Luni, 19 septembrie
1. Luni începe Bucharest Jazz Festival, ediția cu numărul 5, și ține până pe 25 septembrie, în ritmuri de jazz contemporan american, soul modern și world music fusion. Concertele sunt cu intrare liberă, în Piața George Enescu (nu o rata pe Lisa Simone, fiica Ninei Simone) și tot felul de evenimente conexe au loc la ArCub.
2. Tot până pe 25 septembrie ține și C'Artfest - Festivalul Internațional de Artă Cristian, care are loc de 3 ani la Brașov. Concerte de muzică clasică și expoziții, piese de teatru, o întâlnire cu poeta Nora Iuga, un workshop de scriere creativă cu Tara Skurtu, concerte Poetrip și Robin and the Backstabbers și multe alte chestii de bifat. Detalii pe pagina evenimentului.
3. Filmul din mansarda Lente de lunea asta vine de la Película - Latin American Film & Experience: Truman (r: Cesc Gay) spune povestea reîntâlnirii a doi prieteni din copilărie, care înseamnă de fapt un rămas bun. Intrarea este liberă, dar dacă vrei să prinzi loc, o rezervare este cam obligatorie (cafea@lente.ro)
4. Suzee Lee și Ioana Casapu s-au cunoscut în Control prin 2010 și au rămas bune prietene de atunci. Suzee va pune muzică luni, de la 20:00, în cadrul „Out of Control”, cu ocazia petrecerii de lansare a cărții Ioanei, „Deviații de stereo”. Intrarea este liberă, iar nostalgia este inclusă.
Marți, 20 septembrie
5. Bucharest Underground Filmmaking Meetup organizează o proiecție a filmului-cult Cannibal Holocaust (r: Ruggero Deodato), la Plantelor 25. Intrarea este liberă pe bază de share a event-ului și confirmare prin mesaj.
Miercuri, 21 septembrie
6. Harta Senzorială a Bucureștiului: Performer-ul Paul Dunca ne ia într-o călătorie senzorială prin București: case vechi, oameni cu povești, muzici și mirosuri. Participarea la tururi este gratuită, cu înscriere în prealabil la povesti@hartasenzoriala.com. Detalii, aici.
UPDATE: Din cauza ploii, turul programat miercuri este amânat pentru 25 septembrie.
7. Pentru cei care știu cu ce se mănâncă arta contemporană, revista ARTA își lansează de la 17:00 la Cărturești numărul 20-21, din care poate înțelegem și noi ce e cu „conceptualismul”.
Joi, 22 septembrie
8. La Teatrul de Vară Herăstrău are loc avanpremiera celui mai așteptat thriller românesc al anului: Câini (r: Bogdan Mirică). La proiecție (care începe la 20:30) va fi prezentă o parte din echipa de filmare și actorii din rolurile principale: Dragoș Bucur, Gheorghe Visu și Vlad Ivanov. Biletele se pot comanda de pe Eventim. Câini intră în cinematografe din 23 septembrie.
9. Spectacolul Privind prin piele (scris de Alexandru Berceanu și Ayşıl Akşehirli), cu Mihaela Drăgan și Alex Fifea, va avea premierea joia asta, de la ora 19:00, la Centrul Cultural Replika. Acesta spune povestea unei familii care pornește de la ascunderea originii rome și ajunge la asumarea acestei apartenențe. Intrarea este liberă
10. De la 20:30, la spațiul M60 e Bucharest Shortcut Cinefest, o competiție internațională de film independent care își propune să facă cunoscute cele mai bune proiecte cinematografice din mediul online. Intrarea este liberă.
11. Centru este un nou spațiu de petreceri, care se deschide joia asta în Pasajul Victoria cu Buff (responsabilul cu silent disco de la Electric Castle) și cu Mr.jurjak. Stay tuned pentru un weekend întreg de party.