Luni, 12 septembrie
1. Shoot High, clubul de fotografie al Colegiului Sfântu Sava organizează la ArCub 3 Days of Youth: 3 zile de expoziții, discuții, proiecții de film (o retrospectivă de la Super), ateliere și un concert cu formații de liceeni. Programul aici.
2. Tot la ArCuB, începând cu ora 19:00, ilustratorul Matei Branea va desena pe cubul din pasajul Gabroveni, iar Mitoș Micleușanu este responsabil c-un performance experimental de muzică cum nu ai mai auzit.
3. Coregrafa, performera și autoarea Martina Rusham va susține la Centrul Național al Dansului lecture-ul Performativitate postumanistă, care precede workshop-ul pe care îl va avea de pe 13 până pe 16 septembrie și care li se adresează practicienilor şi noii generaţii de coregrafi şi dansatori ai scenei româneşti. Intrarea la lecture este liberă, începând cu 19:30.
4. Până pe 18 septembrie, pe esplanada cu statui din Piața Universității găsești concerte live cu tot felul de soliști sau orchestre și înregistrări ale unor opere celebre de la Metropolitan Opera, toate cu intrare liberă, în cadrul Bucharest Music Film Festival.
Marți, 13 septembrie
5. Proiectul Toamna la Replika debutează marți, de la ora 19:00, cu spectacolul Amintiri din epoca de școală de Mihaela Michailov, regizat de Radu Apostol, care pornește de la experiențele personale pe care echipa proiectului le-a avut în anii de școală, documentând și ficționalizând momente de confruntare cu profesori, părinți și colegi. Poveștile personale sunt însoțite de reflecții asupra sistemului de educație din România, care transformă școala într-un teritoriu al luptei pentru putere. Intrarea este liberă, dar numai pe bază de rezervare la centrulreplika@gmail.com.
Miercuri, 14 septembrie
6. De miercuri până duminică veți putea gusta spiritul latino-american atât la propriu, cât și la figurat, la prima ediție Película - Latin American Film & Experience. Dacă nu ai văzut până acum The Salt of the Earth, documentarul lui Wim Wenders despre fotograful Sebastião Salgado, vei putea să-ți răscumperi greșeala, o să mai fie și Retour a l'Ithaque, un film realizat în Cuba de Laurent Cantet (cel cu Entre les Murs), iar în afară de filmele strâns legate de America Latină, vor avea tot felul de brunch-uri și cocktailuri. Programul este destul de stufos.
7. Izvorul 2 este numele expoziției pe care Dumitru Gorzo și Gheorghe Rasovszky o prezintă la Aiurart, pe strada Lirei, nr. 21 și care va ține până pe 17 septembrie. Vernisajul are loc de la ora 19:00.
8. Ai putea încerca să descrii formația Omelette ca fiind synth-pop, synth-punk, că îmbină influențe din anii '80 cu muzica electronică, dar tot n-ai reuși să descrii energia & feeling-ul show-urilor lor, care practic te obligă la dans. Îi poți prinde miercurea asta, de la ora 21:00 în True Club (str. Covaci, nr. 19) cu invitat special DJ Vasile.
9. Am ales o mână de scurtmetraje realizate atât de regizori cu experiență cât și de adolescenți, care au ca pretext și/sau context Bucureștiul, iar acestea vor fi proiectate în cadrul serii de film românesc de la Grădina cu filme - cinema & more (Piața Lahovari, nr. 7). Din Scurte de București fac parte Golanii (r: Bogdan Drumea), Parkour Pantelimon (r: Adrian Bunea, Mihnea C. Vlădescu), Muzica în sânge (r: Alexandru Mavrodineanu), Whatever (r: Christian Roncea) și 12 minute (r: Nae Constantin Tănase), iar proiecția va începe de la ora 20:00. Câțiva dintre membrii echipelor de filmare vor fi prezenți după, la un Q&A moderat de Ileana Bîrsan. Intrarea este liberă, iar rezervările se fac marți, 13 septembrie, la numărul 0744 723462, începând cu ora 12:00. Eventul aici.
Joi, 15 septembrie
10. Travka pun joi de un concert acustic în grădina Casei Universtarilor din București (str. Dionisie Lupu, nr. 46), ultimul din seria Backyard Acoustic Season. Invitați: Lucia feat. Muse quartet. Biletele costă 40 de lei în avans, sau 50 la fața locului.
11. O jurnalistă aspirantă, un torționar comunist și un maghiar horthyist intră într-un bar. Sună ca începutul unui banc, dar este de fapt premisa spectacolului Scurtă Istorie a Urii (2016 – 1944) / Calul Alb, care va avea un preview joia asta, de la 19:30, la MNAC. Echipa spectacolului este formată din Ilinca Manolache, Ioana Păun, Smaranda Nicolau, Diana Miron și Laura Ștefănuț.
11 chestii de luni până joi
Scurte de București: am ales câteva scurtmetraje pentru Grădina cu filme, seara de miercuri. Și am mai găsit multe de făcut pentru săptămâna asta.
12 minute (r: Nae Constantin Tănase)
Cuvinte cheie:
pelicula america latina the salt of the earth 3 days of youth arcub amintiri din epoca de scoala mihaela michailov radu apostol centrul replika omelette dj vasile true club scurte de bucuresti ioana paun ilinca manolache dumitru gorzo aiurart bogdan drumea bucuresti scurtmetraje bucharest music film festival matei branea