CONCURS: Cabinet de curiozităţi de designer

Redacția | 29 Oct 2014

ROD Cărturești te provoacă să îți scoți curiozitățile la lumină!

Toamna se numără borcanele și punem la murat toate chichițele adunate pe ultima sută de metri din an. Ticuri, ciudățenii, nasturi și ace cu gămălie, petale de la foști, scoici cu înțepături în tălpi, rujul topit, șnururi și ochi umezi - toate lucrurile mici și ciudate pe care le păstrezi și le iei cu tine în fiecare apartament nou, ca niște pistrui de care ți-e drag, că sunt ai tăi.

Toamna asta, ROD Cărturești adună de Halloween borcane de la designeri*, pline cu ciudățeniile și chichițele de artist, cu frici, idei, vise și alte drăcii care contribuie la universul personal al fiecăruia. Și pentru că suntem niște voyeuri înveterați, vrem să tragem cu ochiul și la curiozitățile altora, să scoatem toate scheletele din dulap, și să le punem în cămară.

Lasă-ne într-un comentariu mai jos o poză cu borcanul tău de curiozități (poate să nu fie în borcan, dar nouă ne-ar plăcea să fie :) ) și lista obiectelor ciudate din el iar noi te premiem cu:

- cartea Christine de Stephen King (Editura Nemira)
- o agendă și o sacoșă ROD semnate Ghica Popa
- un breloc Skull de la Kikkerland.


Concursul se desfășoară în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie. Cel mai mișto cabinet de curiozități va fi ales de echipa Cărturești și redacția SUB25. Câștigătorul va fi anunțat luni, 03 noiembrie.

*Toate ciudățeniile de designer vor putea fi admirate Sâmbătă la Grădina Verona, între 11:00 și 16:00, printre ateliere, meniuri speciale și bostani dezlănțuiți. Detalii în curând pe pagina Cărturești.
Pin It email