralina.

OPEN CALL pentru Caietele SUB25 #2.