11 chestii de marţi până luni

Redacția | 26 Feb 2019

Multe filme de văzut la cinema și tot atâtea concerte și party-uri.

FILM

Noua ediție a cineclubului One World Romania (ultima înainte de festival) aduce un omagiu lui Jonas Mekas, proiectând Lituania și colapsul URSS, unul dintre ultimele filme ale cineastului. Intrarea este liberă, pe bază de rezervare la info@oneworld.ro. - duminică, 2 martie, ora 16:00

Premiere

Dumitru Dobre, un antrenor veteran de box, lucrează pentru a transforma un grup de copii din medii defavorizate în următorii campioni de juniori. Printre ei, un puști talentat poreclit Caisă, care dă și numele noului documentar al lui Alexandru Mavrodineanu. Filmul a fost nominalizat la Premiile Gopo și intră de vinerea asta în cinematografe.

Un soi de Driving Miss Daisy în care rolurile sunt inversate, Green Room (r. Peter Farrelly) e considerat de mulți unul dintre cele mai proaste filme care au câștigat Oscarul pentru Cel mai bun film. Și el intră în cinema, în caz că vrei să vezi cum stă treaba.

După moartea unui pacient, un chirurg tânăr și ambițios pornește singur o luptă împotriva sistemului medical. O temă extrem de actuală, dezvoltată de regizorii Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Șarga în Să nu ucizi.

Și dacă tot suntem la capitolul filme de văzut la cinema, a nu se rata nici The Favourite, ultimul film al lui Yorgos Lanthimos făcut pe teren hollywoodian, o poveste despre relații de putere, plasată în Anglia secolului al XVIII-lea și cu o distribuție cam perfectă: Emma Stone, Rachel Weisz și Olivia Colman. Ultima dintre ele își aranjează chiar acum pe raft Oscarul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal.

DISCUȚII, EXPOZIȚII ȘI ALTELE

La Teatrul Evreiesc de Stat se lansează RomArchive - Arhiva Digitală Romă, un proiect care vorbește despre arta și cultura, istoria și identitatea rome, toate acestea prezentate și spuse de înșiși romi în cooperare cu neromi. RomArchive este o colecție cuprinzătoare de producții artistice rome, precum și documente de arhivă despre istoria Holocaustului și despre mișcările civile ale romilor, toate acestea încadrate de texte academice, subliniind contribuția romilor la istoria culturii europene. De găsit online în limbile engleză, germană și romani. Programul complet al evenimentului de lansare e de găsit aici. - joi, 28 februarie, de la ora 18:00

CONCERTE + PARTY-URI

Pentru că destrăbălarea nu e doar pentru weekend, Eugen Rădescu și Sasha te așteaptă miercuri,la Control Club, pentru un Dirty Disco cu cele mai cele plăceri vinovate. - miercuri, 27 februarie

Sofia Zadar vorbește despre emoții și traume și o face printr-o muzică care rămâne cu tine mult după ce o asculți. De neratat în Macaz, weekend-ul ăsta. - vineri, 1 martie

La Absintherie Sixtină (Calea Victoriei, nr. 210) e seară de muzici experimentale din zona abient/drone/noise. IA-HA-Crax și Nava Spațială vor performa live, urmați de un DJ set mir.ON. - vineri, 1 martie

Al treilea party KRĂNuț se întâmplă la Bunker 91 (Calea Moșilor 91) cu The Ghost, Luger, Paul Popa, Black Seed, Bogman, Dragoș Rusu și nu numai. Cocktail-urile sunt la jumătate de preț până la ora 1. Just sayin. - vineri, 1 martie

Și tot vineri, fetele de la Corp. (Admina, Beatrice, Chlorys și Cosima) pun muzică împreună cu Ana Satana la CoOperativa (str. Icoanei, nr. 86). - vineri, 1 martie
Pin It email